O masinuţă cu ochi, cam şifonată…


Aşa s-ar putea denumi tortul pe care l-am făcut pentru Victor. Am stat mult să mă gândesc dacă să vă arăt poza sau nu, adică dacă să mă fac de râs sau nu. 🙂 Ei, bine, pentru că este o reţetă foarte bună, pe care am găsit-o aici, de unde am luat reţeta de bază, m-am hotarât să… da. Spun „de bază”, pentru că, aşa cum veţi vedea, i-am adus modificări. Nu am poze cu etapele pregătirii tortului, pentru că l-am făcut în grabă, în dimineaţa zilei în care l-am sărbătorit pe Victor – adică sâmbătă – în paralel cu celelalte mâncăruri din meniul stabilit.

Iată reţeta, în varianta mea:

Blatul :

– 300 ml zeamă de portocale
– 200 ml de ulei
– 2 pahare şi un sfert cu zahăr
– 9 ouă
– 3 lingurite praf de copt
– 3 pahare cu făină

Mod de preparare:

Se amestecă uleiul, zeama de portocale, galbenusurile şi un pahar şi jumătate cu zahăr. Se adaugă, treptat, făina amestecată cu praful de copt. Separat, se bat albuşurile spumă cu restul de zahăr, apoi se încorporează uşor, cu o lingură, celeilalte compoziţii. Eu am pus blatul, la copt, într-o tavă dreptunghiulară, unsă cu ulei şi tapetată cu o hârtie de copt, cu dimensiunile 20 cm x 40 cm, pentru a rezulta un  blat mai mare, pentru a nu fi nevoită să fac două. Veţi vedea de ce. Se coace, în cuptorul preîncălzit, la foc potrivit, cam la 180 grade, până trece “testul scobitorii”. Iese destul de “umed” şi nu mai necesită însiropare.

Crema 1 – şarlotă de ciocolată:

2 pahare cu frişcă lichidă „Meggle”
– 1 ciocolată cu lapte
– o jumătate de ciocolată neagră – 85% cacao
– 50 gr. de unt
– 2 plicuri cu întăritor de frişcă

Mod de preparare:

Într-o crăticioară, se pune la încălzit frişca lichidă, fără să o fierbem, apoi, adăugăm ciocolata ruptă bucăţele şi amestecăm până se topeşte. Urmează untul şi amestecăm bine, apoi lăsăm crema la răcit.  Eu am băgat-o în congelator. Înainte de asamblarea tortului, crema se bate cu mixerul cam 10 minute, adăugând întăritorul de frişcă.
Crema a 2-a – crema de brânză :
– două cutii  de branză „Almette” cu smântână
– 80g unt
– vanilie
– 1 1/2 pahare cu zahar pudră vanilat.
– zeama de la o mandarină/portocală/lămâie (după preferinţe)

Mod de preparare:

Amestecăm brânza cu untul moale şi  batem, cu mixerul, până devine pufoasă. Adăugăm, apoi, vanilia, zeama de mandarină şi zahărul pudră, amestecând încă 5 minute.

Asamblare tort:

Din blatul mare, dreptunghiular, am tăiat, proporţional, două blaturi mai mici: unul dreptunghiular şi unul pătrat, pentru a da forma maşinuţei.

Le-am secţionat, apoi, pe fiecare, în două, astfel, că mi-au ieşit patru foi de tort. Pe prima foaie, am aşternut crema-şarlotă de ciocolată, am adăugat foaia a doua de tort, am uns-o cu crema de brânză. Capota maşinii am realizat-o din cele două foi de tort obţinute din secţionarea blatului pătrat, alternând, de asemenea, cele două creme. Am îmbrăcat tot tortul cu frişcă, pe care am colorat-o cu suc de afine (am avut afine la congelator) şi 2 linguri din crema de ciocolată. Am pus roţi, din biscuiţi „Oreo” şi ochişori din două afine.

Deşi finisajele au lăsat de dorit (pentru că nu am instrumentele necesare pentru finisaje profesionale, m-am grăbit şi a fost şi prima dată când am încercat această reţetă), iată ce a ieşit: 🙂

tort-maşinuţă cu ochi, cam şifonată :)

Promiteţi să nu râdeţi? Că de bun, a fost foarte bun. 🙂

Pentru informaţii suplimentare şi comenzi, sunaţi la numărul de telefon: 07xx.xxx.xxx 😛

Anunțuri

19 comentarii

Din categoria La mulţi ani!, mancarea cea de toate zilele, reţete culinare

19 răspunsuri la „O masinuţă cu ochi, cam şifonată…

  1. Marian

    Adela ai facut un camion nu o masina!Dar ce mai conteaza, bun sa fie!Nu’i rau pentru prima incercare!Ar fi fost o adevarata placere sa maninc macar o roata din aceasta delicioasa creatie!Dar…,cine stie! Poate,vreodata, minunea asta s’ar putea intimpla?! Just joking! Te pup- Marian

  2. F frumos arata, bravo! Daca a fost si delicios, cum zici, atunci misiunea a fost indeplinita!

    Inca o data, sa-ti traiasca domnisorul!

  3. Zici ca este X6. Adica mare cat un Q7…
    dar daca a fost buna atunci nu mai conteaza si vreau si eu sa comand o asemenea „rabla” la pret de super frisca:)))

    PS: Sper ca iti dai seama ca am furat deja retea!

  4. Important e ca lui Victor i-a placut! … si, sincer, mie chiar nu imi pare sifonat.
    Bravos!

  5. Ioana Catrinel

    Am inghitit in sec si promit sa fac si eu cat de curand chiar daca nu se apropie vreo aniversare.

  6. Lady Io

    La multi ani, Victor! Mamica ta e geniala, a facut un tort foarte, foarte frumos. Mai ales ca este facut cu multa dragoste 🙂

    • Mulţumim, draga mea, pentru urări şi pentru aprecieri. 🙂 Tocmai eram pe blogul tău şi voiam să preiau articolul cu ajutorul pentru Maria. Cu permisiunea ta, desigur, pe care ştiu că o am. Te pup.

  7. Ada Pavel

    nu râd, că e momos 🙂
    Si dacă lui i-a plăcut, ce am putea spune noi??

  8. Ada Pavel

    să gust și eu, nu de alta

  9. E facut cu multa dragoste si cred ca e cel mai important ;)!Mie imi place cum a iesit .Si mi ai facut o pofta de dulce.Pfuuu….bun bun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s