Arhive pe etichete: inimă

Iubesc adjectivul „oameni”! (gânduri)


Nu, nu am înnebunit! Şi nici nu am nevoie de o carte de gramatică din clasele primare care să-mi reamintească faptul că acest cuvânt este substantiv. Ştiu asta. Şi mai ştiu că există adjectivele „omenesc”, „uman”, etc. Dar sunt derivate, mi se pare că ciuntesc din complexitatea a tot ce denumesc cele două litere: OM. Şi nu mă refer, aici, la definiţia din DEX (online): OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. A fi om/oameni este o însuşire a unei (unor) persoane, din punctul meu de vedere. Este ceva ce înnobilează o existenţă, o fiinţă, un suflet. Este o căutare perpetuă de frumos, de iubire, de toleranţă, compasiune, speranţă, dăruire. În ciuda complexităţii structurale şi funcţionale, eşti cu atât „mai” om, cu cât eşti mai simplu – atenţie, nu am spus simplist! -, cu cât eşti mai dedicat conceptului de „umanitate”. Să fii OM, înseamnă să depăşeşti graniţa lui „eu”, să ştii să întinzi o mână, să ştergi o lacrimă, să poţi să dăruieşti o bucăţică de suflet chiar la un colţ de stradă, să poţi privi în ochii celorlalţi, cu demnitate, cu seninătate, să te bucuri sincer de bucuria celui de lângă tine şi să te doară durerea lui. Să fii OM, înseamnă să nu-ţi fie teamă să fii tu însuţi (însăţi), să crezi în visul tău şi să ajuţi la împlinirea visului celuilalt, să nu-ţi numeri niciodată paşii pe care trebuie să-i faci pentru a-ţi ridica prietenul căzut în genunchi, să nu-ţi fie teamă să-ţi pui inima în palmă şi s-o laşi atinsă.
Iubesc oamenii, iubesc firescul, mă hrănesc cu nevoia de (a fi) OM!

Reclame

4 comentarii

Din categoria ce credeti?, de suflet..., diverse, gânduri, viaţă

D-ale mele gânduri… rătăcite


Ca să-i poţi înţelege pe oameni, trebuie să-i asculţi cu inima şi să-i priveşti cu sufletul.

Dacă ai căzut şi  nimeni nu-ţi întinde o mână, târăşte-te, de e nevoie, până la primul copac. El te va ajuta să te ridici, necondiţionat.

Să poţi rămâne tu însuţi/însăţi, când ceilalţi cred că eşti ciudat/ciudată, este forma supremă de putere.

Ai grijă când îi spui cuiva că îi eşti prieten: în acel moment, i-ai dăruit o bucăţică de suflet. Dacă l-ai minţit, vei rămâne infirm pe viaţă. Dacă te-a minţit el, nu-ţi fie teamă, sufletul tău va renaşte.

Alte gânduri rătăcite, aici.

Israel „IZ” Kamakawiwoʻole a murit la data de 26.06.1997. Îmi  place să cred că, de fapt, s-a mutat pe un curcubeu.

8 comentarii

Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., diverse, gânduri

Urletul


Urletul din inimă
muşcă din mine
cu înverşunare.
Vrea să scoată
la suprafaţă
toate tăcerile
şi lacrimile
ascunse în el.
Îl înăbuş –
pentru a câta oară?-
să nu tulbur
mersul firesc
al lumii.

(21.01.2011)

16 comentarii

Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii

D’ale lui Victor…


… reflecţii politice

Într-una dintre dimineţile acestei săptămâni, când Victor protesta că nu vrea să meargă la grădiniţă, am încercat să-i spun cum că este necesar să meargă, pentru că avem nevoie de ajutorul lui, mai ales acum când banii se câştigă mai greu, când este o perioadă mai grea, etc., etc.
– Păi, cum, tot nu a trecut criza? mă întreabă el mirat.
– Nu.
– Numai Băsescu e de vină! a concluzionat el supărat.
(Notă: nu discut politică în faţa lui sau cu el.)

 

… constatări

Într-o altă dimineaţă, în drum spre grădiniţă. Înnorat.
– Mami, în dimineaţa asta, soarele a fost mai somnoros, de asta nu se vede, pentru că încă doarme.

 

amabilităţi

Victor, în bucătărie, jucându-se cu nişte şerveţele, se plictiseşte şi începe să le împrăştie pe masă, după care pleacă. Îl strig, revine în bucătărie şi-i zic:
– Bine, Victor, ce ai făcut aici? Ţie îţi place?
– Nu, mămica mea dragă!

 

… drăgăleşenii

– Mami, tu simţi pupicurile pe care ţi le trimit eu de la grădiniţă?
– Da, iubitul meu, le simt. 🙂
– Şi ce faci cu ele?
– Le strâng şi le ascund la inimioară.
– Dar tu nu-mi trimiţi mie?
– Ba da, din toată inima.
– Păi, cum tot pe ale mele?
– Nu, pui, mami are două camere în inimioară: într-una dintre ele strâng pupicurile de la tine, din cealaltă ţi le trimit pe ale mele.
– Să ştii că eu am patru camere: dintr-una îţi spun că te iubesc, în a doua pun pupicurile tale, din cea de-a treia îţi trimit pupicurile mele şi din a patra fac pupicurile să treacă prin pereţi, ca să le poţi primi.

38 comentarii

Din categoria copil, copilărie, D'ale lui Victor, de suflet..., inocenţă

Întrebări


Vis ars. Ochi tăcut.
Plecare?
Gând spart. Cuvânt surd.
Mirare?
Privire stinsă. Iris ucis.
Durere?
Buze pictate. Zâmbet învins.
Tăcere?
Inimă îngenuncheată. Lacrimi căzând.
Uitare?
Cioburi de suflet. Şoapte strigând.
Plecare…

20 comentarii

Din categoria poezii, recurs la prea multă realitate

Faliment


Între un astăzi pierdut
şi un mâine timid,
sufletele au tras obloanele
şi au pus afiş: „FALIMENT„.
Speranţele au antamat
– şi ele – procedura de insolvenţă,
iar gândurile au declarat  greva tăcerii.
Bat clopote în
Catedrala Mântuirii
pentru visele căzute la datorie.

Miroase a frică
la fiecare colţ de stradă,
iar în inimi a mere putrede.

20 comentarii

Din categoria poezii, poezii proprii, recurs la prea multă realitate

Să-ţi fie bine, copilul meu!


Când te-am născut,
m-am abonat la viitor.
Necondiţionat.

Când te-am atins,
am renăscut.
Când m-ai privit,
Dumnezeu mi-a fost mai aproape
ca oricând.

Când mi-ai zâmbit,
întregul univers
mi s-a cuibărit în inimă.
Când m-ai strigat,
toată muzica lumii
a încăput în două silabe.

Când ai păşit,
ţi-am potrivit zâmbete pe cărare
să ţii drumul drept.

Uneori, noaptea,
îţi torn lacrimi la rădăcini,
să-ţi potolesc setea.

Când stau în genunchi,
cer doat atât:
„Să-ţi fie bine,
copilul meu,
oriunde vei fi!
Mereu!”

18 comentarii

Din categoria copil, poezii, poezii proprii, părinţi