La mulţi ani, Nichita Stănescu! „Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!”
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se miscă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad înainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multa lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
(N. Stănescu – Dreptul la timp)
Mai sărbătoresc şi:
Pingback: Adevărații voievozi („Înapoi” în viitor) – Poem manifest « Cosmin Stefanescu
„A minunii ca esti a intamplarii ca sunt!” 🙂