De ce sunt atât de mulţi copii bolnavi de cancer, în România? :(


UPDATE: Mai multe detalii despre povestea băieţelului Cosmin Dănilă, precum şi modalităţi în care puteţi ajuta, găsiţi aici, pe blogul lui: http://danilacosmin.weebly.com/. Cei care puteţi face ceva pentru el, nu ezitaţi să o faceţi!

Sunt îngrozită. În fiecare zi, aflu despre copii, indiferent de vârstă, suferinzi de diferite forme de cancer/leucemie. Nici nu trebuie să fii părinte să te cutremure o asemenea dramă! Când, însă, eşti părinte/bunic, astfel de ştiri te dărâmă, efectiv, te fac să te simţi neajutorat, ţi se strecoară frica în suflet, trăieşti drama la superlativ. Aseară, am aflat, din nou, o astfel de ştire, de la o bună prietenă, care, de altfel, m-a şi rugat să scriu despre asta. Este vorba despre un băieţel, de 10 ani, Cosmin Dănilă, care a fost diagnosticat de cancer la intestine, cu o lună în urmă. În România, tot ce au putut face medicii a fost să le spună părinţilor că fiul lor nu mai are nicio şansă şi să se roage la Dumnezeu.
La Viena, i s-a pronosticat că există 20 % şanse de vindecare. Cu preţul a 40.000 de euro. Nu sunt nici mulţi, nici puţini. Pentru unii, cel mult două seri în vreun club de fiţe, sau o oră de cumpărături la Milano. Pentru alţii, însă, aşa cum este şi Cosmin, reprezintă dreptul la viaţă. Dar părinţii lui nu au aceşti bani. Au nevoie de ajutor.
Tot auzind şi discutând despre astfel de cazuri, m-am tot întrebat de ce bogătanii ăştia care ne conduc şi care au averi „transparente” cu multe zerouri şi altele, „netransparente”, cu şi mai multe zerouri, nu se gândesc să constituie un fond, în care să doneze, lunar, câte 100 de auro, pentru astfel de cazuri? Dacă nu din umanitate, măcar aşa, pentru a-şi mai spăla din păcate. Dar am uitat: ei nu au păcate.
Noi, ăştelalţi, a căror unică avere o reprezintă familia şi grija de mâine pentru ea, putem să donăm, din când în când, câte puţin sau, măcar, să ne rugăm pentru aceşti copii şi familiile lor. Şi asta, pentru că nouă ne pasă, în primul rând. Nu că noi nu am avea păcate…

Dacă puteţi face ceva pentru Cosmin, găsiţi mai jos datele necesare:

TITULAR CONT: VASILE DANILA
BANC POST – Agentia PALAT CFR
RO07BPOS70407015701RON02 LEI
RO66BPOS70407015701EUR01 EURO
COD SWIFT: BPOSROBU
TEL.: 0762.694.721

Mai multe detalii, precum şi un videoclip cu Cosmin, puteţi vedea aici: http://www.acasatv.ro/emisiuni/la-nici-10-ani-un-baietel-se-lupta-cu-o-boala-cumplita-cancer-la-intestine-video.html.

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria copil, de suflet..., diverse, privind în jur

6 răspunsuri la „De ce sunt atât de mulţi copii bolnavi de cancer, în România? :(

  1. Pingback: Promo – Palatul Vrăjitoarei – episodul 2 « Link-Ping

  2. Pingback: Primii pași « Cristian Dima

  3. Pingback: Poveste de vis (23) « Blogul lui Teo Negură

  4. Pingback: Iubim « Mirela Pete. Blog

  5. Pingback: Dexign. Ilustrație de carte « Mirela Pete. Blog

  6. Pingback: Dexign: noul site, la inaugurare. Design de brand « Mirela Pete. Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s