Artistul …


Sunt din ce în ce mai puţini! Actorii români… Atât cei din generaţiile care ne-au îmbogăţit nouă viaţa, cât şi cei din generaţiile noi… Cei din generaţiile de aur, pentru că viaţa, sau, de fapt, moartea nu-i iartă nici măcar pe ei, cei din generaţiile noi, pentru că societatea, statul, vremurile, nu le dau nici cea mai mică şansă…

Stau şi mă întreb ce se va întâmpla când va închide ochii şi cel din urmă actor „de aur”… ? Cum vor arăta sălile de teatru?

A plecat şi Geo Saizescu … Dumnezeu să-l odihnească! Domniei sale şi tuturor celorlalţi, reverenţă!

Artistul

Azi, e trist artistul.
Şi-a pus sufletul în cui.
Nimeni nu mai vrea să ştie
care e povestea lui.

Nici lacrimi nu mai are,
le-a dus la amanet.
Se-ncuie în visare,
se ascunde-ntr-un sonet.

Ar mai avea multe de spus,
dar nu mai are spectatori,
căci ei, pe rând, cu toţi, s-au dus,
spre alte lumi, spre alte zări.

Şi-a aşezat sufletul în palme
şi l-a dăruit mereu.
N-a simţit sete, n-a simţit foame,
tot timpul „voi”, mai deloc „eu”.

Azi, bietul artist e trist.
Îşi lasă, încet, fruntea în palmă,
pe ecran, scrie „SFÂRŞIT”,
iar el nu vrea decât să doarmă.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria gânduri, poezii, privind în jur, recurs la prea multă realitate, viaţă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s