Efemeri

Timpul nu ni se mai măsoară-n ani. În clipe ni se scurge –
clipe de foc și clipe de gheață.
Peste ele, punți de speranță
între a râde și a plânge.

Viața ne este doar joc la ruletă –
păsări în mijloc de furtună.
Înainte, singură, numai iubirea ne mână,
ca un suav parfum de violetă.

Trecerea ni-i simplă-ntâmplare –
visele-s corăbii fără pânze.
Suntem ca un biet mănunchi de frunze
ce-și caută timid un loc sub soare.

Plăpânde năluci în umbrele nopții,
suntem plămădiți din vini și temeri –
doar mici pioni efemeri
aflați la mâna sorții.

(30.07.2016 – vol. Din boabe de piper și coji de portocală)

Publicitate

Carpe diem!

Ne trecem viaţa, renunţând la clipe, mult prea des

şi uităm că, într-o zi, ele işi vor lua tributul.

Tânjim, prea mult, după un mâine, în care, cel mai ades,

nu facem altceva, decât să regretăm trecutul.

De vrem, putem fi totul într-o zi

şi visul să ni-l licităm pe-o singură carte,

vom pierde, însă, dacă nu vom şti,

că viaţa nu o poţi trăi în rate.

Suntem atât de mici, în lumea noastră mică,

dar luptăm, în viaţă, cu toate câte sunt,

trăim, adeseori, vieţi simple, de furnică

şi ne întrebăm ce rol jucăm pe acest pământ.

„Carpe diem, quam minimum credula postero”,

ne-au lăsat ca testament, demult, poeţii,

fii pregătit mereu să poţi reîncepe de la zero.

„Carpe diem!” – poate fi însăşi esenţa vieţii.

 

 

 

 

Clipele

Muşc din timp,

ca dintr-o piersică zemoasă

şi simt clipele

prelingându-mi-se pe buze,

precum un nectar dulce-acrişor

cu gust de copilărie.

 

 

 

Sar coarda

pe cadranul pendulei

şi mă-mpiedic de clipele

ce-mi julesc

genunchii şi coatele sufletului,

ca într-un joc din copilărie.

 

Îmi scufund faţa

în curgerea minutelor,

iar clipele mi se lipesc

de pleoape,

precum petalele de trandafir,

cu iz de copilărie.