Arhive pe etichete: Casa Buburuza

Misiune îndeplinită – prima parte


Aşa cum am tot anunţat, ieri, la ora 17,00, a fost vizita la Casa Buburuza, unde i-am revăzut pe copii. Ne aşteptau – spun „ne” pentru că am fost însoţită şi de câţiva dintre prietenii enumeraţi mai jos, – cu nerăbdare. Mi s-a spus că nici nu au mâncat cum trebuie şi s-au trezit mai repede decât de obicei. Am reuşit, şi de data aceasta, să strângem diferite lucruri care le sunt utile: alimente, scaune de bucătărie, produse de curăţenie, coş de rufe, faţă de masă, hăinuţe, jucării, dulciuri, etc. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără ajutorul următorilor prieteni, cărora le mulţumesc, cu reverenţă, pentru dăruire, seriozitate şi implicare: Miruna Ionescu, Liliana Luca şi colegilor ei de la „Nuclearelectrica” S.A., Daniel Gârbea,  Anca, Gabi Cojocaru, Daniela Alexandrescu, Marian Cruceru, Mihaela Ion (de la Institutul de Biologie), Anca V., Mihaela Iancu, Alexandra Ştefania, Florentin Duban, Irina, Lavinia, Cristian Şerban, Magazinul de jucării „Imaginarium„, precum  şi familiei mele: Marilena Onete, Victor Scherer.

Săptămâna aceasta vom merge şi la Azilul de bătrâni Vitan- Bârzeşti. Cine mai poate să se implice, este rugat să mă contacteze.
Campaniile vor continua.

Reclame

22 comentarii

Din categoria campanie, campanii, copil, de suflet..., eveniment, privind în jur

Copiii tuturor, copiii nimănui


Am ajuns acasă şi mi-am strâns copilul în braţe. Cu sufletul tremurând. Şi i-am mulţumit, din nou, lui Dumnezeu, pentru că îl am, că este sănătos, pentru că pot să-l ţin în braţe. Pe ei, nu are cine. Sunt copii speciali, cu nevoi speciale. Nu au greşit cu nimic, dar faţă de ei s-a greşit fundamental. Încă de la naştere. Sunt altfel. Dar, din păcate, nu în sensul bun. Sunt orfani şi bolnavi: cu grave deficienţe fizice şi psihice. Când am ajuns acolo, cu tot ceea ce au donat prietenii şi familia mea, ne-au ieşit bucuroşi în cale şi ne-au ajutat la căratul bagajelor. Erau fericiţi că cineva venise să-i vadă şi să le dăruiască ceva. Ne-au colindat. Au învăţat poezii special pentru noi. Dar s-au emoţionat şi nu le-au putut spune până la capăt. I-am aplaudat din toată inima. Să vă mai spun că m-am abţinut cu greu să nu izbucnesc în plâns? Chiar şi soţul meu. Cu toate problemele lor, sunt nişte copii frumoşi. 12 băieţi, de la 3 la 16 ani. Doi sunt imobilizaţi la pat, dintre care unul, de 5 ani, complet paralizat şi atrofiat. Imaginea lui ne-a sfâşiat sufletul. Copilul acela nu trăia. Respira şi-atât. Celălalt, de 15 ani, cred că avea hidrocefalie. Nu mă pricep prea bine şi personalul nu mi-a dezvăluit nicio informaţie, pentru că sunt ţinuţi de clauza de confidenţialitate. Doar ce pot eu aprecia, văzându-i. Ceilalţi aveau diferite alte dizabilităţi.
Mi-este foarte greu să descriu ce am simţit acolo. Dar bucuria lor sinceră şi copleşitoare, când au primit hăinuţele şi jucăriile, precum şi produsele alimentare, dulciurile, mi-a inundat inima. Unul s-a apropiat de mine,  m-a mângâiat şi m-a pupat pe păr. Timid şi parcă din altă lume. Toţi s-au manifestat într-un fel sau altul. Ne-au înconjurat, s-au prezentat, ne-au luat de mână, ne-au mulţumit.
Gazdele noastre, de aseară, d-nele Melania Tiţă – asistentă medicală şi Geta, ne-au arătat căsuţa acestor copii: patru dormitoare, un living, bucătărie, spălătorie. Casa a fost construită şi dotată din fonduri PHARE, acum peste 10 ani, cred. Tot de 10 ani lucrează şi Melania acolo. Este o muncă titanică şi-ţi trebuie tărie de caracter să poţi avea grijă de aceşti copii, zi de zi, să-i hrăneşti, să-i speli, să le fii aproape. Şi o fac cu dăruire. Sunt plătite cu câteva sute de lei pe lună. Din salariul lor, tot mai pot să le aducă acestor copii ce au nevoie şi nu primesc de la Primăria sectorului 1, sub a cărei tutelă funcţionează acest plasament: câte o jucărioară, şerveţele umede, pentru cei imobilizaţi la pat, etc. Totul se primeşte cu porţia aici şi la o anumită perioadă de timp. Din câte ştiu eu, dacă aş fi cerut pentru donaţii, o dovadă oficială, ştampilată, că le-au primit, acestea nu ar fi rămas în căsuţă, ci ar fi luat drumul unei magazii externe şi ar fi fost date cu porţia, cine ştie când şi cât. Aşa, le-am umplut frigiderul, cămara şi dulapurile de haine şi de jucării. Iar copiii s-au putut bucura de ele, fără condiţii şi restricţii. Pentru această bucurie, vreau să mulţumesc, cu toată dragostea mea, prietenilor ce au făcut-o posibilă: Marian Cruceru, Smaranda, Cezara, prof. Cristina Cioacă, fam. Doina şi Lucian Ghergheli, fam. Dana şi Florin Bodescu, fam. Sorin şi Dana Avram, fam. Ciuhăescu, Cristian Rill, precum şi familiei mele  – Marilena Onete, Mara Macovei, Tavi Angheluş, soacrei mele. Voi continua aceste campanii şi, de aceea, vă rog să fiţi alături de mine, de câte ori veţi putea, atât pentru aceşti băieţi, cât şi pentru alţi oameni aflaţi în nevoie.

Notă: poze nu am avut voie să fac.

32 comentarii

Din categoria campanie, copil, copilărie, de suflet..., diverse