Arhive pe etichete: galben

Şi voi fi şi sunt … eram …


Mă fac albastru de la zare
şi roşu de căutare
şi sunt alb, de la cuvânt,
mă fac negru de pământ.

Îmi curge cerul în privire,
eu mireasă şi el mire,
orizontul ne cunună,
mă fac verde de furtună.

Mă fac galben, mă-nfior,
sunt lumină în pridvor
şi-s corai – muşcată-n geam,
Şi voi fi şi sunt … eram …

Publicitate

4 comentarii

Din categoria de suflet..., diverse, poezii, poezii proprii

Curcubeul


Astăzi, după ploaie, peste oraş,
cerul şi-a desenat guleraş,
cu roşu, oranj, galben şi verde,
ce, tocmai de departe, se vede!

A mai adăugat albastru, indigo şi violet
şi a desenat tuşele atent, încet,
ca nu cumva culorile să se-ntindă,
sau vreo scamă de nor, de el să se prindă.

După ce a terminat de desenat,
la gât, frumos şi l-a aranjat
şi, mândru de opera lui de artă,
tuturor, fericit, le-o arată.

Păsările, toate, toate,
la sfat sunt adunate,
privesc şi se miră întrebând
„ce şi-a mai pus cerul la gât?!”

„E un fular!”, strigă unele în cor,
„Ba nu, ba nu, este un nor!”
O rândunică zice: „Ştiu eu, ştiu eu,
Acela este un curcubeu!”

2 comentarii

Din categoria copil, copilărie, poezii, poezii pentru copii