Biţi – final de poveste


Spuneam aici că hotărâserăm să-i facem lui Biţi reşedinţă de curte. Zis şi făcut. Cu greu, ne-am despărţit de el şi l-am dus la ai mei, la ţară. Casa devenise, dintr-o dată, goală, fără el şi ne era foarte greu, dar… am avut motive obiective. Numai că, şi pentru bietul de el, şocul a fost foarte mare. Deşi ai mei sunt obsedaţi de curăţenie, mutatul la ţară s-a dovedit, iniţial, problematic: s-a umplut de infecţii, la ochi, la gură, la nas şi chiar la lăbuţe. Aşa încât, soţul meu a început să facă naveta Bucureşti-Vâlcea, pentru a avea grijă de Biţi. S-a făcut repede bine, însă şi a început la cucerit noua redută. De câte ori trecea pe lângă ceilalţi pisoi şi chiar pe lângă Piki (căţeluşa neagră), le trăgea câte o lăbuţă, aşa preventiv şi aluziv: trebuia să se ştie cine este şeful, nu? Ei, şi încetul cu încetul s-a integrat şi a început să-i placă. Ai mei îl răsfăţau la fel ca noi. Se îndrăgostiseră şi ei de el.

Era Biţi al nostru, prinţul curţii. Este adevărat că, la prima noastră vizită, nu a vrut să ne bage în seamă, pur şi simplu nu a vrut să vină la noi. Ne pedepsea, probabil. Apoi, i-a trecut.  Numai că prinsese golănelul gustul libertăţii şi al vânătorii. Vâna la păsări, mamă-mamă! Nu dintre cele ale maică-mii. Nu, se pitea în grădina cu flori de lângă fântână şi vâna vrăbii, cinteze şi ce-i mai cădea în lăbuţe. Dar, mai abitir decât orice, începuse să plece de acasă. Cum se împrimăvărea, o zbughea. Dăduse cu gustul de „viaţa adevărată” pe care i-o dorise soţul meu. Lipsea câte două-trei zile, după care se întorcea acasă, jigărit, rănit, mort de foame. Mai stătea 2-3 zile să-şi lingă rănile, să se întremeze şi o zbughea din nou. Aşa o ţinea până dădea frigul. Cred că umpluse toată comuna de moştenitori. Iarna, îşi refăcea puterile, se îngrăşa şi torcea puturos pe soba din bucătărie sau pe fotoliul de lângă vreo sobă din dormitoare. Trai nineacă, nu glumă! Apoi, i-am făcut cunoştinţă şi cu Victor.

Numai că, într-una dintre zilele anului trecut, nu s-a mai întors acasă din ultima lui escapadă. Nu ştim ce s-a întâmplat cu el, dar încă îl mai aşteptăm… 😦

 

Anunțuri

26 comentarii

Din categoria animale, de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., diverse

26 de răspunsuri la „Biţi – final de poveste

  1. Marian

    E frumos, pacatosu’! Dar, Adela parca era…, castrat! Poate ca n’a fost chiar castrat definitiv! A mai ramas ceva…,! Ei, asta e cu neamu’ pisicesc! Si Milo cu tot castratu’ tot pleca, ca si omologul lui vilcean, citeva zile si venea, citeodata batut mar, din escapadele lui, presupun amoroase! Se pare ca Biti e in Heavenul Pisicesc avind in vedere comportamentul lui destul de decent si onorabil atit cit a stat pe acasa! Dar mai e o sansa, chiar daca e mica, ca el sa mai fie inca in viata! Pune niste afise pe la intersectii cu fotografia lui! Cine stie! Poate apare…, Te pup- Marian

  2. Stiu cum e. Leo al meu pleaca si el mult de acasa, he wants to get laid,but mostly gets beaten!
    De multe ori a venit cu capul ferfenita, plin de muscaturi si zgarieturi. Acum e iarna si s-a ingrasat, doarme toata ziua. Dar vine ea, primavara!

  3. Diana Alzner

    Adela, eu am am un motan pe nume Cătrănel-Cabral-Smolenski, (cred că îţi dai seama cum arată), care s-a întors acasă după câteva luni. Totuşi, un an îmi pare foarte mult, dar se mai întâmplă minuni, nu?
    Sper să fie bine Biţi al vostru. E grozav în poza de jurământ! 🙂

    • Diana, nu, nu cred că se va mai întoarce. Nu a lipsit niciodată mai mult de câteva zile. E posibil să-i fi făcut cineva ceva. Dar, noi, na, îi ducem dorul… Da, a fost un pisoi deosebit. Au şi ai mei un Cătrănel-Smolenski-Cabral. Şi au mai avut unul care, culmea, fiind foarte ataşat de bunica mea, a dispărut exact în noaptea în care a murit ea. 😦

  4. Pingback: Maus | Ioan Usca

  5. Adele,
    Știu cum este să „te lipești” de o frumusețe de asta.Și într-o bună zi să fugă..
    Cine știe? dacă nu-și va găsi ”jumătatea„ s-ar putea să-l vezi de sărbători, venind cu daruri!

  6. era batran, la aproape 10 ani are o varsta care ar insemna cam 60 in ani umani. nu foarte batran, dar, e posibil sa se fi dus de acasa ca sa se stinga. animalul de casa nu vrea sa se sfarseasca acasa. pleaca. eu l-am avut pe Oxi, cainele meu dupa care mor de dor si acum, 13 ani. batran si el. niciodata nu a iesit din curte in 13 ani, dar intr-o dimineata am gasit gaura sub gard. si-a facut-o cu ultimele puteri, era bolnav, sub tratament. si dus a fost…

    • Draga mea, nu cred, mi-e teamă că a fost omorât sau, sper, în cel mai bun caz să-l fi oprit cineva, deşi, de fiecare dată, se întorcea acasă. Animalele de curte ale părinţilor mei şi-au găsit sfârşitul în curtea lor, de bătrâneţe, adică, astfel încât le-a făcut taică-meu şi morminte.

  7. Duioasă poveste…să sperăm că Biți se va întoarce sau că, în drumurile lui, a găsit stăpâni buni care l-au adoptat, văzându-l că s-a rătăcit. Eu cred că un asemenea pisoi știe să se descurce!
    Adela, frumoase lucruri faceți, am intrat pe Aquarell. Felicitări și mult succes în continuare frumoasei echipe Onete! 🙂

  8. da, mor in curte, daca sunt legate sau nu au pe unde iesi. l-am gasit si eu pe al meu, la 10 m de casa. mi-ar placea sa fie asa cum zici, ca doar a fugit, dar toti ne intoarcem acolo unde ne e bine, si animal si om…. ar fi venit inapoi. in orice caz, am stat ceva pana m-am hotarat sa comentez, pentru ca mie nu mi-a trecut de Oxi nici acum. Si nici nu am mai vrut animal de casa, de care sa ma leg. Am acum doi chow-chow si o metisa, Fetita, pe asta o iubesc mult, dar nu sunt ai mei propriu-zis, sunt ai Shrekului, aici i-am gasit cand m-am mutat cu el, si ma deranjeaza sa ma gandesc cum o sa fie fara ei

  9. Altcersenin

    interes, intriga, amuzament, tristete – toata paleta de emotii mi-a trezit trilogia despre Biti 🙂 Pacat ca a disparut, dar e ceva caracteristic pentru motani; am avut si eu unul care intro buna zi a plecat pentru trei luni, s-a intors , a mai stat vre-o 2 saptamani si pe urma a plecat cu totul 😦 Se vede ca il alintase cineva mai mult decat mine, ori isi gasise o casa mai aproape de locurile pe unde se plimba 😉

  10. este si asta o poveste frumoasa… poate ca este chiar mai bine sa ne gandim ca Biti are o alta familie ce are grija de el decat… la fel ca si cu eterna asteptare. 🙂 pana la urma, ceea ce conteaza este ca v-ati facut reciproc vietile mai frumoase si mai pline.

  11. Încrede-te în instinctul tău de stăpân.
    Probabil că nu se va mai întoarce.
    Aveam și noi un caniche care o tot zbughea de acasă. La un moment dat, am simțit că nu se va mai întoarce. Și așa a fost. Aproape plângeam de mila lui, imaginându-mi cum a sfârșit-o, că era cam coleric și bătăuș. Soțul meu însă m-a mai liniștit. ”Noi i-am oferit un loc cald, iubire, hrană și toate alea. El a simțit nevoia și de libertate. Probabil că a murit bărbătește, în luptă. Bucură-te pentru el că nu l-am transformat într-un zombi de apartament.”
    Și cam așa e…

  12. Cam aşa se termină toate poveştile motanilor care se bucură de libertate: într-o bună zi (nu e bună, dar aşa vine vorba) nu se mai întorc acasă… 😦
    Dar sunt sigur că a avut o viaţă frumoasă – pe placul oricărui motan adevărat! 🙂

  13. Pingback: Încă un calendar « Link-Ping

  14. Seamana dubios cu Piciu care a fugit de acasa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s