D’ale lui Victor – Moş Crăciun, deconspirat

De Crăciun, am fost la părinţii noştri, atât ai mei, cât şi ai soţului meu. Ajunul l-am petrecut la socrii mei. Deci, Moş Crăciun acolo ne-a căutat, mai ales pe Victor. Pentru că soacrei mele tare mult îi place rolul acesta, am decis să fie ea „Moş Crăciun.” Zis şi făcut. Aşa că am pornit la deghizat: jos cercei, lănţişoare, machiaj, pus costum, fes, barbă, obraji şi nas roşu, sacul cu cadouri. Desigur, buni G. – soacra – a trebuit să plece să-l aducă pe Moşul. Numai că, nu ştiu cum, nu s-au întâlnit şi a trebuit să-i deschid eu uşa Moşului şi să-l invit în sufragerie. Victor s-a emoţionat imediat şi a venit la mine. Simţeam cum îi bate inimioara, ca o pasăre speriată. Cu toate acestea, îl cerceta cu mare atenţie pe Moş Crăciun. I-am cântat împreună un colind, după care, fiecare ne-am primit cadourile. După ce şi l-a primit pe al lui, s-a dus la taică-său şi i-a şoptit:
– Tati, Moşul ăsta seamănă cu buni. De fapt, cred că e chiar buni, că, uite, are barbă falsă!
Moş Crăciun a plecat cu un: „Ho-ho-ho, am plecat dragul moşului!”, cât s-a putut de „masculin”.
Eu l-am condus la uşă şi am plecat, bineînţeles, după buni care se „rătăcise”. Odată recuperată, a fost „apostrofată” de către toţi:
-Buni, unde ai fost, că a venit Moşul şi nu te-a găsit?
Victor, însă, îi zice:
– Degeaba, că buni a fost Moş Crăciun!
A trebuit să-i explicăm că, în timp ce noi eram pe drum, venind de la Bucureşti, moşul a venit, nu ne-a găsit, i-a lăsat bunicii cadourile şi un costum ca al lui şi a rugat-o să-l ajute.
Nu cred că am fost prea convingători.
În seara de Crăciun, Victor o roagă pe buni să-şi pună costumul Moşului, din nou şi să joace „sceneta” încă o dată. Ceea ce buni a şi executat, evident. După ce sceneta a luat sfârşit şi Moşul a redevenit buni, Victor îi zice:
-Buni, unde ai fost că a venit Moş Crăciun şi nu te-a găsit!