Copilul din noi


„Când încetăm să fim copii, începem să murim.”, spunea Constantin Brâncuşi.

Când suntem copii, ne grăbim să creştem. Şi, înainte să ne dăm seama, ne trezim adulţi. Copleşiţi de răspunderi, de griji, de planuri, mereu la răscruce de drumuri, mereu în căutare de răspunsuri. Grăbiţi,  într-o permanentă competiţie cu noi şi cu ceilalţi, uităm să zâmbim, să trăim, să mai fim copii.

Aţi întâlnit, cu siguranţă, adulţi pe care zâmbetul sau privirea unui copil îi lasă reci. Nu li se mişcă nici măcar un muşchi pe faţă, privesc rece, încrâncenaţi, înciudaţi. Oare aşa au fost dintotdeauna? Sau, i-aţi văzut deranjaţi de prezenţa copiilor? Mi s-a întâmplat să merg cu copilul meu pe un trotuar – destul de îngust, este adevărat – pe sensul nostru de mers, ţinându-ne de mână. Pe lângă noi, a trecut o doamnă care l-a lovit pe Victor cu geanta. Nici măcar nu a întors capul. Să ceară scuze? Să-şi manifeste părerea de rău că a lovit copilul? Nici gând… Era om, era femeie şi sunt convinsă că era mamă şi chiar bunică.

Oare ce poate împietri sufletul unui om într-atât?

Poate, dacă nu ne-am mai trăi viaţa pe pilot automat, poate dacă am elibera copilul din noi mai des, am privi lumea cu alţi ochi şi am trăi mai frumos. Poate.

Anunțuri

28 comentarii

Din categoria copil, copilărie, de prin viaţă păţite şi adunate, de suflet..., gânduri

28 de răspunsuri la „Copilul din noi

  1. Pingback: Lup – Autostrada «

  2. Pingback: Copilul din noi - Ziarul toateBlogurile.ro

  3. Devenim mai rai fiindca suntem expusi permanent raului. In consecinta, ne formam in functie de contextul social in care traim…

    • Da, mă aşteptam la astfel de răspunsuri. Nu prea sunt de acord. Ştiu că viaţa ne modelează, dar, totuşi, esenţa rămâne. Şi, dacă nici ce este pur şi frumos, nu ne face să fim mai buni, atunci suntem condamnaţi.

  4. Marian

    Hey, Adela, saracia si grijile zilei de miine schimba oamenii! Copiii din ei probabil au murit de mult coplesiti de griji, saracie, frig, necazuri! In alte tari oamenii sint altfel, mai politicosi, mai atenti, mai ajutatori! Poate cindva, si situatia din Romania se va schimba iar oamenii se vor mai schimba si ei?! Ramine de vazut…,
    Te pup- Marian

  5. Te inteleg. Si eu am avut o intamplare recenta de acest gen. O batranica, aproape m-a impins sa poata trece, fara sa zica o vorba, nici macar nu si-a cerut voie sau scuze. Eram cu gamdurile in alta parte. Vazand ca o privesc dur si dezaprobatormi-a spus senin. „Am 73 de ani si trebuie sa ma respectati. Trebuia sa-mi faceti loc.” Si eu i-am raspuns:” Va respect varsta nu comportamentul. Obraznicia si nesimtirea nu se vindeca odata ca inaintarea in varsta. Iar daca va deranjeaza impertinenta tinerilor de azi, sa stiti ca ei sunt nepotii si copiii dvs, rezultatul educatiei pe care le-a dat-o generatia aceasta de 60-70 de ani. Dumneavoastra ar trebui sa va fie rusine!” S-a retras apoi cuminte intr-un colt. Nu ridicasem tonul la ea. I-am vorbit bland dar cu autoritate. Nu cred ca ne vom mai intalni. Vad insa mereu aceste scene.

    • Găbiţa, eu am o vorbă: eu nu respect vârsta nimănui, eu respect omul. Pot, foarte bine, să respect un copil de 10 ani şi să nu simt acelaşi lucru pentru unul de 70. Ştii? Este o vorbă: „vârsta nu e nici vina, nici meritul nimănui.” E doar un noroc că cineva ajuns la o anumită vărstă. Şi, cu atât mai mult, cu cât cineva are o vârstă şi se comportă invers proporţional cu aceasta, nu are de ce să fie respectat. Uite aici, ce am păţit eu cu nişte oameni în vărstă, când am fost cu Victor la spital: https://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/04/05/o-lume-stramba-stramba-stramba/

  6. eu cred cu tarie ca se poate!!! Trebuie numai sa vrei. Abia in momentul in care ai renuntat la dorinta totul e pierdut… Sunt multi oameni care au renuntat, pentru ca nu au avut prijin, pentru ca visele le-au fost omorate din fasa si pentru ca nu au avut suficienta putere sa lupte! Daca renunti, ai pierdut lupta cu viata…

  7. Eu imi traiesc viata pe pilot automat… 😦

  8. Pingback: Bine zis! « Gabriela Elena

  9. Pingback: Consecinţă | Nataşa

  10. Pingback: Prima noapte alba | Cojocarii

  11. Pingback: Ernst Stadler (1883-1914) – În aceste nopţi « Orfiv

  12. Pingback: Spovedania | Caius

  13. Pingback: Stimulente | Ioan Usca

  14. Cunosc atat de multi care au omorat copilul din ei… Ii stiu pe altii ce-l sugruma… Si ma mai stiu pe mine, ce-l hranesc cu vise 🙂

  15. Aceştia sunt cei care şi-au vândut sufletele la târg la preţ de nimic. S-au transformat în manechine, oameni care nu văd decât în faţă…

  16. altcersenin

    „Oare ce poate împietri sufletul unui om într-atât?” – poate gresesc dar parerea mea este ca unii asa se nasc cu suflet impietrit…

  17. Pingback: Eu cred ce spune acest om: | Blogul Monicai Marinescu

  18. Pingback: pentru ca David să zâmbească | Amour de jour

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s