Abia ne mutaserăm în apartamentul nostru, după ani de chirie. Nu reuşisem să – zicem – mobilăm, decât dormitorul. Aveam o canapea extensibilă, cu bibliotecă deasupra, care, atunci când era întinsă, jumătate intra sub biblioteca respectivă, aşa ca sub un acoperiş. Are şi canapeaua asta, povestea ei. Bun. Prietenul nostru, să-i spunem Raul, a venit cu treburi în Bucureşti şi, cum nu avea unde să doarmă, firesc, l-am chemat la noi. Este un tip extraordinar şi suntem prieteni de 20 de ani, deşi e mai mare decât noi cu vreo 13-14 ani. Ajunge el la noi, era într-o joi seara. Acum, nu prea ştiam cum să dormim. Pe jos, ne-a fost jenă să-i spunem să doarmă, aşa că ne-am aşezat de-a latul în canapeaua cu acoperiş, astfel că jumătatea de sus era sub bibliotecă, jumătatea de jos, în afara ei şi chiar în afara patului, pe nişte scaune de bucătărie aranjate de mine, cu măiestrie, în continuarea culcuşului. Numai că Raul este un tip uşor ipohondru. A, am uitat să vă spun, că George îmi zice să dorm eu la mijloc, că el nu poate dormi lângă Raul, dacă, noaptea în somn, în loc să mă ia pe mine în braţe, îl ia pe el? Ok, zis şi făcut. Numai că, aşa cum spuneam, Raul e uşor ipohondru deşi, pare-se, are şi ceva probleme cardiace, aşa că, înainte de culcare mă întreabă:
-Adela, ai oţet?
– Am, zic, dar ce faci cu el?
– Păi, să înmoi un prosop ceva, să-l ţin pe frunte.
– Îu, dar ce ai, ţi-e rău?
– Nu, dar aşa, preventiv.
Merg la bucătărie, îi dau oţetul, apoi mă întorc în pat. Se făcuse deja târziu şi, a doua zi dimineaţă, trebuia să merg la serviciu.
Măi şi veni aşa un miros de oţet, de ziceai că cineva punea murături. Şi, după miros, apăru şi Raul, înfăşurat tot în prosoape îmbibate. S-a aşezat liniştit în pat, ne-a spus noapte bună şi s-a culcat. Eu mă îngrămădesc cât pot în George şi încerc să adorm. Nicio şansă. Mă gazam cu fiecare minut care trecea. Până la urmă, nu ştiu cum, probabil că mă obişnuisem cu mirosul, aţipesc. Numai că îl apucă pe soţul meu un sforăit din ăla preluunnggggg şi pe mai multe note, ca un şuierat de tren în gară. Şi doar ce aud „buf, buf” şi, imediat, după:
– Băăăăăă, aşa se sforăie, că omori omu’!
George nu avea nicio treabă, se întoarce pe partea cealaltă, mormâie ceva şi adoame la loc. Raul, care, speriindu-se, a dat cu capul de „acoperişul” patului, mormăia, la rîndul lui:
„-Bă, mai sforăie omul, dar nici aşa. O face mai elegant, nu să-i sperie pe ăia de lângă el, de moarte. Păi degeaba mi-am dat eu cu oţet, că ia uite acum, mă doare inima!”
Mie îmi venea să-i arunc pe geam, pe amândoi. Într-un târziu, s-au liniştit spiritele, dar a sunat ceasul.
A doua zi la serviciu, cu nările îmbibate de oţet, cu cearcănele până la genunchi, eram ca un zombi.
A, şi prietenul nostru a revenit şi după două săptămâni.
Dar asta, în partea a doua. 😀
În pat cu… prietenul
Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., diverse
adelaaaaaaa,m-ai ucis!!
asteptam si partea a2a 😉
Dă cu oţet! :))
😀 chinul de atunci a devenit o amintire placuta, acum…
Da, ne amuzăm copios, de fiecare dată. Fată, dar tu de ce nu dormi la ora asta. Face iar Maria instrucţie cu voi? 🙂
da tu,eu sforai :))))))
🙂
am ras cu pofta 🙂 🙂 am avut o zi mai cu probleme si postul tau a venit ca o pastila pentru a-mi readuce seninul 🙂
Bucuria ta este bucuria mea. Îmi pare rău că ai avut probleme. Sper să se fi rezolvat sau, măcar, să meargă spre rezolvare.
de aia mie nu imi place sa am oaspeti!
Ei, dar nici nu ai ce povesti haios, legat de asta. 😛
Mai bine fara 🙂
Pingback: Sfântul Nicolae | Ioan Usca
:)))Simpatici foc!:) Astepet si eu partea a doua.:)))
Vineeee!!!!!!!!!
m-am prapadit de ras. :)) Foarte bine. Musafirii sa faca bine sa stea la casele lor! Auzi tu, sa doarma cu compresa cu otet pe frunte, asa preventiv… !
Gabriela, îţi jur. Oricât l-aş iubi eu, îmi venea să i-o bag pe gât. Tot preventiv. 😀
Chiar voiam sa te intreb cate nopti a dormit la voi, otetul, pardon, prietenul…. 😆
A, a dormit doar o noapte, atunci, spre norocul meu. Dar ţi-am spus, a revenit după două săptămâni. 🙂
Înseamnă că l-i servit cu oțetul ăla bun, de mere, de a vrut din nou!
George al tău se poate lua de mână cu peștișorul meu la sforăit. Pur și simplu eu am cedat nervos după câțiva ani și m-am mutat în altă cameră. 😀
Păi, da, oţetul ăl bun. Pe vremea aia nu se prea găsea, sau nu ştiam eu de ăla balsamic. 🙂 Cât priveşte sforăitul lui George, pe el îl apucă, mai ales când este foarte obosit sau doarme pe spate. Ca în noaptea aia, nu a mai sforâit niciodată, până acum. Cred că era stresat că dorm lângă Raul. :DD
Pingback: Narcise comestibile de Moș Nicolae « Mirela Pete. Blog
Pingback: De ce iubim atat de mult barbatii? | Redsky2010's Blog
Pingback: Poveste de vis (16) « Blogul lui Teo Negură
Aoleu, da’ prin grele chinuri si-ncercari a mai trebuit sa treci, zau asa! Si otet, si sforait, dezastruuuu! Eu cu otetul n-am avut de0a facem dar cand eram student, aveam un coleg de camera ce sforaia de se cutremura caminul, zau asa. Cate si-a auzit ala, numai el stie 😀 Si dormea si-adanc, ii puneam desteptatorul la ureche, vax! tranteam sertarul de la noptiera langa capul lui, vax! Pfuuu, slava Domnului ca statea mai mult la prietena lui in camera 🙂
Nu-i aşa că am fost martir (-ă)? 😀
Erai atacată din ambele părţi. 😀 De sforăituri dintr-o parte, de mirosul de oţet din cealaltă… Vezi dacă ai dormit la mijloc? Data viitoare lasă-l pe soţul tău, că poate mirosul de oţet îl va împiedica să mai sforăie. 😀
Da. Păi, nu ai vazut că nu a vrut sa doarmă la mijloc? Acum nu se mai pune problema, că mai avem şi alte paturi. 🙂
M-am amuzat copios! Astept sa-ti revina prietenul … in amintiri.
🙂 Mă bucur dacă te-ai amuzat, din acest motiv am şi povestit păţania.
spune-mi ca nu a mai dormit cu voi! ca l-ai inchis in baie si ai aruncat otetul din casa; ca v-ati mutat cu 2 zile inainte de a veni el, sau ca cel putin aveai macar un kalashnikov ak-47 prin sertare!
O, ba da, stai să vezi partea a II-a. 🙂
Adela mai ceva ca in ” O Noapte Furtunoasa” a lui Caragiale! Patania ta a demonstrat, mai mult decit convingator, ca, a dormii in pat cu doi barbati „cu probleme,” poate stresa o femeie intr’un mod aprope inuman! Interesant totusi ca in ciuda sforaitului si a cucuiului de care prietenul a avut parte, el revine, si se pare ca experienta cu „trei in pat” i’a cam…, placut! Ce urmeaza?! Partea a treia va fi o prietena???? Just kidding! Te pup- Marian
Marian, mai bine cu o prietenă, că nu-şi dădea nici cu oţet şi nici nu sforăia. 😛 Te pup şi eu.
Pingback: Kidex – experienta mea | Cojocarii
Pingback: Parfum de iarnă « Mirela Pete. Blog
Pingback: Nu-mi pasă « Cristian Dima
Pingback: LUMI PARALELE (4) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI
Pingback: DACĂ E DUMINICĂ, E… FOLK (35) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI
Pingback: Neliniştitu' » Post Topic » Dialog imaginar
Ce-ţi mai plac murăturile! :))))))
Normal, cui nu-i plac? Dar să dorm în pat cu ele. 😀
Pingback: Contraceptivul ideal | Redsky2010's Blog
Pingback: Istoria Timisoarei:Curiozitati urbanistice si fatade de colt | Redsky2010's Blog
Pingback: In vizita la Crowne Plaza Bucuresti | Redsky2010's Blog
Pingback: Cu motorul prin Europa(ultima parte) | Redsky2010's Blog
Pingback: Tigarile si copiii nostri | Redsky2010's Blog
Pingback: Concert de Craciun la Dom | Redsky2010's Blog