Arhive pe etichete: medicamente

De la noi, puţin…


Preot Danu Florin are nevoie de ajutorul nostru, cât de mic, pentru a oferi, unui număr de aproximativ 50 de persoane din parohia LADA, jud. Teleorman – din care 30 sunt copii şi 20 de adulţi – bătrâni (10 cazuri sociale mai deosebite), câte o bucurie, în Sf. zi de Crăciun (bani, alimente, jucării, haine, medicamente). Dacă puteţi face ceva, îl puteţi suna pe domnia sa la numărul de telefon0765.320.643. Amănunte găsiţi, de asemenea, pe pagina evenimentului:

http://www.facebook.com/event.php?eid=312834248729203.

Vă mulţumesc şi vă îmbrăţişez, cu drag!

Reclame

3 comentarii

Din categoria campanie, campanii, de suflet...

„Plini de boli şi suferinţi”…


Aşa sunt bătrânii de la „Căminul de Întreţinere şi Asistenţă Persoane Adulte (C.I.A.P.A.) Vitan Bârzeşti”. Actualmente, trăiesc, aici, 41 de persoane: 15 bărbaţi şi 26 de femei. Capacitatea amplasamentului este de 50 de locuri. Sunt bătrâni cu grave probleme: demenţe, Alzheimer, pareze, etc.  „Trăiesc” este, oarecum, impropriu spus, pentru că, de fapt, sunt suspendaţi între viaţă şi moarte. „Mulţi sunt în faze terminale”, mi s-a spus. „Nu sunt sociabili şi nu poţi să comunici cu ei”, am aflat azi de la psihologul azilului, când am fost să le duc donaţiile: medicamente şi consumabile medicale, alimente, pahare, haine, lenjerii, etc.:

donaţii azil donaţii azil donaţii azil donaţii azil

Am ajuns, însă, la ora la care dormeau. Am vrut să vizitez puţin. O atmosferă greu de suportat. Am plecat de acolo, cu o mare tristeţe în suflet, apăsătoare. Este greu să ai grijă de atâţia oameni bolnavi şi în vârstă. Mai ales, când nu primeşti ajutor şi când eşti plătit umilitor de puţin: un infirmier câştigă în jur de 450 de lei, iar cele mai „mari” salarii sunt  între 700 şi 1.000 de lei.
Mulţumesc, încă o dată, celor ce mi-au fost coechipieri atât de buni, în această acţiune:
Miruna Ionescu, Liliana Luca şi colegilor ei de la “Nuclearelectrica” S.A., Daniel Gârbea, Anca, Gabi Cojocaru, Daniela Alexandrescu, Marian Cruceru, Mihaela Ion (de la Institutul de Biologie), Anca V., Mihaela Iancu, Alexandra Ştefania, Florentin Duban, Irina, Lavinia, Cristian Şerban, Magazinul de jucării “Imaginarium“, precum şi familiei mele: Marilena Onete, Victor Scherer.

Campaniile vor continua: următoarea este programată pentru sfârşitul lunii aprilie.

34 comentarii

Din categoria campanie, campanii, de suflet..., diverse, eveniment, privind în jur, recurs la prea multă realitate