Arhive pe etichete: nesimţire

Reprezentativ…


UPDATE: Când am pregătit postarea, ieri dimineaţă, în locul pozei de mai jos, aveam imaginea video, preluată de pe videonews.ro. Când am publicat articolul, azi la ora 24 şi un minut, imaginea nu s-a mai încărcat. Am căutat-o, să o repostez, dar nu mai există nici pe videonews, nici pe vreun alt site. De ce oare?

…………………………………………………………………………………………….

…. pentru cei care ne conduc, pentru odraslele lor şi, mai ales, pentru ce fac aceşti guvernanţi şi nu numai, cu întregul popor român, în ultimii şase ani. Şi, niciodată, vântul nu a fost suficient de potrivnic, din păcate.

Fiul d-nei Plăcintă,  fost ministru al Tineretului şi Sportului, junele Andrei Plăcintă, a urinat pe o troiţă maramureşeană, declarând: „Asta fac eu cu Dumnezeu”:

Foto: CANCAN.

Stimabila doamnă Plăcintă  atacă ziarul care a făcut publice pozele cu pricina – preluate, se pare, de pe contul de facebook al junelui Plăcintă, spunând: „Să vă fie ruşine! Fiul meu nu e o beizadea” . Citiţi întreaga declaraţie a d-nei, aici.

Voi prelua şi eu, totuşi, finalul, care este, vorba autorului articolului, d-nul Dan Duca, „apoteotic”:  „Numele meu este Sorina Plăcintă, sunt femeie şi mamă, sunt senator PD-L de Vrancea şi nu mi-e ruşine nici de faptele mele, nici de fiul meu. Vouă însă ar trebui să vă fie ruşine!”.

Să mai vorbim şi despre team – building-ul celor din Agenţia de plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, condusă de Gavril Mihai VĂDAN, care „în cadrul unui team building de 4 zile, bugetarii Agenţiei aflate în subordinea Ministerului Agriculturii au tras o petrecere de pomină unde  au tras o petrecere de pomină unde au curs râuri de alcool, au chefuit, au dansat şi au organizat şi un karaoke”, pe bani publici?

Că tot e criză, nu?

P.S. Cum e cu sărăcia şi nesimţirea, Victor?

Reclame

14 comentarii

Din categoria ce credeti?

Nesimţirea – o molimă cauzată de virusul sărăciei?


Spuneam, la un moment dat, că nesimţirea nu are legătură cu sărăcia. Victor, nu numai că este de altă părere, dar, aproape m-a trimis la joacă, atât pe mine cât şi pe Pisica roz –  care a avut şi ea o abordare a subiectului – spunându-ne: „Rămâneţi la ocupaţiile voastre şi lăsaţi discuţiile fără rost despre fenomenele sociale de criză în seama oamenilor mari, da?„, întrucât el susţine că:  „Deci da, lipsa banilor influenţează asupra bunului simţ. Inclusiv oameni cu o moralitate ridicată pot suferi transformări. Pentru că lipsa banilor are repercursiuni asupra bunăstării. Atâta timp cât trăieşti decent îţi poţi direcţiona eforturile şi atenţia asupra spiritului, al moralului, asupra cultivării”. Găsiţi toată teza pe blogul său.

Deşi am avut o contrareplică la postarea-i, pe blogul lui, m-am simţit provocată şi mă încăpăţânez să-mi susţin punctul de vedere: nesimţirea nu are nimic de-a face cu sărăcia, ci cu lipsa de educaţie, civilizaţie, a celor 7 ani de acasă, în principiu. Eşti nesimţit sau nu eşti.  Nu contează că eşti sărăc sau mai puţin sărac.

Pentru a-mi putea argumenta punctul de vedere, va trebui să mă dau pe mine de exemplu. Se pot spune, probabil, multe despre mine, dar nu că sunt nesimţită. Nu am fost niciodată. Şi am avut o copilărie săracă. Am fost o familie relativ mare – eram şase persoane, dintre care trei copii. Părinţii mei au muncit din greu, dar nu au fost ajutaţi niciodată de nimeni. A trebuit să se descurce singuri, au muncit din greu, cum spuneam, dar nu am fost niciodată bogaţi. Erau şi vremurile cum erau… Mama îşi aduce aminte şi acum că i-am cerut odată piersici şi nu a avut bani să-mi cumpere. Eu am uitat. Ea nu. Dar ei nu au fost niciodată nesimţiţi, pe noi nu ne-au învăţat să fim nesimţiţi. Sau hoţi. Dimpotrivă. Îmi amintesc ce m-a certat bunica mea, când, în vizită la o prietenă a ei, lăsate singure în cameră, am găsit un ac cu aţă pe jos, l-am ridicat şi l-am pus pe o masă, de teamă să nu calce cineva pe el. „N-ai voie să pui mâna nici pe-un fir de aţă, niciodată, dacă nu este al tău!” , mi-a spus bunică-mea, Dumnezeu s-o odihnească! „Nu contează ce motive ai!”

Îmi aduc, de asemenea, aminte cum, când vânzătoarele se înşelau la rest, copil fiind, făceam calculul – pentru că trebuia să duc acasă restul corect şi, constatând că mi-au dat mai mulţi bani decât trebuia, mă întorceam şi-i dădeam înapoi. Şi nu s-a întâmplat o singură dată. Şi câtă nevoie de bani aveam pe atunci!

În timpul studenţiei, transformam ciorba de fasole, după ce ne săturam de ea, în mâncare de fasole. Abia ne ajungeau banii cu care veneam la examene – am făcut Dreptul la fără frecvenţă, pentru că nu mi-am permis să-l fac la zi. Trebuia să lucrez, să mă pot întreţine. Am lucrat la tribunal, judecătorie, notariat. Munceam din greu, iar banii abia de ne ajungeau (mie şi soţului meu) de pe o zi pe alta.

Însă, indiferent de problemele pe care le-am avut, indiferent cât de greu mi-a fost, nu am uitat niciodată de bunul simţ, de respect, de atitudine civilizată, în orice moment şi-n orice loc, cu oricine. Şi, ca mine, sunt convinsă că sunt mulţi alţii.

Oricât de drag mi-ai fi, Victor, nu am să fiu niciodată de acord cu tine. Şi, apoi, şi despre sărăcie se poate discuta mult. Ştii câţi aşteaptă cu mâna întinsă şi, aproape, îţi reproşează că ei sunt sărăci, dar, dacă îi pui la muncă, nu ştiu pe unde să se ascundă. Ştii câte case părăsite, de către saşi, sunt prin judeţul Sibiu? Ai auzit să se ducă cineva acolo şi să încerce să muncească o palmă de pământ? Nu, ei trebuie să stea la oraş şi să fie săraci, să-şi bea rachiul la ora 7 dimineaţa – pentru asta se găsesc întotdeauna bani -, să mănânce seminţe în parc şi să scuipe cojile pe jos, să acumuleze datorii la întreţinere, să înjure, să facă scandal, să miroasă locul în urma lor, etc., etc. Ei sunt ocupaţi să fie nesimţiţi, iar noi, ceilalţi trebuie să-i înţelegem şi, eventual, să-i compătimim.

Nu, nesimţirea nu este o molimă cauzată de virusul sărăciei.

Voi ce credeţi?

40 comentarii

Din categoria întrebări şi răspunsuri, ce credeti?