De ce mama dracului ne aruncăm valorile la gunoi?

Am văzut, în această seară, la Antena 1 şi Antena 3, reportajele despre doctorul Pesamosca. Cine este medicul profesor academician Pesamosca? Până în seara aceasta, nu am ştiut nici eu. Dar am aflat. Şi am jelit. Pur şi simplu, am jelit. Şi am rămas cu un mare, mare crater în suflet. Acest OM este unul dintre geniile medicinei, a fost  un gigant al chirurgiei cardio-vasculare infantile, nu numai pentru modul de a opera, dar şi pentru soluţiile, invenţiile şi inovaţiile propuse în domeniu. Încă ar trebui să fie. Acum, la 80 de ani, locuieşte singur, bolnav şi părăsit într-o rezervă a spitalului Marie Curie. În anul 2006, a fost scos  la pensie, împotriva propriei voinţe. Nu a mai fost lăsat nici măcar să dea consultaţii. Medicul care a operat şi a salvat peste 50.000 de copii, de-a lungul anilor a fost dat afară pe uşa din dos, fără jenă, fără remuşcări. Pentru a fi aproape de sala de operaţii, a ales să trăiască într-o rezervă de spital. După ce a fost obligat să se pensioneze, a continuat să locuiască în aceeaşi rezervă. Până la un moment dat, când s-au împiedicat de el şi acolo şi au vrut să-l alunge. A fost nevoie de intervenţii, pentru a fi lăsat, în continuare, în acea cămăruţă. Şi-a dedicat toată viaţa salvării copiilor, fără a cere nimic la schimb, mai mult chiar, refuzând tot ce i s-a oferit. „De ce i-am iubit eu pe oameni, aşa cum sunt ei trei sferturi săraci? Au aşa nişte sensibilităţi, cu care-i depăşesc pe ăia bogaţi. Şi merită să te lupţi pentru ei.” Asta a declarat în interviul luat de echipa Antenei 1. „Locuinţei” lui micuţe,  ai cărei pereţi erau tapetaţi cu carţi şi fotografii ale copiilor care i-au „îmbogăţit” viaţa, salvându-le-0 pe a lor, nu-i mai deschide aproape nimeni uşa. Altădată se făceau cozi. Acum, nu-şi mai doreşte decât o cafea la ora 7 dimineaţa, pe care nu mai are cine să i-o aducă. Pentru că nu mai face parte din sistem. Pentru că a ales să fie altfel, să se dedice oamenilor, profesiei sale, pentru că a ales să fie şi să trăiască modest, este pedepsit. Acum, când îşi joacă ultimul act al unei vieţi trăite pentru alţii, cine mai are nevoie de acest OM? Cei doi băieţi pe care i-a avut au murit. Noi, ceilalţi, avem alte preocupări. Colegii, discipolii pe care i-a îndrumat, autorităţile au alte treburi, decât să se împiedice „de un bătrân, atât de simplu…”. Dacă ar fi trăit în oricare altă ţară civilizată din lumea asta, medicul Alexandru Pesamosca nu ar fi trăit într-o rezervă de spital, aruncat la coşul de gunoi al vieţii, cu o pensie mizeră de 1.000 de lei.
„Câte nopţi am plâns…„, a recunoscut simplu, firesc, fără jenă, doctorul Alexandru Pesamosca, în interviul său.
Mi s-au înfipt în suflet cuvintele acestea, ca nişte săbii şi nu mai pot scăpa de durere.