Ne plângem, mereu, că timpul ne este cel mai mare duşman. De fapt, problema este că nu ştim să ne preţuim reciproc. Dar primul pas trebuie să-l facem noi.
……………………………..
Prietenia este ca o floare de colţ. Nu trăieşte decât pe culmi.
……………………………..
Disecăm, cu uşurinţă, iubirea, ca într-un laborator de medicină legală. Cel mai greu ne este să-i deschidem uşa. Şi la venire şi la plecare…
………………………………
Să visezi, nu e o crimă. Să ucizi un vis, da.
……………………………….
Uneori, suntem aşa de preocupaţi de lungimea drumului, încât uităm să ne bucurăm de privelişte.
………………………………
Desigur, să priveşti lumea din avion este o experienţă interesantă. Dar să nu ai impresia că ai reuşit să şi desluşeşti tot ce ai văzut.
……………………………….
Viaţa în România seamănă din ce în ce mai mult cu mersul prin deşert. Pământul de sub picioare s-a transformat în nisipuri mişcătoare.
…………………………………..
Cel mai greu dans este tangoul cu viaţa.
……………………………………..
Să vrei să trăieşti singur, e ca şi cum ai alege să trăieşti pe jumătate. De cele mai multe ori, nu ne dăm seama de asta decât abia la final…
Noaptebunacopii's Blog 
Partea cu nisipurile mişcătoare ne afectează pe toţi. Dacă nu ne vor înghiţi definitiv, poate că mai aveam vreo şansă… În ceea ce priveşte dansul cu viaţa, trebuie să fim mereu pe ring, chiar dacă este dificil, în majoritatea cazurilor… Zi bună!
Ştiu. Sunt „ale mele gânduri”, dar sunt adunate şi privind în jur. 🙂 O zi frumoasă şi ţie, Cristian.
Pingback: Coridorul – partea întâi « Cristian Lisandru – Proză. Poezie. Uneori, politichie…
Ai aruncat câteva pietre în lacul meu, Adela, iar acum fac valuri-valuri: gânduri care nasc gânduri…
Asta e de bine, nu? 🙂
..ganduri pline de intelepciune mereu! :*
va imbratisez! >>>>:D<<<<
Doar gânduri, draga mea… 🙂 Te îmbrăţişez şi eu, cu drag.
Ginduri? Am si eu un buchet! Sa ti’l trimit? Te pup- Marian
Da, trimite-l! 🙂 Te pup şi eu.
Gandul tau cu privire la iubire este real, trist dar adevarat!
Poate pentru că avem tot timpul tendinţa de a complica totul…
iar alteori suntem atat de preocupati de lungime adrumului, că nu mai stim care era de fapt, destinatia, in timp ce ar trebui sa fim atat de preocupati de locul unde trebuie sa ajungem, incat sa nu ne plangem de lungimea drumului si de asprimea lui.
Pfuaaa… azi am luat-o razna toţi, suntem prea filosofi!
Cred că luna, aproape plină, e de vină. 😀
hm, gandurile tale ma pun pe ganduri… 😉 mi-au atras atentia in special „Prietenia este ca o floare de colţ. Nu trăieşte decât pe culmi.” si „Uneori, suntem aşa de preocupaţi de lungimea drumului, încât uităm să ne bucurăm de privelişte.”
o seara cat mai frumoasa, Adele!
te imbratisez.
Dacă… gândurile mele te pun pe gânduri, înseamnă că nu am gândit degeaba. 🙂 O seară frumoasă, draga mea. te îmbrăţişez şi eu.
foarte frumoase gândurile tale, Adela. ca întotdeauna :). mie mi se aplică foarte mult primul din lista, căci mi se pare efectiv că sunt într-o luptă cu timpul ce se scurge prea repede…
Mulţumesc, dragul meu. Păi, cred că tuturor. 🙂
Pingback: O figură cu stil. Sau despre blogul lui Alex Mazilu « Blogul lui Teo Negură
Pingback: Naufragiatul « Cristian Dima
Pingback: Regnul animal « Un blog cu năbădăi
Pingback: Masacrul « Ioan Usca
Da, Adela, e de bine! Te îmbrăţişez! 🙂
Frumoase ganduri!
Te-am nominalizar la Blog de Blog, categoria Pasiune: Poezia ca hobby. Sper ca esti de acord si vei prelua de la mine leapsa.
O zi grozava! 🙂
http://mirelapete.dexign.ro/2011/01/blog-de-blog-2010/
Mirela, mulţumesc frumos, şi pentru nominalizare şi pentru leapşă. O zi frumoasă şi ţie!
Lectura acestor randuri mi-a amintit de „prima carte, ultima carte” a lui Catalin Bursaci, pe care eu o pretuiesc peste masura de mult. Mai este foarte putin pana sa se implineasca un an de la disparitaia mamei lui, actrita Cristina Tacoi, cea care s-a ocupat de scoaterea la lumina a gandurilor unui copil pierdut inainte de vreme.
Pingback: Luminile nopții « Mirela Pete. Blog
Pingback: Lumea în schimbare « Mirela Pete. Blog
Ce mult mi-a placut asocierea visului cu „a vedea”. Asa e, visul e un verb de fapt, visul e miscare, palpita, creste sau descreste, traieste sau dispare, dupa vointa pe care-o punem atunci cand il hranim sau il infometam 🙂
Foarte frumoase ganduri, Adela, felicitari!
Mulţumesc, dragul meu. 🙂
Pingback: Un parfum pentru fiecare. Branduri de parfum « Mirela Pete. Blog
Gandul, pasare maiastra
Zboara pe usa, intra pe…fereastra!
Si cu el plutim spre nori,
Ca albina printre flori!
Pupici. 🙂
Pingback: Blog de blog. Nominalizările mele « Blogul lui Victor
Pingback: Floare de colt « Călin Hera. PA-uri şi mirări
Genială această cugetare a ta: „Să visezi, nu e o crimă. Să ucizi un vis, da. ”
Am impresia că ai simţit-o cu toată fiinţa ta,că altfel ar fi fost practic imposibil să scoţi şi să legi atât de frumos,de plastic şi de cutezător asemenea cuvinte !
Mulţumesc şi bine ai venit! Mă bucur să te cunosc. Da, am simţit privind în mine, dar şi privind în jur.
Pingback: D-ale mele gânduri… rătăcite | Noaptebunacopii's Blog
Pingback: parerea lu' danutz - A mai trecut un an…
Pingback: parerea lu' danutz - A mai trecut un an…