Arhive pe etichete: mister

Cu ce seamănă?


– Cu ce crezi că seamănă sufletul tău? m-ai întrebat.
– Cu un castel, aș fi vrut să-ți răspund,
pentru ca fiecare dintre cei ce locuiesc în el
să poată avea locul său.
Dar, sufletul meu nu e atât de măreț.

– Cu un cimitir,
ți-aș mai fi putut spune.
Dorm în el atâția oameni
și secrete și visuri
și speranțe
și lacrimi…
Dar, în sufletul meu nu e atât de multă pace.

Aș fi zis
că seamănă cu o floare,
dar nu aș fi știut ce culoare.

Cu un nor
sau c-un dor.

Cu un cer?
Prea mult mister.

De fapt,
sufletul meu seamănă
cu lumea asta.
Toată.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria creaţii, de suflet..., poezii, poezii proprii, viaţă

Vis de copilă


Îţi aminteşti, micuţă stea,
dorinţa mea din seara aceea,
când te pândeam, dup-o perdea,
sperând să-ţi aflu odiseea?

Te întrebam de unde vii,
rugându-te să cobori la mine,
şi-ţi spuneam chiar poezii,
şoptind naiv: „ia-mă cu tine!”

Tu mă priveai, clipind şăgalnic,
jucându-te de-a v-aţi scunsea,
inima-mi bătea năvalnic,
îţi aminteşti, micuţă stea?

Voiam lumina ta de-argint,
din ea să-mi împletesc o scară,
să mă înalţ, să te ating,
să fiu ca tine, pentru o seară.

Să luminez drumuri pe mare
şi să-mplinesc dorinţe ascunse,
să îndemn lumea la visare,
să-nsufleţesc gânduri nespuse.

Îţi aminteşti, micuţă stea,
că te-am rugat să-mi povesteşti
cum de faci tu toate astea?
Te-ai mulţumit doar să zâmbeşti.

Eu am rămas cu visul meu,
încă dorind să-ţi dezleg misterul,
tu ai mers pe drumul tău,
cununându-te cu cerul.

 

30 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii

Misterul lumii


Am visat că sunt un munte
ce priveam lumea, semeţ,
încercând să-i desluşesc misterul.

Privită de sus, însă,
lumea nu-i decât un contur.

M-am aşezat, apoi, la picioare-i,
ca un sângeriu covor
de maci.

Privită, însă, de jos,
lumea nu-i decât mişcare.

M-am ridicat
şi am înconjurat-o
ca un fum.

Însă, privită de jur-împrejur,
lumea e doar un cerc.

Cuvânt m-am făcut, atunci
şi i-am pipăit sufletul.

27 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii