Copiii tuturor, copiii nimănui


Am ajuns acasă şi mi-am strâns copilul în braţe. Cu sufletul tremurând. Şi i-am mulţumit, din nou, lui Dumnezeu, pentru că îl am, că este sănătos, pentru că pot să-l ţin în braţe. Pe ei, nu are cine. Sunt copii speciali, cu nevoi speciale. Nu au greşit cu nimic, dar faţă de ei s-a greşit fundamental. Încă de la naştere. Sunt altfel. Dar, din păcate, nu în sensul bun. Sunt orfani şi bolnavi: cu grave deficienţe fizice şi psihice. Când am ajuns acolo, cu tot ceea ce au donat prietenii şi familia mea, ne-au ieşit bucuroşi în cale şi ne-au ajutat la căratul bagajelor. Erau fericiţi că cineva venise să-i vadă şi să le dăruiască ceva. Ne-au colindat. Au învăţat poezii special pentru noi. Dar s-au emoţionat şi nu le-au putut spune până la capăt. I-am aplaudat din toată inima. Să vă mai spun că m-am abţinut cu greu să nu izbucnesc în plâns? Chiar şi soţul meu. Cu toate problemele lor, sunt nişte copii frumoşi. 12 băieţi, de la 3 la 16 ani. Doi sunt imobilizaţi la pat, dintre care unul, de 5 ani, complet paralizat şi atrofiat. Imaginea lui ne-a sfâşiat sufletul. Copilul acela nu trăia. Respira şi-atât. Celălalt, de 15 ani, cred că avea hidrocefalie. Nu mă pricep prea bine şi personalul nu mi-a dezvăluit nicio informaţie, pentru că sunt ţinuţi de clauza de confidenţialitate. Doar ce pot eu aprecia, văzându-i. Ceilalţi aveau diferite alte dizabilităţi.
Mi-este foarte greu să descriu ce am simţit acolo. Dar bucuria lor sinceră şi copleşitoare, când au primit hăinuţele şi jucăriile, precum şi produsele alimentare, dulciurile, mi-a inundat inima. Unul s-a apropiat de mine,  m-a mângâiat şi m-a pupat pe păr. Timid şi parcă din altă lume. Toţi s-au manifestat într-un fel sau altul. Ne-au înconjurat, s-au prezentat, ne-au luat de mână, ne-au mulţumit.
Gazdele noastre, de aseară, d-nele Melania Tiţă – asistentă medicală şi Geta, ne-au arătat căsuţa acestor copii: patru dormitoare, un living, bucătărie, spălătorie. Casa a fost construită şi dotată din fonduri PHARE, acum peste 10 ani, cred. Tot de 10 ani lucrează şi Melania acolo. Este o muncă titanică şi-ţi trebuie tărie de caracter să poţi avea grijă de aceşti copii, zi de zi, să-i hrăneşti, să-i speli, să le fii aproape. Şi o fac cu dăruire. Sunt plătite cu câteva sute de lei pe lună. Din salariul lor, tot mai pot să le aducă acestor copii ce au nevoie şi nu primesc de la Primăria sectorului 1, sub a cărei tutelă funcţionează acest plasament: câte o jucărioară, şerveţele umede, pentru cei imobilizaţi la pat, etc. Totul se primeşte cu porţia aici şi la o anumită perioadă de timp. Din câte ştiu eu, dacă aş fi cerut pentru donaţii, o dovadă oficială, ştampilată, că le-au primit, acestea nu ar fi rămas în căsuţă, ci ar fi luat drumul unei magazii externe şi ar fi fost date cu porţia, cine ştie când şi cât. Aşa, le-am umplut frigiderul, cămara şi dulapurile de haine şi de jucării. Iar copiii s-au putut bucura de ele, fără condiţii şi restricţii. Pentru această bucurie, vreau să mulţumesc, cu toată dragostea mea, prietenilor ce au făcut-o posibilă: Marian Cruceru, Smaranda, Cezara, prof. Cristina Cioacă, fam. Doina şi Lucian Ghergheli, fam. Dana şi Florin Bodescu, fam. Sorin şi Dana Avram, fam. Ciuhăescu, Cristian Rill, precum şi familiei mele  – Marilena Onete, Mara Macovei, Tavi Angheluş, soacrei mele. Voi continua aceste campanii şi, de aceea, vă rog să fiţi alături de mine, de câte ori veţi putea, atât pentru aceşti băieţi, cât şi pentru alţi oameni aflaţi în nevoie.

Notă: poze nu am avut voie să fac.

Anunțuri

32 comentarii

Din categoria campanie, copil, copilărie, de suflet..., diverse

32 de răspunsuri la „Copiii tuturor, copiii nimănui

  1. inca o actiune incheiata cu succes.. felicitarile mele :*

  2. la mai multe în noul an, cu implicarea noastră, a tuturor!

  3. Pingback: Copiii tuturor, copiii nimănui - Ziarul toateBlogurile.ro

  4. Marian

    Ma Adela nici nu stiu ce sa mai spun! Ce faci tu e cu adevarat extraordinar si iti multumesc din inima pentru tot! Are you an angel?! Te imbratisez- Marian

    • Marian, tu eşti „îngerul” meu păzitor şi din acest motiv mă placi atât. Că, na, asta este misiunea unui înger, să-l placă pe cel pe care îl are în pază. 🙂 Îţi mulţumesc, dragul meu. Nu e mare lucru ce am făcut. Sper să pot mai mult. Te îmbrăţişez şi eu.
      Şi, mulţumesc, încă o dată pentru participarea şi la această a doua acţiune.

  5. A participat şi Cezara?
    Bravo. Felicitări. Ţie şi tuturor celor care te-au ajutat.

  6. Pingback: În seara de Ajun | Ioan Usca

  7. Nu este nimic mai frumos si mai important in viata asta, decat sa-ti arati disponibilitatea fata de ceilalti si sa donezi propriul tau timp celor care au asa o mare necesitate. Esti un vulcan de energie si idei si ne face o reala placere sa te urmarim. Te imbratisam cu drag. S&Co.

  8. Felicitari! Cand mai faceti minuni din astea (chiar e o minune ajutorul pe care l-au primit piticii aceia de Craciun), dati sfoara in tara! Sigur mai pot fi antrenati si alti voluntari. Ma uitam cu cat drag au daruit copiii mei cadouri celor fara parinti. 🙂

  9. Pingback: Colindători miaunători « Mustăţi lungi, gheare lungi

  10. draga Adela, nu stiu de ce, dar cand ti-am citit randurile mi-a venit in minte povestea despre Frederic al 2-lea care incerca sa gaseasca limba ingerilor. si cum se presupunea ca orice copil, inainte de a se naste fusese un suflet, un inger, a hotarat sa izoleze un copil fara a-i vorbi, fara a-l educa, in speranta ca acel copil, neauzind alta limba, va putea sa inceapa sa vorbeasca graiul ingeresc. fara o legatura afectiva, emotionala, verbala, copilul acela a murit. noi, pana la urma suntem niste fiinte sociale, nu putem trai fara dragoste, fara afectiune, fara atentia celorlati. oricat de dedicate ar fi acele persoane care-i ingrijesc (si ma bucur sa citesc ca sunt) copiiilor acelora le lipseste o parte importanta de afectiune ce deriva dintr-o familie… de aceea cred ca pareau din alta lume. fiecare sentiment care le lipseste le va stirbi putin din fiinta, din intreg. oricum te felicit din suflet pentru genul asta de actiuni nobile.

    • Of, Bogdan, din păcate, nu am ştiut cum să redau în cuvinte ce am văzut şi simţit acolo. Povestea este lungă. Nici nu am voie, din câte am înţeles, să dau prea multe amănunte. Asta este o altă idioţenie, din punctul meu de vedere. Cum să sensibilizezi oamenii, dacă nu le poţi arăta ce este acolo? Copiii aceia şitu, însă, să dăruiască dragoste, spre deosebire de mulţi dintre noi, ăştia „normali”.

  11. Pingback: ..Craciun Fericit… « Onlycontrovento's Blog

  12. Toate aceste rânduri mi-au amintit despre toate poveştile de acest fel la care am participat, nu numai cu gândul. Un caz cutremurător, nu numai pentru mine, o fetiţă de cinci ani, dezvoltată cât un copil de un an şi jumătate , avea gelatină în loc de creier. Se aşteaptă din clipă în clipă decesul într-un mod crud, îi va exploda capul.
    Am botezat-o, alături de alţi doi copii, dar nu am schimbat cu nimic situaţia.

    Felicitări pentru acest gest, ţie şi soţului tău!

  13. adela,cum spunea cineva mai sus, esti un inger. sper ca la urmatoarea actiune sa pot pune si eu umarul.
    te pupacesc de multe ori, suflet mare!

  14. E bine ca mai sunt oameni care se gandesc si la ceilalti. Un gest foarte frumos :)! Sarbatori fericite!

  15. Adela, ma bucur ca am putut sa te ajut si imi pare tare rau ca n-am reusit cu mai mult. Sper ca data viitoare sa pot face mai mult. 🙂 Caci sunt sigura ca vor mai fi dati viitoare! :))

    • Cezara, atât cât ai putut, a fost destul. Important este că te-ai implicat. Cu siguranţă, vor mai fi dăţi viitoare. Deja, am început să demarez acţiunile, aşa că stai aproape. 🙂 Eu îţi mulţumesc pentru ceea ce ai făcut.

  16. Pingback: Campaniile continuă. | Noaptebunacopii's Blog

  17. Liliana L

    Felicitari pt initiativa, rar se gasesc oameni carora sa le pese.
    O sa incerc sa vin si eu, copiii sunt minuni, iar pe batrani sa-i pretuim cum se cuvine, anii trec.. si e bine sa ramana amintiri pretioase, care sa aduca mangaiere..
    Uneori, un zambet si o imbratisare calda valoreaza atat de mult!

    • Liliana, mulţumesc mult. Nu suntem oameni, dacă nu ne gândim la oameni. Aşa cum vorbeam cu o prietenă, Miruna I., nu este important să fie mult, de la unul singur, ci cât de puţin de la cât mai mulţi. Te aştept, oricând, să stabilim detalii. Te îmbrăţişez.

  18. Pingback: Inima semenilor… | alexandrescudaniela.com

  19. Never let the sun go down on your anger.

  20. Pingback: Misiune îndeplinită – prima parte | Noaptebunacopii's Blog

  21. Pingback: De 1 Iunie | Noaptebunacopii's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s