Am creioane colorate

Am multe creioane colorate

şi, de le-oi folosi pe toate,

voi face un desen mare,

pentru doamna educatoare.

Cu ce să-ncep, oare?

Cu galben, voi face un soare.

Soarele este un astru.

Urmează, deci, un cer albastru.

Albastră este şi marea.

Îmi place tot mai mult culoarea.

Cu roşu, ce-aş putea desena?

O gărgăriţă şi o floricea.

Cu verde, iarbă şi frunze desenez,

cu maro, trunchiul copacului colorez,

portocaliu, voi face un fluturaş,

cu negru, un gândăcel şi-un greieraş.

Cu un pic de mov cochet,

voi desena un zmeu perfect,

ce zboară, peste toţi şi toate,

pe aripi de vânt, departe.

Iar, mai în zare, un curcubeu

va face, din desenul meu,

un tablou adevărat

ce aşteaptă a fi-nrămat.

Publicitate

Când doi se ceartă…

UPDATE: REMEMBER: La mulţi ani, domnule Octavian Paler, acolo, sus, în cer, de-a dreapta lui Dumnezeu! Poate găsiţi o modalitate de a trimite şi poporului acesta un pic de înţelepciune, un pic de trezire, un pic de mai bine. (Astăzi se împlinesc trei ani de când d-l Octavian Paler a plecat într-o altă dimensiune.)

––––––––––––––––––––––––––––––

Două vrăbii zgribulite,

rotofele, ciufulite,

se ceartă pe-un gândăcel,

nici micuţ, nici măricel.

„E al meu, l-am văzut prima!”

strigă, arţăgoasă, una.

„Aşa spui tu mereu,

de data asta, e al meu!

strigă cealaltă, la rîndul ei.

„Caută-ţi altul, e plin de gândăcei!”

„Dar lasă-mă şi dă-mi pace,

gândăcelul ăsta-mi place!”

Un vrăbioi, de la distanţă,

priveşte amuzat la harţă,

îşi face planul de îndat’

un ţopăit şi l-a-nhăţat!

Vrăbiuţele mirate,

privesc spre el, înciudate.

„Doi se ceartă şi-al treilea câştigă!”

spre ele, vrăbioiul strigă.

Şi, aşa, vrăbiuţele au învăţat

că, decât să se fi certat,

mai bine, prieteneşte, ar fi-mpărţit

şi, astfel, n-ar mai fi avut de pierdut.