Necunoscutul – partea a II-a


Zarva din juru-i l-a făcut să se ridice de la masă şi să meargă spre locul în care se strânseseră şi ceilalţi. O văzu căzută. Faţa-i frumoasă era ireal de palidă, iar părul îi încadra chipul într-un mod care-l făcu să-şi simtă inima bătând cu putere.
– A sunat cineva la 112? întrebă speriat, în timp ce se pregătea s-o facă el însuşi.
– Da, am sunat de vreo două ori, îi răspunse cineva. Ni s-a spus că salvarea este pe drum.
El se aplecă, îi luă mâna şi-i căută pulsul. Il simţi, abia perceptibil, ca pe o bătaie de aripi de fluture. Se simţea neajutorat. Îi rugă pe ceilalţi să se îndepărteze, îi şterse fruntea cu apa rece adusă de la bar şi sună din nou la salvare. I se spuse că salvarea ce pornise spre ei a plecat spre un alt caz grav: al unui copil cu convulsii, dar se va trimite o alta. Nu mai stătu pe gânduri. O ridică în braţe şi o duse la maşina sa. Prietenul lui îl urmă. Porniră în trombă spre spital.
Adormise pe scaun şi-l dureau toate oasele. Privi spre pat. Ea încă dormea. Nu mai era atât de albă la faţă, dar chipu-i păstra, totuşi, o paloare aproape angelică. În braţul drept avea o branulă, ce era conectată la o perfuzie. Privi cum curge lichidul, picătură cu picătură şi se gândi la cât de fragilă şi de ciudată poate fi viaţa. Trebuia să afle despre ce este vorba. Oare când l-o putea întâlni pe doctor? În acel moment, îşi dădu seama că familia ei, cu siguranţă, o caută îngrijorată. Poate soţul ei… şi privirea îi căzu pe inelarul mâinii stângi, împodobit de un inel subţire cu piatră albastră. O fi căsătorită? se surprinse întrebându-se. O văzu deschizând ochii şi uitându-se mirată în juru-i. Se apropie de ea şi-i zâmbi. “Oh, iar zâmbetul acela!” gândi ea. “Ce caută el, aici? Dar eu?” Vru să se ridice, dar simţi o durere în braţ şi se lăsă înapoi pe pernă.
– Ce căutăm aici? Şi, mai ales, cum de eşti tu aici?
– Nu-ţi aminteşti? Ai leşinat aseară, în clubul acela…
– Am leşinat, spui. Şi tu? Ai leşinat şi tu?
– Aha, dacă ai chef de glumă, înseamnă că eşti bine, râse el.
Ea nu înţelegea nimic. Îşi amintea că se ridicase de la masă, vrând să plece şi că, la un moment dat, a simţit că se sufocă. Dar tot nu-şi explica prezenţa lui. Nu se cunoşteau. Da, ea îl plăcea, dar …
– Ştii? începu el, dar fu întrerupt de intrarea medicului. Se ridică şi ieşi, promiţându-i că se va întoarce imediat ce se va putea.
– Bună dimineaţa, Andrada! Cum eşti?
– Adrian, tu eşti? Adrian Săvulescu?! O, Dumnezeule, nu-mi vine să cred! Tu eşti medicul meu?
– Eu sunt, Andrada! Să înţeleg că nu m-am schimbat prea mult? zâmbi fostul ei coleg de liceu. Eram de gardă aseară când te-a adus… când ai fost adusă.
– Dar tipul care era cu mine, ce caută aici?
– Cum ce caută? El te-a adus cu maşina. Nu ştii cine e?
Andrada roşi.
– Nu. Dar, spune-mi, te rog, ce am păţit?
– Ai mai avut astfel de stări până acum?
– Nu. Ameţeli, da şi stări acute de oboseală. Dar, de leşinat, nu mi s-a mai întâmplat. Ce am? Îl privi neliniştită.
– Trebuie să facem analizele sângelui şi nu numai. Vei merge şi la cardiologie şi oriunde va mai fi nevoie, în funcţie de rezultatele analizelor primare. Stai liniştită, eşti pe mâini bune. Şi o mângâie pe păr. Ştii că am fost îndrăgostit de tine, nu-i aşa?
Andrada se uită cu ochii mari la el şi izbucni în râs:
– Tu, îndrăgostit de mine? Şi cu Ioana cum rămâne?
– Eram prea timid să ţi-o spun. Ioana a devenit iubita mea în clasa a 12-a, ştii bine. Şi asta pentru că ea a fost mai îndrăzneaţă. Nu te preface că nu ştii. Eram cinci băieţi în clasă şi toţi te plăceam. Dar tu ne tratai ca pe fraţii tăi. Parcă nici nu te-ar fi interesat băieţii, aşa te purtai.
“De-ai şti tu, Adriane…, gândi ea, cât eram de nesigură pe mine şi cât de urâtă mă credeam. Nici prin minte nu-mi trecea că cineva s-ar putea îndrăgosti de mine!”
– Cum de mai eşti în ţară? continuă Andrada cu voce tare. Parcă auzisem că ai fi plecat în Franţa.
– Da, am fost plecat cu o bursă. Deocamdată, m-am întors. Sunt medic rezident. Sper să nu fiu nevoit să plec definitiv, deşi… după cum merg treburile… Bun, acum te las. Am completat foaia cu tot ce va trebui să faci. Să fii cuminte, da? Ne vom revedea curând.
– Mulţumesc, Adrian. Nici nu ştii cât mă bucur că te-am văzut! Ce chestie! Stăm în acelaşi oraş şi să nu ne întâlnim nici măcar o dată în atâţia ani.
– Ei, toate au o cauză şi-un scop în viaţă, nu-i aşa? Şi zici că nu-l cunoşti pe cel care te-a adus?
– Nu.
– Bine. Ai grijă: sunt cu ochii pe tine!
– Am înţeles, domnu doctor!
Râseră amândoi. Ca în vremurile de altădată, când împărţeau acelaşi sandviş.

Va urma. Prima parte, aici.

Capitolul III

Anunțuri

28 comentarii

Din categoria poveşti, proză, remember

28 de răspunsuri la „Necunoscutul – partea a II-a

  1. Pingback: Necunoscutul – partea a II-a - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Pingback: Reabilitare « Ioan Usca

  3. deci, te rog frumos, vino cu partea a treia, in care sa ne spui cum ala divortase deja, sau macar ca ea se mai ducea pe la spital, cand era de garda.
    partea a 3a please!

  4. tu si dostoievski, cu finalurile voastre!!!

  5. Pingback: Traducere – Tiger Tiger (Tigrule Tigrule) de Rudyard Kipling « Rimele tinereţii mele – şi nu numai

  6. „Necunoscutul” poate sa devina foarte cunoscut daca iti pui la contributie armata de neuroni , ambitia, talentul narativ si mult efort creativ! Iti doresc succes!

  7. dragă Adela, chiar dacă am primit atenționarea mai devreme, doar acum am reușit să-mi deschid fereastra și către ograda ta, căci doream să am timpul și dispoziția necesare pentru a savura pe-ndelete o bucată de proză pe cinste. și chiar așa a fost. felicitări și mulțumesc pentru tratație 🙂

    așteptăm partea a treia. până atunci vă salutăm cu drag.

  8. Citind si ce ai scris, si comentariile, am devenit curios, marturisesc, si ma intreb ce turnura vei da povestii celor doi 🙂 O seara frumoasa, Adela!

  9. In cateva cuvinte mi-a placut. Daca un text te provoaca sa il citesti pana la final, e bun.
    Si, asa personal, nu stiu de ce undeva nu numai ca mi-a starnit curiozitatea ci si niste amintiri, nostalgii, ca da cu totii ramanem romantici la prima dragoste… uf si sa nu ma mai intind atat, chiar astept urmatoarea parte, chiar sunt curioasa la deznodamant.
    cu drag

  10. Pingback: Pe mine, mie… (c)reda-ma « Blogul lui Teo Negură

  11. Aroma delecteaza papilele gustative ale dorintei de a citi, cand totul este savurat incet, pe indelete, adica parteaI, partea a II-a, etc. 😀

  12. Pingback: Conacul meu « Mustăţi lungi, gheare lungi

  13. Pingback: Dragoste la conac « Rimele tinereţii mele – şi nu numai

  14. Carmen Negoita

    O poveste frumoasă, care mi-aş dori să se finalizeze cu un happy-end. Dar cum tu deţii condeiul, nu-mi rămâne decât să aştept şi partea a treia. 🙂 Oare vei mai înlătura din mister?

  15. o poveste frumoasa. E un pic aeriana Andrada. Seamana cu mine, in adolescenta. Si de mine erau indragostit cativa colegi iar eu nu ii vedeam. Am aflat asta cand am terminat si mi-au oferit sonete. Atunci au avut curajul sa imi spuna ce sentimente aveau.

  16. Pingback: Necunoscutul – partea a 3-a | Noaptebunacopii's Blog

  17. Pingback: Pentru tine, Lisa! (1) « Cristian Dima

  18. Pingback: Necunoscutul – prima parte | Noaptebunacopii's Blog

  19. Pingback: Necunoscutul – partea a IV-a | Noaptebunacopii's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s