Arhive pe etichete: bal

Dansul cu viaţa


Mai fac un pas şi înc-un pas,
mi-am invitat viaţa la dans,
un, doi, trei, ne rotim,
reverenţă; ne zâmbim.

Rochia-mi lungă, de bal,
E precum vinul din pocal.
În păr, mi-am pus fir de busuioc,
în valsul cu viaţa, să-mi poarte noroc.

Dansul e intens şi-ameţitor,
uneori, picioarele mă dor,
pierd ritmul, mă încurc, roşesc,
însă nu vreau să mă opresc.

Viaţa mă invită, iar şi iar,
primesc totul ca pe-un dar,
mai fac un pas şi înc-un pas,
din dansul ce mi-a mai rămas.
Reclame

17 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii

Bal mascat


La curte-i mare bal, cu toţii suntem invitaţi
şi tineri şi bătrâni şi săraci şi bogaţi,
obligatoriu, însă, e să fim mascaţi.

Nu-i timp de îmbrăţişări, avem normă de tristeţe,
să ai măşti cât mai multe – e un semn de nobleţe.

Regulile sunt simple şi exacte:
ne salutăm distant şi ne zâmbim dozat –
ca la carte – ,
iar cel ce, doar şi pentru o clipă, masca-şi scoate,
e condamnat, pe loc, la moarte…

14 comentarii

Din categoria gânduri, poezii, recurs la prea multă realitate