Arhive pe etichete: scoici

Liberă, la mare….


Liberă, nu. 🙂 La mare, da. La a noastră, nu la a lor. Iniţial, am vrut la a lor. Dar, până la urmă, ne-am hotărât să mergem la Vama Veche.

Aşa că, din turnul unui castel de nisip, vă trimit, pe-o aripă de vânt – singura pe care am prins-o că, altfel, căldură mare, mon cher, căldură mare! –  câte-un colier de scoici, două-trei boabe de nisip strălucitor, un răsărit de soare şi vreo două valuri de mare  limpede  şi mulţi, mulţi pupici. Deocamdată. O să revin şi cu poze, când voi ajunge acasă. Vreţi şi cu nuduri? 😛

Reclame

21 comentarii

Din categoria călătorii, de suflet..., prietenie

Poveste din prezent


Alerg desculţă pe ţărmul vieţii.
În jurul meu, scoici eşuate
mă privesc cu ochi goi.
„- Ştii? Noi năşteam perle,
dar ne-au impozitat
dreptul la viaţă.
Fugi! Opreşte-te doar
când va răsări soarele!”

Mă arde la tălpi tristeţea lor.
Şi alerg şchiopătând.

„- Noi suntem prezentul,
ha, ha, ha, vei ajunge ca noi!”
Alge putrede
îmi înfăşoară gleznele.
Şi alerg.
Caut punctul în
care va răsări soarele.

O geană de lumină
îmi clipeşte şiret
în depărtare.
Şi alerg.

„- Degeaba!
Acolo-i apusul.
N-ai auzit?
S-a dat ordonanţă de urgenţă:
Soarele nu mai răsare.
Doar apune!”

23 comentarii

Din categoria poezii