Elegie


În mine,
cuvintele mor lent,
ca într-un spital neperformant.
Nu le stă nimeni la căpătâi.
Doar umbrele a ceea ce au fost
cândva
dansează tăcute
pe pereții scorojiți ai sufletului.

O poveste se chinuie
să nască un final
într-un travaliu prelungit.

Oamenilor
nu le mai pasă de cuvinte.
Nu mai au timp…

Publicitate

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s