Când era mai micuţ, Victor spunea:
– când voia apă, cerea aşa: „– Mami, apă bei!”
– lui Moş Crăciun, pe la un an şi câteva luni, îi zicea „Moş Tutui„, iar pe la doi anişori, doi anişori şi jumătate, „Moş Măcătun„.
– tot pe la un anişor şi jumătate, a început să spună că pe el în cheamă „Ictot„.
Despre toate astea discutam noi, la masă, când mă întreabă:
– Mami, dar tu înţelegeai ce spuneam eu?
– Da, mami, eu am înţeles mereu ce spuneai.
– Ia, să vedem, acum înţelegi ce spun: Chi, chi, bi?
– Da, am înţeles, îi zic eu şi repet silabele de mai sus.
– Vezi că nu ştii? Ţi-am spus că te iubesc, într-o limbă care nu există.
Chi,chi, bi? Am mai invatat ceva!Victor inventeaza tot felul de chestii! Te pup- Marian
Victor, ca toţi copiii, de altfel, are o imaginaţie foarte bogată, pe care o pune şi în practică. Pup. 🙂
Ăsta-i genul de amintiri care nu mor niciodată şi vor face mereu deliciul tuturor în familie. Şi ca să-ţi demonstrez că nu vorbesc aiurea, când eram mic (nu am idee exact pe la ce vârstă) când mă întreba lumea cum mă cheamă încercam să spun Victoraş dar îmi ieşea Dodoloş sau ceva de genul ăsta. Crede-mă că am o mătuşă care, şi acum, când am 30 de ani (peste o lună), când ne vedem (din păcate foarte rar) îmi zice tot Dodoloş. :))
Cu siguranţă, Dodoloş. Ups, scuze, Victor. 😛
Într-o limbă care nu există. Fermecător!
O, da, te unge pe suflet, uiţi de toate. 🙂
Pingback: Năbădăiosu` şi broaştele ninja « Cristian Dima
Pingback: Cine pierde vremea in Parlamentul European si cine nu | Blogul Monicai Marinescu
🙂 zambesc larg citind despre limba care nu exista, inventata de Victor.
🙂
Ce minunat te simti pentru o perioada cand ca mama doar tu iti intelegi in totalitate puiul si din simple silabe copilul face adevarate conversatii.Andrei este deocamdata la Mos Cuciun. 🙂
Va pupam!
O, da, Catrinel. Şi, deşi Victor a început să vorbească de foarte micuţ şi destul de bine, tot nu era înţeles, uneori, decât de mami. Eram translator. 🙂 Moş Cuciun, zici? :=)
Vă pupăm şi noi, cu drag.
Fain!
Fetița mea, când era mică, avea obiceiul să repete de câte ori o întrebam, cum face găina: ”To-to-to-daat”. O făcea cu ochii pierduți, amintindu-și, probabil, de ograda bunicilor, în care se simțea ocrotită și iubită nespus de mult. Te durea sufletul văzând-o atunci…
🙂 Victor, găinilor, le spunea, co-co-ca. Tot de la mamaie din curte.
Ai mei spuneau desenelor animate- zimate.:)
Uite, că nu mai ştiu cum era cu desenele animate. 🙂
Nu numai veleitatea de a vorbi acea limba care nu exista, dar mamicile o inteleg, este draguta ci si felul unic in care interpreteaza orice gand, situatie.
Si mie imi povesteste mama multe… 🙂
rubrica mea preferata!
cand eram mici raspundeam la „de ce?” cu: „de chi-chi”
mai stii?
De chi-chi michi, de trei lei ridichi. 😉
Pingback: Tigara. Palonul al V-lea « Călin Hera. PA-uri şi mirări
ce scump a fost!!!!
Mulţumim şi pupăcim.
Nimic nu stii! 🙂 Of, cat de dulce e Ictot al tau! 🙂
Nimic, Găbiţo, recunosc. Lasă că mă prinzi şi tu din urmă, acuşica, acuşica. 😛
Ha, ha!
La noi este : „Tata, vrei apa!”, desi eu nu prea vreau…..
🙂 S-or fi vorbit copiii noştri.
Pingback: Pachira Aquatica- Money tree « Gabriela Elena
Pingback: Fado și saudade… Amália și Mariza « Mirela Pete. Blog
s-a inventat o noua limba- limba care nu exista! 🙂
Trebuia. 🙂
Pingback: A murit poetul Adrian Păunescu | Dale de cultură
Pingback: Poate cea mai frumoasă poveste de iubire | ÎNK TÂNĂR, ÎNK CITITOR
Pingback: Va rog!, un mic ajutor ! | ÎNK TÂNĂR, ÎNK CITITOR
Pingback: Nu mai scriu aici … « ÎNK TÂNĂR, ÎNK CITITOR
Pingback: Ruşii au şi ei un Labiş. Moartea lui Esenin: între sinucidere şi asasinat | Pro literatura/citim, scriem si ne place