Arhive pe etichete: melc

Bondărel şi casa umblătoare


Ce se vede, oare,
prin iarba verde şi deasă,
acolo-n depărtare?
Pare a fi o casă!”
 
Zise, în sinea-i, Bondărel,
curios, din fire.
„Ia să mă apropii niţel,
să mă uit mai bine!”
 
Şi, imediat, zbură,
spre casa din depărtare,
dar, mult se mai miră,
văzând că-i umblătoare.
 
Ceva nu-i în regulă aici!”
îşi spuse încruntat.
Imediat, două corniţe mici,
spre el, s-au înălţat.
 
Cine eşti tu, o casă cu picioare?
Hm, dar, mai bine, plec!”
„Nu, casa-mi este-n spinare,
iar, eu sunt Domnul Melc!”
 
„Domnul Melc? Eu sunt Bondărel!
Dar unde ai plecat?
N-ar trebui să te grăbeşti niţel?
C-aproape s-a-nnoptat.”
 
„He, he, he, dragul meu,
că s-a-nnoptat, nu-i supărare.
De ce crezi că m-am gândit eu
să-mi car casa în spinare?
 
Alunec, uşor, pe iarbă,
admir, ating, privesc,
eu n-am, dragă, nicio grabă,
când nu mai pot, mă odihnesc!”
 

14 comentarii

Din categoria poezii, poezii pentru copii

Pe Argeş… în sus sau aventură de o zi…


Pe Argeş… în sus,
cei trei Onete s-au dus,
două calfe mari
şi Victor – cât zece
care-i şi întrece

Ieri am fost la Vidraru. De fapt, aproape de Barajul Vidraru – Argeş, la o pensiune, la poalele Cetăţii „Poienari”, cetatea lui Vlad Ţepeş. Drumul spre Baraj este închis pentru că se desfăşoară Raliul Argeşului (pentru cei interesaţi de amănunte). Ziua noastră a început cu asistarea la startul raliului, Victor fiind foarte nerăbdător – este un pasionat al maşinilor (la 1 an şi 4 luni cunoştea toate mărcile maşinilor, fără nicio exagerare). De altfel, venitul aici a fost surpriza lui tati pentru Victor. Iată şi poze:

Ok. S-a dat startul, a început cursa şi, într-un final, s-a dezlipit şi Victor de acolo.

Următorul obiectiv:

Cetatea Poienari. Aşadar, s-o cucerim! Avem de urcat 1480 de trepte, la o altitudinte de 180 m.

Începem să urcăm:

Pe drum, mai suflăm într-o păpădie, mai un „melc, melc, codobelc”, mai o „gărgăriţă-riţă, zboară-n poieniţă” sau ferim gândăceii să nu-i călcăm, pentru că, aşa cum a spus Victor, „nu-i omorâm, pentru că noi iubim natura şi avem grijă de ea”:

Inutil să vă spun că erau aruncate tot felul de cutii de bere, ambalaje, pet-uri, etc., nu? Este adevărat că nu era niciun coş de gunoi. Nu că asta ar fi o scuză.

După câteva pauze, reuşim să urcăm cele 1480 de trepte.

Desigur,  miriapodul ne-o luase înainte. Deh, are avantajele lui!

Cum spuneam, am urcat treptele şi, înainte de a intra în cetate, plătim taxa de intrare. Aşa aflăm că se preconizează construi- rea unui  telescaun – s-au făcut măsurători şi planuri, în acest sens. Bine, nu am înţeles în care secol se va construi. Domnul „de la bilete” ne spune că speră ca, până iese la pensie – el având în jur de 40 de ani – să ajungă să urce, măcar o dată, cu minunăţia. Am vrut să-l întreb despre ce pensie vorbeşte, dar n-am vrut să-l deprim.

Şi pentru că am cucerit-o:

Şi, după cucerire, înapoi la cele 1480 de trepte. De data aceasta, de coborât.

Urmează drumul spre Barajul Vidraru şi Lacul Bâlea. Dar, în partea a II-a. 🙂

32 comentarii

Din categoria călătorii