Ce se naște din pisică …

Ce se naște din pisică … scrie despre pisoi. 🙂
Compunerea lui Victor a fost aleasă pentru a fi publicată în Revista școlii –Scoala Primara Spectrum Bucuresti

A fost o surpriză și pentru mine, având în vedere că este o compunere scrisă la școală, de care habar nu am avut. 🙂

Micul meu scriitor. 🙂 ❤

Publicitate

De 8 Martie …

Doamnelor şi domnişoarelor, vă doresc, din tot sufletul, ca toată viaţa să vă fie precum zâmbetul şi iubirea unui copil! La multe, multe primăveri!

Poezie pentru mami
– de VICTOR ONETE –

Mami, te iubesc
şi aş face orice!
Când sunt fericit,
mă transform într-un zâmbet de pisică.

Mami, te iubesc
şi când sunt fericit,
ma transform în zâmbetul tău.

Mami,
te arunc în iubire,
să fii fericită si frumoasă.

Aş vrea să cresc până la cer
şi să mângâi stelele.

Eu, când am vrut să vorbesc, am vorbit

Aveam vreo trei luni,  spun ai mei. Eram, deci, mititică. Mititică şi foarte înfăşată. Aşa era pe atunci: copilul trebuia bine strâns. Lucru ce, pare-se, îmi displăcea profund. Ceea ce mă făcea să lupt, cu înverşunare, pentru libertatea mea de mişcare. Aşa s-a întâmplat şi în după-amiaza aceea. Tocmai ce mă schimbase maică-mea şi trecuse la partea cu…, aţi ghicit, înfăşatul. Nici nu a terminat bine, că am început să mă agit, presupun, ca o râmă, aşa cum eram, tubulară. Tot agitându-mă, am reuşit să scot o mânuţă din capcană şi munceam asiduu să mi-o scot şi pe cealalaltă. În timp ce mă luptam, am strigat, nici mai mult, nici mai puţin: „ma-ma!” Se pare că nu am fost foarte inspirată, pentru că mama – care avea vreo 20 de ani – s-a speriat şi a fugit în bucătărie, lăsându-mă singură în cameră. Nu, nu fiţi răi, nu m-am luat după ea. Am început, însă, a plânge. Atât de tare, încât m-a auzit taică-meu de jos, de la scară, el tocmai ce se întorcea de la serviciu – ai mei stând, pe atunci, într-o garsonieră, la etajul 1. Urcă taică-meu speriat în casă, o întreabă pe maică-mea ce am. I se răspunde sec:
– Îi este foame.
– Şi? Nu-i dai să mănânce?
– Nu. Asta nu-i copil, e drac. A zis „mama”.
Şi-i povesteşte păţania. Taică-meu, om înţelept, la cei 25 de ani ai lui, de atunci, o linişteşte, spunându-i că, probabil, i s-a părut. Oi fi bălmăjit eu ceva, dar nu aveam cum să spun „mama” la trei luni. Mai de voie, mai de nevoie, maică-mea se lasă convinsă şi lucrurile reintră în normal. Până într-o seară, la distanţă de vreo 2-3 zile de la întâmplare, când, după băiţa de seară, zilnică, pe care mi-au făcut-o amândoi, nu am de lucru şi încep: „ma-ma!”.
Maică-mea, de acum, era veterană şi avea sclipirea aceea de „vezi, ţi-am spus eu!”, în ochi, dar taică-meu a amuţit. Şi aşa a stat câteva ore bune. Cu greu şi-a revenit. Aşa i-a trebuit, dacă m-a subestimat, nu?
Acum, e drept că şi Victor a spus „mama” la vreo patru luni şi jumătate şi „tata” la cinci luni. Şi fără să-l fi înfăşat. Că, deh, ce se naşte din pisică….

Noi şi Boc

mereu supuşi votului: aici. Până mâine, 01.11.2010, ora 23.

Numai că ei cu moţiunea, noi cu noţiunea. Ei cu cenzura, noi cu scriitura: adică PA-urile noastre.  Se strânseră, şi de data aceasta, multe şi faine rău. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, cel mai original mi s-a părut al lui Victor – cel cu dialog, „În locul potrivit, la locul potrivit„.

Aşa că, dacă „Între cer şi pământ” – proza mea – v-a plăcut, votaţi-mă şi vă promit că anul viitor economia va cunoaşte creşteri record, ţara se va muta direct în SUA şi va curge numai lapte şi miere, la toate robinetele. 😀

Dar, pentru că puteţi acorda 3 voturi, unul ar putea fi, deci şi pentru Victor.

Dacă ar fi să fac un buchet din toate PA-urile, ar arăta cam aşa:

Între cer şi pământ, în locul potrivit, la momentul potrivit, noua plăcere a bunicului Hamlet [şi a] pisicii [lui]  negre, prietenul indispensabil şi desăvârşit – şi iscoada perfectă – era să-l urmărească pe deputatul cu acoperiş, aşa îl numea, din cauza pălăriei caraghioase pe care o purta, pe vecinul de alături, ce-şi intitulase, pompos, ditamai viloiul „Acoperişul cerului„. Nu vedea niciun impediment în a sta cocoţat pe acoperişul casei sale, de lângă peron(ul) haltei CFR, ca şi cum ar aştepta, mereu, un alt tren. Asta şi a-l bodogăni pe pivotul echipei locale de handbal erau preocupările lui cele mai noi. Se gândea, deja, pe care dintre nepoţi să şi-l facă discipol.

De nu vă place buchetul meu de PA-uri, nu aveţi decât să-l aruncaţi în maşina de spălat decapotabilă a domnului Lică. 🙂

Dragii mei, vă mulţumesc, anticipat, pentru voturile voastre.

Azi, în curte, la bunica (Poezie pentru Victor, poezii pentru copii)

Azi, în curte, la bunica…
-Să vă spun ce s-a-ntâmplat:
Grivei alerga pisica
Şi, ţup, în faţă-le un brotac!

Hop şi, dintr-odată,
Totul s-a schimbat:
Şi Grivei şi Covată
Îl alergau pe brotac.

Mai încolo, la un pas,
Un răţoi şi-un piţigoi
Se certau de-un sfert de ceas,
Pe nişte mămăligă, un guguloi.

Mac, mac, mac, ţipa răţoiul,
Trăgând prada către el.
Cip-cirip şi piţigoiul
Ce nu renunţa defel.

Într-un alt colţ,
Moţăia o gainuşă.
Era pestriţă şi cu “şorţ”.
Lângă ea, o purceluşă.

Şi cinci purcei în jurul ei,
S-au întins cu toţi la soare,
Dolofani şi mititei,
Cu dungi negre pe spinare.

Mai încolo, lâng-un ţarc,
În altă parte a curţii,
Stătea mândră c-un gânsac,
Gâsculiţa Nuţi.

În jurul lor, cinci puişori
Găgăiau de zor,
Mititei şi albişori
Şi, zău, că aveau spor.

Un cocoş împintenat
Privea totul, cam de sus.
Şi cum sta cam încruntat,
Ce gândea, e greu de spus.