Cum stăteam noi, eu şi Victor, ieri după-amiază unul lângă celălalt, să ne odihnim, doar aud că mă întreabă:
- Mami, un om care moare se mai naşte vreodată?
“Ups!”, îmi spun şi-l întreb de unde i-a venit ideea asta şi de ce mă întreabă.
- Păi aşa mă gândeam eu, dacă oamenii se mai pot naşte după ce au murit. Se mai pot?
Şi încep să-i explic care sunt punctele de vedere ale oamenilor de ştiinţă, ce spune religia, cu diferitele ei culte, faţete, etc.
- Bine, dar tu în care dintre teorii crezi?
Vă închipuiţi că m-a lăsat fără replică. I-am răspuns că îmi este greu să cred cu convingere într-o teorie sau alta, nu aş putea-o demonstra.
-Eu aş vrea să mă mai nasc de câteva ori, continuă el. De fapt, aş vrea să te mai naşti tu o dată şi să faci cum ai făcut.
-Adică?
-Păi să mă faci pe mine. Sau ar fi posibil să mă nască altcineva?
Evident, mă înfundam văzând cu ochii. ![]()
Aşa că o dau pe glumă:
- Păi şi dacă ai avea şansa să te nască o mămică mai bună decât sunt eu?
- Hmm, zice el, cred că nu există o mămică mai bună ca tine! Cred, subliniază el, nu sunt sigur!
8 iunie 2011 · 23:01













haha, excelent. Victoraș este un diplomat
Pingback: Versuri rătăcite – Prietenul meu [pierdut], trandafirul… « Link-Ping
Asupra mamelor bune nu există certitudini, aşa cum e cert că nu există reîncarnare…
Hai, măi, Vania, că nu există reîncarnare, pot fi de acord, dar că nu există mame bune….
Altfel, bine te-am regăsit!