Doctore, n-ai un leac?

Doctore, n-ai un leac și pentru primăvara mea?
Suferă de melancolie
și, zău, nu-mi place să o văd așa,
bolnavă. Nici măcar de propria ei astenie.

Primăvara mea era vioaie,
cânta și dansa ca o fecioară.
Acum stă închisă-ntr-o odaie,
În zadar o chem și o rog să apară.

Tot plânge și tot suspină,
parc-ar fi îndrăgostită,
așteptându-l parcă să vină,
pe cel căruia i-a fost sortită.

– Apăi, dragă, dacă e îndrăgostită,
leacul nu este atât de complicat,
trebuie doar să se simtă iubită
și din odaia-i va ieși de-ndat’.

Primăvara, draga mea, e în fiecare,
din inimile noastre trebuie să se nască.
Un zâmbet, de vom dărui, o îmbrățișare sau o floare,
Primăvara n-o să se mai îmbolnăvească.

Publicitate