În zăvoiul din oraş,
într-un „bloc” cu scoarţă,
s-au mutat, la ultimul etaj,
un veveriţoi şi a lui soaţă.
Îs veveriţe cu blazon:
El – Viorel, ea – Mariana,
Ea – roşcată, el – maron,
îşi poartă cu mândrie blana.
Cozi stufoase, urechi ascuţite,
ochişorii – boabe de piper:
veveriţele cele nou sosite
au făcut senzaţie-n cartier.
Copiii vin cu buzunare pline,
se adună la copacul cel faimos,
întind mânuţa cu nuci şi alune,
iar veveriţele apucă tacticos.
Şi fug, zglobii, cu ele-ntre lăbuţe,
în căsuţa lor din copăcel,
copiii râd şi bat din pălmuţe,
strigând: „aici, Mariana! aici Viorel!”
Drumul lor e-un du-te-vino,
dar veveriţele sunt fericite,
cămara le e din ce în ce mai plină,
astfel că ţopăie neobosite.
Noaptebunacopii's Blog 