Relaxare la domeniul Mogoşoaia

La aproximativ 14 km. de Bucureşti, spre Târgovişte, se află situat Palatul Mogoşoaia, în comuna cu acelaşi nume. Acolo, ne-am hotărât să mergem ieri, pentru puţină relaxare, dată, atât de frumuseţea locului, cât şi de încărcătura sa istorică. O plimbare prin vastul domeniu îţi umple sufletul de linişte (în ciuda faptului că este plin de turişti), de pioşenie, de nostalgie, te face să te întrebi: „Ce-ar fi fost dacă…?” Mie îmi dă, întotdeauna, o stare de bine locul acela. Construcţia Palatului Mogoşoaia a fost finalizată, se pare, la data de 20 septembrie 1702, de către Constantin Brâncoveanu, pentru cel de-al doilea fiu al său, Ştefan, aşa cum reiese din pisania existentă în foişorul de pe latura de răsărit a palatului, prinsă în zid deasupra uşii din pridvor: „Acest palat den temelie iaste zidit şi infrumuseţat de preluminatul înaltatul Domn Io Costandin Basarab voevod, dăruit şi dat la al doilea lui fiu, lui Ştefan Brăncoveanu moştenire ohabnică săvârşind acest frumos lăcaş la anul de la Hs 1702, meseta [luna] septemvrie 20”. Palatul a fost construit în stil brâncovenesc, îmbinând elemente de arhitectură şi decoraţie bizantină şi de renaştere italiană, cu cele specifice munteneşti. Odată cu sfârşitul tragic al domniei lui Brâncoveanu (prin executarea domnitorului şi a celor cinci fii ai săi, la Stambul), palatul ajunge a fi devastat, jefuit şi transformat în han turcesc, arhitectura sa având de suferit din cauza cotropirilor otomane din sec. al XVIII-lea. În secolul al IX-lea, domeniul va fi cumpărat de familia Bibescu, descendentă a Brâncovenilor, sub a căror îngrijire, meşteri francezi şi germani readuc palatul la forma şi faima de altădată, tot acum fiind construită Vila Elchingen, de către prinţul Nicolae Bibescu (1830-1890) pentru soţia sa, principesa Helene Ney d’Elchingen. Între anii 1890-1911, domeniul va trece în proprietatea fiicei lui Nicolae Bibescu, Marie Nicole Bibescu. De la aceasta, îl cumpără prinţul George Bibescu, verişorul său, care, în anul 1912, îl dăruieşte soţiei sale, poeta (scriitoarea) Martha Bibescu, în faţa căreia, încearcă, astfel, să-şi răscumpere „păcatele” legate de nenumăratele sale infidelităţi. Martha Bibescu a fost fiica lui Ion Lahovary, ministru de externe şi ambasador al Romaniei la Paris şi a Smarandei Mavrocordat. Aceasta a refăcut Palatul, aducându-i o serie de modificări, ceea ce a dus la schimbarea formei sale iniţiale, lucrările fiind coordonate de către arhicteţii Domenico Rupolo şi G.M.Cantacuzino. Vila Elchingen a devenit loc de întâlnire pentru cercurile sale culturale. Despre Martha Bibescu, Marcel Proust, pe care l-a cunoscut datorită cumnatului ei, Antoine Bibescu, cu care era prieten din copilărie, avea să spună: „Sunteţi nu numai un splendid scriitor, prinţesă, dar şi un sculptor al cuvintelor, un muzician, un sipet plin cu parfumuri, un poet.” La 6 martie 1945, după instalarea guvernului comunist al lui Petru Groza, din dorinţa de a salva ansamblul de la Mogosoaia, Martha Bibescu cere includerea lui pe lista monumentelor istorice şi-l donează statului cu scopul de a fi destinat activitaţilor culturale. Astfel, până în anii 80, aici a funcţionat Muzeul Artei şi Arhitecturii Brancoveneşti, iar Vila Elchingen a devenit Casa de Creaţie a Scriitorilor. Din 1993, luând naştere Centrul Cultural Naţional Mogoşoaia, domeniul intră în restaurare, aici desfăşurându-se programe şi proiecte cultural-artistice. Curtea interioară include, pe lângă palat şi alte constructii: cuhnia, arhonderia, gheţăria, iar, în parc, monumentul funerar al familiei Bibescu: Nicolae şi Elena, George si Marie Henriette, principii Mihai şi George Basarab Brancoveanu, aviatori, morţi amândoi, în primul război mondial, de foarte tineri, la numai 22 de ani. Actualmente, se pare că domeniul, în marea sa majoritate, este revendicat de către urmaşii Marthei Bibescu, fraţii Christopher John Ghika, cetăţean britanic, şi sora lui, Jean Valentine Louise Ghika-Comanesti, conform ziare.com.

Cam asta este o foarte scurtă istorie a domeniului Mogoşoaia. Iată şi câteva fotografii, inclusiv cu noi. 🙂

Când am plecat, discutam cu soţul meu cât de mult mi-ar plăcea să mă pot întoarce în timp şi să fiu martora vieţii acestui Palat. Sau cum ar fi fost, pentru ţara noastră, dacă acele vremuri nu ar fi apus.

UPDATE: După ce vă veţi fi plimbat, nu uitaţi, vă rog şi de hap-uri, de fapt de voturile pentru ele, aici, la Călin acasă. O puteţi face până luni, 15 noiembrie, sfârşitul zilei, spune gazda. Se pot vota 4 texte. Deci, dacă vă plac ale mele, pe lângă ele, mai puteţi vota 2. (de ex., pe ale lui Victor sau Bogdan, sau ale amândurora ). Dacă nu, găsiţi voi 4 să vă placă. Eu, ca de obicei, mă înclin şi vă pup. Cu drag.