Din ce-mi trag puterea…


Şi din întâmplări ca aceasta: azi, am fost la o firmă ce avea sediul lângă Primăria din Afumaţi. Când să plecăm, la geamul maşinii apare o bătrână şi ne zice:
– Mamaie, vă dau patruzeci de mii, duceţi-mă şi pe mine până acasă, mai încolo, pe strada X, că îmi dădură şi mie ajutoare de la primărie şi sunt grele şi nu le pot duce. Sunt singură, nu are cine să mă ajute!”
Şi bagă mâna în buzunar, să scoată banii.
Instantaneu, mi-au dat lacrimile. Soţul meu coboară din maşină şi duce pungile la portbagaj. O ducem pe femeie acasă. Se înţelege că nici nu s-a pus problema să-i luăm banii, despre care, când i-am spus că nu este nevoie să ne plătească, ne-a mărturisit că erau banii de pâine. I-am mai dat şi noi câte ceva, acolo. Dar nu asta este important. Nu vă puteţi închipui cât ne-a mulţumit, cât ne-a binecuvântat – am simţit-o ca pe o Sfânta Vineri din poveşti. Mă simţeam copleşită de atâtea mulţumiri şi atâta căldură. Doar nu făcuserăm nimic extraordinar, nimic ieşit din comun, sau peste puterile noastre. Recunosc, însă, că mi-au încălzit sufletul.
Dar am lăsat o parte, din el, din suflet, în curtea acelei femei singure, care are 89 de ani, care plângea că i-au murit băiatul şi nora şi care nu înţelegea de ce s-au dus înaintea ei… Cu siguranţă, o vom mai vizita.

Anunțuri

22 comentarii

Din categoria de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., gânduri

22 de răspunsuri la „Din ce-mi trag puterea…

  1. Imi place , ai talent omule!Prin asta ti-ai mai castigat un cititor, bafta si la cat mai multe articole!

  2. „Cine nu are batrani sa-si cumpere…si cine are prea multi sa-i omoare.” Asta pare sa fie principiul calauzitor in societatea romaneasca. Prin infometare, prin lipsa de servicii medicale, prin lipsa de medicamente, prin frig, prin teroarea grijii zilei de maine.
    Recunos ma enervez foarte tare ,pe toata clasa politica ,cand vad si aud cum batrani sunt umiliti si jigniti ,cand vad copii abandonati…

    • Da, ştiu. Chiar discutam cu soţul meu că pe astfel de bătrâni, rămaşi singuri, nu are cine să-i ajute. Sunt la mila cui dă Domnul. Şi, din păcate, victime sigure pentru toţi nelegiuiţii.

  3. marian

    Great job! Congratulations

    • Nimic spectaculos, Marian. Un gest firesc, omenesc. Tocmai asta a fost ideea: faptul că gesturile simple încă mai au putere, mă fac şi pe mine să mă ridic, atunci când mă simt la pământ. Îţi mulţumesc, te pup.

  4. Atentie ca toti imbatranim……….

  5. :)) vreau sa zic ceva legat de dragos…cel ce a zis ca ai castigat un cititor :))) am mai citit pe doua bloguri, un comentariu similar :)))) de-al lui. pff, ce urasc genul asta de oameni

    Acum, revenind la subiect. Frumos gestul vostru de a-i da ceva femeii…intradevar, cand incep cu binecuvantarile, ti-e mai mare dragu’

    • Sunt convinsă că este un clişeu, dar ce importă? Poţi controla în vreun fel asta? Atâta vreme cât comentariile nu sunt imorale, ilegale, indecente, fiecare e binevenit! Mulţumesc pentru apreciere.

  6. paul

    cati batrani din astia nu sunt… Daca am putea sa-i ajutam pe toti! Dar ce te faci cu cei care au familie, rude, nepoti si sunt lasati de izbeliste din dezinteres si din dorinta de a mosteni mai repede un apartament, o casa, o mica avere? Pe aceia cine ii salveaza?

  7. Imi place cum gandesti! Ma bucur ca astfel de aspecte te fac sa vibrezi, sa vibrezi frumos ca strunele unei viori. Asta e! Una e sa fii OM si alta e sa fii om.

  8. Foarte frumos gestul tau !!! Sunt putini cei care au ramas sa mai faca gesturi simple, dar normale si venite din suflet, multi au uitat sa arate ca le pasa de cei din jurul lor, ne-a cam invadat egoismul :))

  9. Am avut ieri o clienta cu o drama asemanatoare cu a ta. Sotia a stat de vorba si a imbarbatat-o ieri vreo 2 ore . Felicitari pentru gestul tau de normalitate.

  10. „Instantaneu, mi-au dat lacrimile.” – mie mi-au dat lacrimile citind… da este un gest de normalitate, dar normalitatea devine tot mai rar intalnita, din pacate. De aici si felicitarile, probabil. Oricum, eu stiu ca n-a fost numai un gest de normalitate. A fost si bunatatea omeneasca si caldura sufleteasca („Dar am lăsat o parte, din el, din suflet, în curtea acelei femei singure”) , care-ti sunt proprii, stiu. Si pentru asta te admir.

  11. 😉 nu e neaparat nevoie sa-mi spui ceva, e de ajuns sa stiu ca exista asa oameni, asta ma bucura 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s