Copilul din flori – prima parte


Motto: Să mocnească focul, din nou, în vatra veche
şi, dumneata, bunico, să-mi spui înc-o poveste,
despre fata de-mpărat, cea fără de pereche,
iar lumina lămpii să danseze la ferestre.

Să te privesc cum torci, cu furca prinsă-n brâu,
cum firul lung de lână se-ntinde ascultător,
să-mi faci turte pe plită din făină de grâu
în cunia cea mică, văruită-n alb şi cu pridvor.

Privea poza bunicii. Plecase, de peste 15 ani, să se odihnească lângă cel pe care-l plânsese o viaţă întreagă,  dar tot îi era dor de ea. Ochii albaştri – pe care îi părea rău că nu-i moştenise – o priveau dincolo de fotografie şi putea citi în ei toată zbaterea şi lupta ei cu viaţa, cu văduvia, cu lumea. Aveau dârzenia aceea de olteancă afurisită, căreia nu Dumnezeu îi făcuse cuib, deşi, după ce-i murise soţul, spunea, deseori, că este ca o barză oarbă. Luptase să şi-l facă singură, după priceperea ei de „fomeie singură, fără niciun sprijin”. Fiică de „ghiaburi”, asupriţi şi hăituiţi de sistem, pentru că refuzaseră să-şi dea pământurile şi animalele CAP-ului, cu fraţi mulţi, fugise cu dragostea vieţii ei şi se stabiliseră în satul învecinat să-şi întemeieze o familie. Erau săraci, dar gospodari. Deşi foarte tineri, s-au descurcat, şi-au închegat două case în curte şi totul părea a le merge bine. Au adus pe lume patru copii şi se zbăteau să le asigure tot ce aveau nevoie. Când cel mai mic dintre ei n-avea nici trei ani, a venit nenorocirea. Un mal de pământ l-a omorât pe Costel al lor, iar ei au rămas ai nimănui. Rămasă văduvă, de foarte tânără, îşi crescuse singură cei patru copii. La doi ani de la moartea soţului ei, a adus-o pe lume pe Marioara. Nimeni nu ştia cine a fost tatăl.  N-o văzuseră cu niciun bărbat, în bătătură nu-i călcau vecini bărbaţi decât dacă era înconjurată de copii şi doar dacă veneau cu vreo treabă. Este secretul pe care l-a dus cu ea în mormânt.

Andrada puse fotografia bunicii înapoi în album, se afundă în fotoliul comod în care-i plăcea să stea să citească, sau să scrie. De data aceasta, îşi sprijini capul pe spătar, închise ochii şi  gândurile o purtară cu vreo 30 de ani în urmă.

– Să te bată, Dumnezeu, Iepure, pentru ce făcurăţi tu şi cu fiu-tău fetii mele! Vă băturăţi joc de ea şi de mine. Să nu crezi că veţi scăpa uşor! Dumnezeu nu mă lasă, că prea mult am pătimit la viaţa mea!”
Îşi aduce aminte şi acum blestemul bunică-sii la adresa vecinului de vis-a-vis, Iepure. Fi-su, Fane, se iubise cu mătuşa ei, Marioara, care rămase însărcinată. Borţoasă, cum începuse să vuiască satul. <Auzişi, fa, a lu’ Tanţa rămasă borţoasă cu ăla lu’ Iepure! Vai de ea, ce-o să facă? Ăla n-o s-o ia, că nu-l lasă tac’su!>

Ea avea vreo patru ani. Îşi aminteşte că se juca lângă stâlpul de telegraf din lemn,  aflat în colţul curţii, lângă poartă. Avea un miros special, de lemn vechi şi ars, stâlpul. Era o zi caldă de iulie, iar ea se bălăcea în balta de lângă stâlp, rămasă după ploaia din noaptea trecută; alături, într-un lighean roşu, crăpat, pusese flori albe de rochiţa rândunicii şi aştepta ca acestea să se transforme în fluturi. Aşa-i spusese moaşa Rodica. Bunică-sa ieşise din cunie, trăgând-o după ea pe Marioara şi ridicase pumnul spre casa de vis-a-vis, casa Iepureştilor, blestemând şi suduind.

– Hai, mamă, hai în casă, că ne aude lumea! plângea Marioara încercând s-o-nduplece pe maică-sa.

– Taci din gură, căţa, când te-ai tăvălit cu Iepure ăl mic, nu ţ-a fost de lume? Mă făcuşi de ruşine! Ce-o să te faci, ce-o să ne facem noi, acu’, ha? N-ai decât şaptişpe ani, copil îţi trebuia? M-am chinuit să te cresc, te-am trimis la Craiova la profesională să-nveţi şi tu o meserie, să fii pe picioarele tele şi tu ce făcuşi, ce făcuuuşi? Cum mai scot eu capul în lume, cum mă mai duc eu la Colectiv, cum? Şi cu cine te găsişi, cu Iepure îl mic, prostu’ satului? Care dintre ălălalte fete ale mele mai făcu ce făcuşi tu?

O trăgea cu putere după ea, pe fata bălaie, cu ochii albaştri – Marioara, mătuşa ei – îmbrăcată în rochiţa subţire, albastră şi desculţă, spre casa de peste drum, unde locuia Fane, cu ai lui – Iepureştii. Nu ştia nimeni dacă Iepure era numele de familie, sau doar porecla, pentru că Vică, ăl bătrân, se născuse cu buză de iepure. Nu trăiseră dintotdeauna în satul mic de câmpie, veniseră de prin alte părţi şi cumpăraseră după ce vânduse Neluş al Floarei, după moartea părinţilor. Vică şi Saveta Iepure aveau doi băieţi: Gore şi Fane. Fane era cel mic, avea 19 ani. Făcuse, cu chiu cu vai, o profesională şi un seral, pe la Craiova şi, după ce le terminase, tăia frunze la câini prin sat. Urât nu era, dar nu-l prea ducea capul, vorbea lumea. Asta nu-l împiedica pe tac-su să spună că-l va face miliţian.

– Fane al meu va fi miliţian, ca unchi-su. Va prinde un post comunal, p-aci, prin împrejurimi, dacă nu chiar aci, în Orodel, se lăuda oricui voia să-l asculte, seara, la poartă, când bărbaţi şi femei se strângeau la vorbă şi la un păhărel, după ce-şi terminau treburile la Colectiv şi prin gospodării.

– Vică, Saveto, ia ieşiţi la poartă, că am vreo două vorbe să vă spun, striga bunică-sa la gardul vecinilor de peste drum. Vică, n-auzi? Savetooo! Fane! Ieşiţi, de legaţi câinele, că trebuie să stăm de vorbă! Ştiu că sunteţi acasă, ieşiţi să nu scol tot satul!

– Ho, fa, ce ţipi aşa, unde arde?

-Arde, Vică, arde, du câinele d-aci şi deschide poarta să stăm omeneşte de vorbă!

Saveta şi Fane apăruseră şi ei în pragul bucătăriei de vară. Fane lăsase ochii-n pământ, în timp ce Saveta îi şoptea ceva. În spatele maică-sii, Marioara era palidă şi tremura ca varga, iar lacrimile i se înnodau în barbă. Ar fi vrut să fugă, sau să se facă o gaură în pământ, pentru a se ascunde.

Andrada privea toată scena printre ulucile gardului şi simţea o mare milă pentru cele două femei. Ochii i se umpluseră de lacrimi. Nu-nţelegea ce se întâmplă, dar îşi dădea seama că nu e de bine. S-ar fi dus după ele, dar înainte să iasă din curte, bunică-sa îi spusese foarte clar să nu se mişte de-acolo. Ascultătoare cum era, înţepenise lipită de gard şi privea scena prin colbul ce se ridicase pe uliţa ce despărţea cele două case, după fiecare trecere de căruţă. Era amiaza şi oamenii se întorceau spre case, de pe unde fuseseră plecaţi.

Cele două intrară în curte şi, apoi, în cunia albă, din spate. Andrada nu ştia ce vorbiseră cei cinci, dar, după ceva vreme, bunică-sa şi mătuşa-sa ieşiră, mai palide decât intraseră şi parcă mai mici.

– Să te bată Dumnezeu, Iepure …! o auzi dintr-o dată pe muma ei  – cum îi zicea – şi o văzu cu pumnul ameninţând în aer spre casa vecină, după ce ieşiseră în uliţă.

– Tanţo, lasă blestemele şi ai grijă de fii-ta, îi striga Vică, din urmă, cu o ţigară fără filtru în colţul gurii. Că nu fi-meu i-a făcut plodul. Şi chiar aşa să fie, al meu e băiat, dacă îi cade căciula în ţărână, s-apleacă, o scutură şi şi-o pune înapoi pe cap! Fane trebuie să se facă miliţian, n-are de ce să crească el copii. Mai ales că cine ştie de-o fi al lui? Auzi la ea, bomboni Iepure, în continuare, să-l însor pe-al meu şi să se aşeze la casa lor. Păi ce, eu am pus-o să se tăvălească-n fân?

– Ascultă aci, ce-ţ spun, Vică, o să mori căzut cu gura în căcatul pe care-l mănânci. Să nu crezi că vei scăpa! Crezi tu că fi-tu e vrun prinţ, ha?, mai spuse femeia şi intră în casă, cu lacrimi pe obraz, ţinând-o încă strâns de mână pe Marioara, care părea o stafie.

Partea a II-a, aici

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria de suflet..., diverse, proză

4 răspunsuri la „Copilul din flori – prima parte

  1. Pingback: Copilul din flori – partea a II-a – | Noaptebunacopii's Blog

  2. Pingback: Copilul din flori – partea a III-a | Noaptebunacopii's Blog

  3. Pingback: Copilul din flori – final de poveste | Noaptebunacopii's Blog

  4. Pingback: Prima recenzie | Noaptebunacopii's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s