proiect | Noaptebunacopii's Blog

Vinerea trecută am fost la Rm. Vâlcea. Moment de care am profitat să o vizitez pe Nicoleta, una dintre fostele mele colege de liceu, pe care nu am mai văzut-o de 22 de ani. Este profesoară de limba română la unul dintre cele mai bune Colegii din judeţul Vâlcea, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân. Nu am anunţat-o că mă duc (ne-am tot întrebat reciproc pe facebook, când ne vom revedea, dar nu am stabilit niciodată nimic clar).

Am complotat cu una dintre colegele ei, prof. Oana Aron, căreia îi mulţumesc încă o dată, , i-am aflat programul şi, cu 10 minute înainte să se sune de sfârşitul orei, înarmată cu un bucheţel de levănţică şi un ghiveci cu violete de Parma, i-am bătut la uşa clasei.

Avea oră la a X-a H. Când m-a văzut, a făcut ochii mari şi, efectiv, a rămas stană de piatră. Eu am început să tremur. De emoţie. Ne-am îmbrăţişat şi ne-am regăsit cu atâta drag, de parcă nu trecuseră atâţia ani peste noi.

M-a prezentat clasei: nişte tineri absolut minunaţi, frumoşi, cu bun simţ, inteligenţi. Şi, aşa cum m-a tot „ameninţat” în discuţiile noastre de pe FB (chiar pe fb ne-am regăsit recent, anul trecut), m-a rugat să le recit copiilor din poeziile scrise de mine.

Eeee, nu vă spun ce transpiraţii m-au trecut şi cum îmi tremurau genunchii! Dar, ce nu pot descrie în cuvinte este reacţia acelor tineri. Mă ascultau ţinându-ţi respiraţia, deopotrivă, băieţi şi fete. Nu-mi venea să cred că acei tineri de 16-17 ani sunt atât de interesaţi de poezie, că vibrează cu atâta intensitate la vers, că absorb cu atâta sete astfel de momente. Îmi venea să râd şi să plâng de atâta emoţie, de atâta frumos, de atâta drag!

M-au aplaudat şi, pur şi simplu, nu voiau să iasă nici în pauză, doar să le mai citesc. A fost incredibil! Şi am fost mândră de prietena mea şi de tinerii care îi trec prin mâini.

Le-am promis că ne vom revedea, pentru că Nicoleta m-a invitat să particip la unul dintre proiectele ei. Am acceptat, mulţumindu-i pentru onoarea pe care mi-o face!

Morala? Ţara asta e plină de oameni frumoşi, oameni buni, oameni care să te facă mândru că eşti de-al lor! Prietenia adevărată nu poate fi anulată de nimeni şi de nimic… Încă există profesori adevăraţi, ca pe „vremea noastră”, iar „tinerii din ziua de azi” sunt, pur şi simplu, desăvârşiţi. Cei care le fac rău sunt adulţii!

Dragii mei, vreau să ştiu dacă aţi fi de acord să vă implicaţi în următorul proiect:

Există, în perioada 9-17 iulie, în Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4, Bucureşti, la Teatrul Itinerant Ţăndărică, „spectacole, susţinute atât de teatre din ţară (Constanţa, Ploieşti, Braşov şi Piteşti) cât şi de teatrul gazdă”. Mă gândeam, cu un minimum de efort financiar, 20-30 de lei, să strângem bani şi să trimitem la teatru copiii dintr-un centru de plasament. Eu îi am în vedere pe copiii din Centrul Pinocchio 3, despre care ştiu, din vizitele mele anterioare, la ei, că nu au deloc o viaţă socială, că sunt lipsiţi de tot ce înseamnă astfel de activităţi, chiar dacă directorul Centrului face tot ce poate să le acopere şi aceste nevoi. Am trimis un e-mail directorului şi aştept informaţii actualizate cu privire la nr. de copii.

Ce spuneţi, vreţi să vă alăturaţi în acest proiect, să strângem bănuţii necesari pentru a le dărui micuţilor de acolo o zi frumoasă de vacanţă – deplasarea la teatru, cumpărarea de ceva dulciuri, fructe, etc.?

Când voi avea date concrete, voi reveni cu amănunte. Acum, doar voiam să vă cer ajutorul de principiu!