Cu ce seamănă?

– Cu ce crezi că seamănă sufletul tău? m-ai întrebat.
– Cu un castel, aș fi vrut să-ți răspund,
pentru ca fiecare dintre cei ce locuiesc în el
să poată avea locul său.
Dar, sufletul meu nu e atât de măreț.

– Cu un cimitir,
ți-aș mai fi putut spune.
Dorm în el atâția oameni
și secrete și visuri
și speranțe
și lacrimi…
Dar, în sufletul meu nu e atât de multă pace.

Aș fi zis
că seamănă cu o floare,
dar nu aș fi știut ce culoare.

Cu un nor
sau c-un dor.

Cu un cer?
Prea mult mister.

De fapt,
sufletul meu seamănă
cu lumea asta.
Toată.

Publicitate

Vis de copilă

Îţi aminteşti, micuţă stea,
dorinţa mea din seara aceea,
când te pândeam, dup-o perdea,
sperând să-ţi aflu odiseea?

Te întrebam de unde vii,
rugându-te să cobori la mine,
şi-ţi spuneam chiar poezii,
şoptind naiv: „ia-mă cu tine!”

Tu mă priveai, clipind şăgalnic,
jucându-te de-a v-aţi scunsea,
inima-mi bătea năvalnic,
îţi aminteşti, micuţă stea?

Voiam lumina ta de-argint,
din ea să-mi împletesc o scară,
să mă înalţ, să te ating,
să fiu ca tine, pentru o seară.

Să luminez drumuri pe mare
şi să-mplinesc dorinţe ascunse,
să îndemn lumea la visare,
să-nsufleţesc gânduri nespuse.

Îţi aminteşti, micuţă stea,
că te-am rugat să-mi povesteşti
cum de faci tu toate astea?
Te-ai mulţumit doar să zâmbeşti.

Eu am rămas cu visul meu,
încă dorind să-ţi dezleg misterul,
tu ai mers pe drumul tău,
cununându-te cu cerul.

 

Misterul lumii

Am visat că sunt un munte
ce priveam lumea, semeţ,
încercând să-i desluşesc misterul.

Privită de sus, însă,
lumea nu-i decât un contur.

M-am aşezat, apoi, la picioare-i,
ca un sângeriu covor
de maci.

Privită, însă, de jos,
lumea nu-i decât mişcare.

M-am ridicat
şi am înconjurat-o
ca un fum.

Însă, privită de jur-împrejur,
lumea e doar un cerc.

Cuvânt m-am făcut, atunci
şi i-am pipăit sufletul.