Aţi simţit vreodată că viaţa vă este precum un plonjon într-o apă mult prea adâncă? De câte ori v-a fost teamă că vă veţi îneca?
Aţi simţit vreodată că viaţa vă este precum un plonjon într-o apă mult prea adâncă? De câte ori v-a fost teamă că vă veţi îneca?
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 43) « Blogul lui Teo Negură
Am crescut pe linga un lac! Asa ca a trebuit sa invat sa inot si inca destul de bine! Asa de bine ca apa a devenit elementul meu, m’am simtit mai sigur in apa decit pe uscat! Adincimea apei nu prea a contat, sau mai conteaza, asa ca teama de inec a disparut si ea…,! Te pup- Marian
Norocosule. 🙂 Te pup şi eu.
de fiecare dată am dat din mâini până m-am ridicat la suprafaţă, ştiu că am puterea să înot şi de aceea nu mi-e frică:D
Eu nu ştiu să înot. 🙂
cum să nu? 🙂 dacă nu ştiai să înoţi nu puteai să fii unde eşti acum:) valurile vieţii sunt mult prea mari ca să te poţi avânta în ele fără a şti înota.
Da, dar dacă aş fi ştiut să înot, poate aş fi fost mai departe. 🙂
şi asta e corect dar dacă nu ştiai deloc puteai să fii în urmă mult:)
🙂 Merci, eşti foarte drăguţ.
Pingback: O afacere | Ioan Usca
nu prea stiu sa inot. Ma tem de apele adanci. Dar in viata, m-am zbatut mult sa raman la suprafata. Cred ca la inot dar si in rezolvarea problemelor, zbaterea este cea mai importanta. Unii se zbat putin, pentru ca stiu sa inoate. Altii mai mult, pentru ca nu au fost dotati suficient, nu au invatat destul, s-au temut ori au principii. Unele lucruri alegem sa le facem, altele ne sunt transmise din generatie in generatie iar altele ne vin din univers, de la soare ori poate mai de sus, de laDumnezeu.
Da, Găbiţule, zbaterea este importantă. Cum ar fi să spui: am trecut prin viaţă în stilul bras, dar aş fi preferat stilul fluture? 🙂
Pingback: La mulți ani! « Mirela Pete. Blog
Pingback: La mulţi ani, Teo Negură! « Cristian Dima
nici eu nu am „fantezia” asta cu inecatul, deoarece inot de mica. de apa nu mi-e teama. cand simt ca nu mai pot, am fantezii cu bezna. am impresia ca nu stiu de unde sa aprind lumina si bajbai pana o gasesc
Coşmarul meu este că mă prăbuşesc cu liftul. De fapt, în ultima vreme a cam dispărut şi ăsta. Privitor la apă, de câte ori visez că mă ia valul, reuşesc să ajung la mal, indiferent cât de învolburată este apa. 🙂
Pingback: Fara aripi (prima parte) « Gabriela Elena
Pingback: Despre lectură « Mustăţi lungi, gheare lungi
Pingback: Căldura trupului « Cristian Dima
Pingback: Proza arhiscurtă înconjoară blogosfera « Călin Hera. PA-uri şi mirări
Pingback: Despre lectură | Mustăţi lungi, gheare lungi