elevi | Noaptebunacopii's Blog

Vinerea trecută am fost la Rm. Vâlcea. Moment de care am profitat să o vizitez pe Nicoleta, una dintre fostele mele colege de liceu, pe care nu am mai văzut-o de 22 de ani. Este profesoară de limba română la unul dintre cele mai bune Colegii din judeţul Vâlcea, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân. Nu am anunţat-o că mă duc (ne-am tot întrebat reciproc pe facebook, când ne vom revedea, dar nu am stabilit niciodată nimic clar).

Am complotat cu una dintre colegele ei, prof. Oana Aron, căreia îi mulţumesc încă o dată, , i-am aflat programul şi, cu 10 minute înainte să se sune de sfârşitul orei, înarmată cu un bucheţel de levănţică şi un ghiveci cu violete de Parma, i-am bătut la uşa clasei.

Avea oră la a X-a H. Când m-a văzut, a făcut ochii mari şi, efectiv, a rămas stană de piatră. Eu am început să tremur. De emoţie. Ne-am îmbrăţişat şi ne-am regăsit cu atâta drag, de parcă nu trecuseră atâţia ani peste noi.

M-a prezentat clasei: nişte tineri absolut minunaţi, frumoşi, cu bun simţ, inteligenţi. Şi, aşa cum m-a tot „ameninţat” în discuţiile noastre de pe FB (chiar pe fb ne-am regăsit recent, anul trecut), m-a rugat să le recit copiilor din poeziile scrise de mine.

Eeee, nu vă spun ce transpiraţii m-au trecut şi cum îmi tremurau genunchii! Dar, ce nu pot descrie în cuvinte este reacţia acelor tineri. Mă ascultau ţinându-ţi respiraţia, deopotrivă, băieţi şi fete. Nu-mi venea să cred că acei tineri de 16-17 ani sunt atât de interesaţi de poezie, că vibrează cu atâta intensitate la vers, că absorb cu atâta sete astfel de momente. Îmi venea să râd şi să plâng de atâta emoţie, de atâta frumos, de atâta drag!

M-au aplaudat şi, pur şi simplu, nu voiau să iasă nici în pauză, doar să le mai citesc. A fost incredibil! Şi am fost mândră de prietena mea şi de tinerii care îi trec prin mâini.

Le-am promis că ne vom revedea, pentru că Nicoleta m-a invitat să particip la unul dintre proiectele ei. Am acceptat, mulţumindu-i pentru onoarea pe care mi-o face!

Morala? Ţara asta e plină de oameni frumoşi, oameni buni, oameni care să te facă mândru că eşti de-al lor! Prietenia adevărată nu poate fi anulată de nimeni şi de nimic… Încă există profesori adevăraţi, ca pe „vremea noastră”, iar „tinerii din ziua de azi” sunt, pur şi simplu, desăvârşiţi. Cei care le fac rău sunt adulţii!

În cadrul evenimentului „Săptămâna verde”, organizat la şcoala lui Victor, a existat şi o paradă de costume realizate din materiale reciclabile. Deşi am intenţionat să participăm şi noi, nu am mai reuşit să fim gata la timp cu ceea ce doream să confecţionăm.

Aşa că Victor a participat ca spectator. Le-a aplaudat pe cele trei colege de clasă care şi-au prezentat costumele, iar pe restul, de la celelalte clase nu, din cauză că, spune el, nu i-au plăcut. Motiv pentru care a fost certat de învăţătoare, pentru că TREBUIA să aplaude. „Ce, atunci când mergi la un spectacol, nu aplauzi, indiferent dacă îţi place sau nu?”

Eu i-am explicat copilului că putea să-i aprecieze şi pe ceilalţi, pentru participare, munca depusă, creativitate, etc., etc.

„Da, mami, dar trăim în lumi paralele şi nu ştiu eu? Trebuie să aplaud chiar dacă nu-mi place? Credeam că am dreptul să spun şi să fac ce gândesc!”

La discuţia cu învăţătoarea, i-am spus părerea lui Victor. „Eu nu sunt de acord. Era un lucru organizat, toţi aplaudau, trebuia să facă şi el la fel ….”, mi s-a spus.

Desigur, de ce să nu-i robotizăm pe copiii noştri, de ce să nu le servim, zilnic, porţii mari de ipocrizie?