Ne curgem, încet…


Mă doare când ţipă tăcerea din noi,
iar orologiul îşi cere dreptul la timp,
prea trişti, ori prea veseli, pentru un anotimp,
ne curgem încet, spre temutu-napoi…

Mă doare când tace ţipătul lumii,
iar cerul îşi vrea dreptul la sfinţi,
prea mari, ori prea mici, ne ducem cuminţi,
ne curgem încet, în sufletul lunii…

Când ţipătul lumii tace, dar ţipă tăcerea din noi,
prea veseli, ori prea trişti, prea mari, ori prea mici,
când rolurile se încheie, iar cortina stă să cadă, aici,
ne curgem încet, în lacrimi de ploi…

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii, viaţă

2 răspunsuri la „Ne curgem, încet…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s