Este banal, de acum, să fii înjurat sau să înjuri în trafic. Dar să fii „înjurat” de către un căţel… Să vă spun despre ce este vorba. Trecere de pietoni. La trecere, în aşteptare, un căţel bătrân, pripăşit pe lângă blocul nostru, de ani de zile. Trece o maşină, după care îşi începe traversarea şi „pietonul” nostru. Încet, bătrâneşte, relaxat. Se apropie o maşină, al cărei şofer a considerat că, probabil, este sub demnitatea lui de humanoid să-şi oprească bolidul cu numărul din trei cifre, pentru a da prioritate la traversare unui câine, şi jigărit pe deasupra! Aşa că începe să claxoneze prelung. Căţelul îşi vede de traversare, după care, enervat de sunetul prelung al claxonului, se întoarce spre „claxonator”, îi aruncă trei ham-ham-uri scurte şi-şi vede liniştit de drum. Oare grăbitul o fi înţeles mesajul? 🙂
http://www.resursadefun.ro/?s=nu+ma+claxona&x=0&y=0
🙂 Căţelul acesta era mult prea „relaxat” să mai întreprindă şi altceva în afară de a-i lătra vreo două nerăbdătorului.
Pingback: Duios, căţelul trecea… - Ziarul toateBlogurile.ro
Ha, ce catel destept! Sper ca l’a bagat pe „impacientat” pe unde a iesit! Adica…, E un paradox ca unii patrupezi sint mai civilizati si mai manierati decit multi dintre localnici! Intrebarea ar fi, care’i om si care’i ciine?! Te pup – Marian
Corect, Marian! 🙂 Asta era ideea. Te pup şi eu.
Pingback: Taxă pe… vreme ploiasă prin mansarde « Blogul lui Victor
Pingback: Aventura | Ioan Usca
Bine ca nu si-a manifestat protestul fata de „claxonator” si udandu-i vreo roata! 😛
Gabriela, tocmai asta e: căţelul s-a purtat mult mai uman decât şoferul. Dacă l-ai fi văzut ce atitudine a avut. 😀
Pingback: Sur les ponts d’Avignon – Silavaracald
bravo catelu’! azi dimineata doi se pupasera cu masinile dar extrem de usurel, iar unul din spatele lor, dupa 3secunde a inceput sa claxoneze. goana asta continua ii zapaceste complet pe unii, zici ca alearga pentru viata lor si ca 2minute in plus ii face sa-si piarda regatul!
Cred ca avem multe de învăţat de la animăluţele de lângă noi. Uneori, am impresia că au avut loc nişte mutaţii stranii: ele s-au umanizat, noi ne-am „animalizat”. Sau, IQ-ul lor este un pic mai mare. Oricum ar fi, nu-i deloc onorabil pentru noi. Să vezi când sunt ambuteiaje şi ultimul se pune, neică, pe un claxonaaattttt!!!!!!!
Ce catel dragut ! Pacat pentru „claxonator” , nu cred ca a inteles mesajul !
Poate chiar a ripostat si verbal !
Din pacate , sunt multi asa in trafic si nu numai.Sunt multi oameni stresati , rautaciosi si foarte tristi.
Sa speram ca perioada sarbatorilor va fi benefica pentru toata lumea si va aduce liniste si ca vom oferi cu totii mai multa dragoste in jur.In felul asta vom si primi multe lucruri bune !
Macar sa zambim mai mult ! Conteaza sa-ti incepi ziua intr-o atmosfera placuta !
Azi , oricum , este o zi superba si asa sper sa fie pentru toata lumea !
Dana, aşa ar trebui să fie. Din păcate, însă, aşa cum spui, oamenii sunt într-o perpetuă transformare negativă. Cât priveşte ziua de azi, e de-a dreptul primăvaratică. Îţi doresc toate cele bune şi te îmbrăţişez, cu drag.
Sa ne bucuram de ziua de azi !
Chiar n-ar strica o plimbare !
Va pup ,
Dana.
hm, inteligenta celui de la volan nu e neaparat proportionala cu marca masinii… bravo catel, i-a dat o lectie, ma gandesc doar sa nu fi fost prea complicata pentru mintea clacsonatorului.
Se prea poate! 🙂
Pingback: Vreau cafea! « Link-Ping
Catelul i-a dat o lectie, doar ca soferul a fost prea imbecil ca sa o inteleaga.
Cu siguranţă, Gabriela!
soferul n-a auzit nimic, pentru ca avea muzica tare in masina. canta Paleru. desi, daca avea 320 S, nu merge asa ceva in player.
🙂
As risca sa spun ca nu!
hmmmm.. 😆 ce mi-ar fi placut sa vad!!
as putea spune ca sunt de acord cu „ham-ham-urile” cainelui 😆
Era de văzut! 😀
În mod sigur, nu. Căţelul a fost chiar prea civilizat cu trei ham-ham-uri, că altul mai arţăgos putea să se repeadă şi la roţi. 🙂
Da, trebuia să-l fi văzut… A fost fenomenal. Eu şi soţul meu am pufnit în râs, după ce am rămas mască vreo câteva secunde. 😀
Pingback: Sopârla de miercuri « Călin Hera. PA-uri şi mirări
Pingback: Urcarea spre-abis « Blogul lui Teo Negură
Pingback: PLOI DE DORINŢE « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI
Pingback: Năbădăiosu` la mic-dejun « Cristian Dima
Pingback: Legea Educatiei a fost adoptata in mod marsav | Aici, Sonia Lorena
Noapte buna copii,
este cat se poate de reala povestea si destul de frecventa.
asist des la lectia data de patrupezi pe trecerea de pietoni si nu numai soferilor grabiti,dar si pietenilor care ocolesc zebra si fug fara sa se asigure la 5-6 metri distanta.Blanosii stau cuminti si asteapta momentul prielnic ca sa treaca.
Blanosul din povestea ta ar merita mai multa atentie din partea iubitorilor de animale;macar hrana sanatoasa si vaccinuri.Noi aici,in Manastur asta facem.
Da, Dora, aşa este. Şi eu îi urmăresc cu atenţie, fie că sunt pieton, fie că mă aflu în maşină. Din păcate, noi, oamenii, nu mai ştim să observăm şi să învăţăm. Suntem prea ocupaţi cu a fi împovăraţi, unii, sau cu a ţine nasul pe sus, alţii.
Astept si alte povesti cu animalute si flori,fiind o mare iubitoare de asemenea teme.Numai sa nu fie triste si cu sfarsit tragic,ca-mi sfasaie inima. 🙂
🙂 Ai citit despre Biţi: https://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/11/27/pisicuta-pis-pis-pis/, https://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/11/28/pisicuta-pis-pis-pis-partea-a-2-a/ şi https://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/11/29/biti-final-de-poveste/? Este adevărat că finalul nu este tocmai vesel, dar zic eu că ţi-ar plăcea povestea. 🙂
Acum am citit.
Biti mi-a adus aminte de Tzusa mea draga,o pisicuta gri cu alb exact ca motanelul tau.Eram in Aiud in primul an de invatamant si o primisem de la copiii mei,dupa ce pisicuta adoptata de pe strada a fost sfasiata de un caine.
Dupa un an ,ne-am luat mobila cumparata si ne-am intors acasa,la Cluj,hotarati sa facem naveta pt.a nu pierde buletinul de oras.Tsusa n-a prea suportat calatoria cu camionul si se zbatea in bratele mele pana am sechestrat-o in sertarul de la bufetul de bucatarie.Acasa, s-a mai linistit.Avea de toate:curte incapatoare,pat unde se cuibarea fericita si multa dragoste din partea noastra.
Trecuse vacanta si ne-am reluat activitatea,plecam la gara dimineata si ne intorceam dupa masa.Cu exactitatea unui ceasornic,ma astepta la poarta si-mi sarea pe umar bucuroasa ca ma vede.Aveam o singura camera( luata in chirie) ce avea usa spre curte cu un gemulet in partea de sus vesnic deschisa,asa ca,Tsusa intra si iesea dupa placul ei. Era tare blanda si o vecina,hostazeanca cu gospodarie specifica,o ademenea des sa-i prinda soarecii.Si asa a inceput sa lipseasca de acasa,pana intr-o zi cand n-am mai gasit-o nici unde.Povestea are un final asemanator cu a lui Biti.Am suferit enorm ,traind insa cu speranta ca, a fost luata de cineva care o ingrijea.
Am avut o experienta frumoasa si cu Ritz,o veverita salvata de mine in padure -tot la Aiud- si pe care am crescut-o cu biberonul .A trait fericita 8 ani.Ii placea sa stea in buzunarul meu,pe umeri,dar si in scorbura amenajata intr-o cusca spatioasa asezata sub un copac din curte.
Cateii mei au alte povesti. Kino, pe care o am acum, a fost adoptata de 11 ani din zona blocului unde locuim in prezent.Este bucuria mea si a sotului si alintata nepotelelor care vin in fiecare an in vizita din Nemtia.Cea mica (4)anisori a plans la plecare ca nu o mai poate scoate la plimbare.
🙂 Foarte frumoase poveştile tale. Să-ţi trăiască nepoţelele şi animăluţele, să vă bucuraţi de ele, la infinit. Te îmbrăţişez, cu drag.
Iti multumesc,draga mea!
Urarile ti le reintorc din toata inima.
Mulţumesc. 🙂