Să ne scăldăm în toamnă, iubite!

S-a copt soarele a toamnă

şi picură miere pe frunze,

crizantema-i, deja, doamnă,

cerul ne plânge pe buze.

Pădurea s-a gătit de bal,

cu a ei trenă, arămie,

se scurge vinul în pocal

şi moare-ncet, viţa-de-vie.

Cocorii se duc în depărtări,

tufănica stă de veghe,

alergând în cele patru zări,

ziua-n calendar se pierde.

Se simte iz de mere date-n pârg,

în zare, se aude un clopoţel,

miroase a pâine coaptă pe câmp,

iar, în crame, a brumărel.

Să ne scăldăm în toamnă, hai, iubite,

să ne miroasă pielea a gutui,

să ne ţinem de mână, cuminţi, fără cuvinte,

ca atunci, când eram copii.