Arhive pe etichete: infinit

Ce glumă…!


Mi-am peticit sufletul,
cu o fărâmă de cer,
să-l oblojesc.
Mi s-a spus că infinitul nu doare…
Ce glumă…!

21 comentarii

Din categoria de suflet..., gânduri, poezii proprii

Dar…sufletul?!


Azi, m-am primenit.
Şşşşt…!!!!!!!
Am vrut să păcălesc timpul.
Mi-am prins stele-n păr,
la urechi, soarele şi luna.
Mi-am înlocuit lentilele de contact
cu două picături de infinit,
iar buzele le-am transformat în cuvinte.
Mi-am atârnat, la gât, cerul
şi la brâu, m-am încins cu marea.
Mâinile – luuungi cărări către soare,
picioarele – păsări călătoare.

Şi, mândră de opera mea,
l-am strigat… pe el… timpul.
Nici nu s-a obosit să se arate.
Doar mi-a răspuns:
„Poate m-ai fi păcălit dar…sufletul?!”

Scrie un comentariu

Din categoria gânduri, poezii, poezii proprii