Arhive pe etichete: sacoşe

Auzi, fă? Aia era de la ţară!


Acum 12 ani, ne-am mutat în Bucureşti, din Rm. Vâlcea. Eram o „jună primă” de 24 de ani, provincială, deh!, atentă să nu deranjeze pe nimeni, timidă, nepregătită pentru viaţa de capitală. Biroul la care lucram se afla pe Calea Moşilor. Mergeam cu metroul, până la Bucur Obor, după care îmi continuam drumul pe jos. Într-o dimineaţă frumoasă de toamnă, mă îndreptam spre birou, pe acelaşi traseu. Eram îmbrăcată într-un costumaş cu fustă midi, cu pantof cu toc, deci cu dress-ul la vedere. 🙂

Pentru cine nu ştie, Bucur Obor este şi cea mai căutată piaţă – sau era, oricum – ca să nu zic, bâlci. În fine. Lângă mine, în metrou, urcaseră două doamne, venite de undeva de pe lângă Bucureşti, de la ţară – modul în care arătau şi discuţiile lor mi-au confirmat asta – cu două sacoşe de rafie, fluturânde în mâini. Metroul aglomerat. Sacoşele – pe lângă dress-ul meu. A, ce nu v-am spus e că, la mine, în Rm. Vâlcea, se spune „ştrampi” şi nu dress-uri. Cum ziceam, sacoşele de rafie, pe lângă ştrampii mei. Mă feresc eu, cât pot, dar, parcă, se electrizaseră. Aşa că, la un moment dat, mă adresez, politicos, uneia dintre ele, rugând-o să aibă grijă că-mi agaţă ştrampii. Se uită cam ciudat la mine şi nu zic nimic. Între timp, metroul ajunge la destinaţie. Cobor eu, coboară şi sacoşele. Ne amestecăm în mulţimea ce s-a revărsat din metrou, pe peron. La un moment dat, aud, undeva, mai în spate:

” – Auzi, fă, aia era de la ţară. Cică, ştrampi!”

Aşa că, de atunci, nu-mi mai cumpăr ştrampi, ci dress-uri că, doar, mi-s fată de capitală, nu?

Reclame

32 comentarii

Din categoria remember