Despre handicapați


Aud, frecvent, în jurul meu: „Handicapatule!”, „Ești un handicapat!”, „Ce caută handicapații ăștia aici?!” și lista poate continua la infinit. Cuvinte aruncate cu încrâncenare, cu ură chiar, cu menirea vădită de a poziționa superior pe cel ce le slobozește, indiferent că le adresează unor persoane suferinde sau unor persoane fără astfel de probleme, dar care, dintr-un motiv sau altul, l-au supărat pe el, cel fericit, cel norocos, cel ales. El, arianul…

Mă deranjează cumplit acum, așa cum m-a deranjat și înainte. Înainte ca tatăl meu să ajungă să poarte această etichetă. Înainte de august 2013 când a fost supus – peste 6 ore – unei intervenții chirurgicale pe creier. În 2010, i-a fost descoperită o malformație arterio-venoasă congenitală, al cărei singur tratament era intervenția chirurgicală, cu riscurile aferente. După spusele medicilor, toată viața lui, a trăit cu o bombă în cap. Și în 2013 această bombă a explodat. Și i-a inundat creierul. Și a plecat din Rm. Vâlcea spre București, în comă, cu șanse zero să ajungă în viață aici. Dar Dumnezeu i-a fost alături. Așa cum i-ați fost și voi – mulți știți că v-am implorat să vă rugați pentru el. Și ați făcut-o. Vă mulțumesc mereu, în gând, de atunci.

A ajuns la București. O altă luptă: să supraviețuiască primei nopți. Pentru că nu s-a putut interveni chirurgical de urgență din cauza hemoragiei masive. A supraviețuit. Următoarea: va supraviețui și celei de-a doua nopți? În tot acest timp, fiind în comă indusă. A supraviețuit. Și tot așa vreo 3 zile. Până când a ajuns pe masa de operație. Timp de peste 6 ore. Timp în care noi am murit și am înviat cu fiecare clipă ce se dilata spre infinit. Medicii – dr. Rădoi și dr. Ștefănescu, de la Spitalul de Neuro-chirurgie vasculară Obregia, cărora n-o să am niciodată suficiente cuvinte pentru a le mulțumi- au făcut minuni. L-au operat sub microscop. Nu a murit pe masa de operație, dar șansele să-și revină dintr-o anestezie atât de lungă erau de 50 %. Altă luptă pe viață și pe moarte. Și a lui și a noastră.

Și-a revenit, cu greu, dar și-a revenit. Începea nivelul următor al luptei. A ieșit din operație complet paralizat. Când, într-un târziu, am avut voie să-l scot la plimbare, în cărucior, trebuia luat în brațe și pus, din pat în cărucior, și invers. Îl hrăneam cu lingurița. Ușor-ușor a început să miște și să simtă. Dar nu și cu partea stângă. De sus, până jos, totul era „mort”.

N-o voi mai lungi. După multă durere, efort, tratament, fizio și kinetoterapii, etc., s-a mai recuperat. Dar nu total. Unul dintre riscurile operației a fost amputarea câmpului vizual pe partea stângă și hemipareză mână-picior stângi. Plus o gaură cât pumnul în creier.

Tata a fost omul care nu a băut, nu a fumat, nu a băut cafea. Omul care era activ 25 de ore din 24. Omul care, alături de mama, a muncit într-un combinat chimic, a crescut 3 copii, a ridicat de la zero, cu mâinile lui, două case în curte, a avut grijă de părinți și de o soacră. Tata sculpta și picta. Și scria poezii. Acum, doar mai scrie, uneori, poezii. Atunci când se poate ridica din prăpastia emoțională în care a căzut și când se poate ridica deasupra gândului că a ajuns o povară pentru noi, dar, mai ales pentru mama. Degeaba îl asigurăm că nu este așa. Că important este că trăiește și că, totuși, se poate deplasa, poate merge singur la baie, poate mânca singur. Cu greu, dar poate.

Așa, deci, tu, perfectule, HANDICAPAȚII SUNT OAMENI care au muncit, au luptat, au râs, au dansat, au trăit, au avut visuri! OAMENI pe care nu i-a întrebat nimeni dacă vor să devină handicapați și cărora, într-o clipă doar, viața – dintr-un motiv doar de ea știut – le-a furat aceste bucurii sau, după caz, a uitat – tot dintr-un motiv doar de ea știut – să le dea la naștere. Per a contrario, tu, cel ce scuipi cuvintele ca pe cojile de semințe pe banca din parc, ești doar o subspecie nefericită. Indiferent de sexul, vârsta, poziția socio-profesională pe care le ai.

3 comentarii

Din categoria de suflet..., privind în jur, proză, părinţi, viaţă

Clipa


Uneori,
viața încremeneşte
într-o clipă de așteptare.
Se ghemuieşte acolo,
tăcută și zgribulită,
ca pe un peron
pierdut în timp.

Trenul acela,
știut doar de ea,
nu va mai trece pe acolo
niciodată.

Așa, și?
Fiecare viață
are trenul ei
ce nu va mai…

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., poezii, poezii proprii, viaţă

Cum știu eu mai bine


Lasă-mă să te iubesc,
așa cum știu eu mai bine:
profund și liniștit,
ca o după-amiază de vară,
uitată printre tufele de nu-mă-uita.

Lasă-mă să te iubesc,
cum iși iubesc macii câmpul:
de-un roșu sângeriu.

Lasă-mă…
Iar tu iubește-mă
cum știi:
vijelios și învolburat,
precum o mare în furtună.

Legendele spun că
veșnicia s-a născut
pe mare,
într-o după-amiză
de vară.

(06.12.2015 – Din boabe de piper și coji de portocală)
_________________

Iubiți-vă, cum știți voi mai bine, dar iubiți-vă și bucurați-vă de tot și toate!
La mulți ani minunați, plini de iubire, tuturor, de Moș Nicolae!

Scrie un comentariu

Din categoria creaţii, de suflet..., gânduri, La mulţi ani!, poezii, poezii de dragoste, poezii proprii

1 Decembrie


La mulți ani, România, la mulți ani, Români! Să vă fie bine, mereu!

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., La mulţi ani!, român, România, sărbătoare, ţară

Restul e tăcere… (In memoriam 30.10.2015 – ‪#‎Colectiv‬)


Când copacul vieţii îşi scutură florile,
cerul demisionează din infinit,
iar Dumnezeu îşi cere tributul.

Când stelele adulmecă suflete
şi luna îşi caută chiriaşi,
când ploaia îşi cântă povestea
gonind peste visuri şi dorinţi,
timpul apasă brusc pedala secundei
ce uită drumul înapoi.

Când copacul vieţii îşi scutură florile,
când stelele adulmecă suflete,
când ploaia îşi cântă povestea,
prezentul se pierde în trecut.

(23.03.2010 – vol. „Azi sunt pasăre. Mâine voi fi zbor”)

Dumnezeu să fie cu cei plecați și cu cei rămași! (#Colectiv)

Scrie un comentariu

Din categoria de suflet..., recurs la prea multă realitate, remember, România

De ce-uri


De ce divorțează șosetele? Și unde se duc, atunci când se duc? Oricâte și orice fel de eforturi aș face să le țin împreună, tot desperecheate le găsesc…

–––––––––––-

De ce discuțiile pot avea loc numai în centrul potecii? Oricâte bagaje ai duce-n spinare, tu cel ce vii pe potecă, „discutătorii” tot în centru stau. Un pas mai la stânga sau mai la dreapta ar compromite iremediabil bunătate de conversație…

–––––––––––-

De ce 10-20 de lei dați pe un pachet de țigări sunt o nimica toată, dar când să fie donați cuiva capătă, dintr-odată, o valoare de care nu te poți lipsi?

De ce?

Scrie un comentariu

Din categoria ce credeti?, de prin viaţă păţite şi adunate, diverse

„Vă rog să mă ajutați, nu vreau să mor!”


Este strigătul unei fetițe de aproximativ 12 ani. Este o fetiță săracă, foarte săracă, ce are nevoie de ajutorul nostru.

Cuvintele „sărăcie”, „boală” și „moarte” n-ar trebui să poată fi niciodată asociate cuvintelor „copil”, „copilărie”. Dar, realitatea de zi cu zi ne demonstrează exact opusul. Din ce în ce mai mulți copii sunt condamnați la boală și moarte din cauza sărăciei!
Fetița despre care vă vorbesc se numește Andrada Elena Casapu și trăiește în satul Robești, satul copilăriei soțului meu. Andrada suferă de „Scolioză Lenke 1 AN, unghi Cobb 92 grd.”.

Altfel spus, coloana ei vertebrală nu se mai află în poziția normală ci a migrat, pur și simplu, în umărul drept! Închipuiți-vă cum arată, cât suferă și spre ce se îndreaptă acest copil!
Singura soluție de salvare este intervenția chirurgicală. Detalii medicale mai riguroase și complete găsiți în adeverința de mai jos.
Domnul doctor Alexandru Thiery a acceptat să o opereze, participând chiar cu o donație de 15.000 de lei, din partea fundației cu care colobarează.

ÎNSĂ COSTURILE ACESTEI INTERVENȚII CHIRURGICALE – FĂRĂ DE CARE VIAȚA ANDRADEI ESTE PUSĂ ÎN PERICOL – SE RIDICĂ LA MINIMUM 34.500 LEI (SPITALIZARE, BLOC OPERATOR, ANESTEZIE, PROCEDURA CHIRURGICALĂ, MONITORIZARE NEURO, AUTO-TRANSFUZIE, ETC.)

De aceea, dragii mei, eu și familia mea ne-am hotărât să-i fim aproape Andradei și să încercăm să strângem banii necesari salvării vieții ei. Vă chemăm alături de noi, cu oricât de mică donație puteți: puțin cu puțin se face mult!

Contul în care puteți dona este: RO56INGB0000999903764958, DESCHIS LA ING BANK, TITULAR ADELA ONETE, cu mențiunea: DONAȚIE PENTRU ANDRADA CASAPU! sau cont paypal: adelaonete@gmail.com
Pentru fiecare bănuț donat veți primi, la final, raportul despre cheltuirea lui!

NU UITAȚI: 100 de lei donați au mai multă valoare decât ținuți în buzunar. Pot salva o viață!

PENTRU ORICE DETALII, (NE)LĂMURIRI, ETC., VĂ ROG SĂ MĂ CONTACTAȚI, VĂ STAU LA DISPOZIȚIE NECONDIȚIONAT. VĂ MULȚUMESC!

Adeverinta CASAPU (1)

Un comentariu

Din categoria campanie, campanii, copil, copilărie, de suflet..., medicină