Sunt povestea unui bucium
Îmi plouă toamna în suflet, cu lacrimi de frunze obosite, iar eu le strâng buchet şi le prefac în cuvinte. Le rostogolesc prin gânduri, ca pe niste castane coapte, le-aşez pe aripi de fluturi şi le prefac în şoapte. Departe, un bucium solitar îngână, alene, a sa poveste, ca pe-un sonet dulce-amar despre ce a fost şi nu mai este. Eu mă scufund în sunetu-i de zbucium, iar toamna-mi plouă în suflet, sunt povestea unui bucium, sunt povestea unui plânset.
Din categoria poezii
Noaptebunacopii's Blog 
Pingback: Sunt povestea unui bucium - Ziarul toateBlogurile.ro
toamna iti ploua-n suflet
dar uite, pentru tine
comanda soare si flori in buchet
si ti-l ofera ca sa-ti fie bine
🙂
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 33) « Blogul lui Teo Negură
O poezie reuşită, Adela. Felicitări!
Mulţumesc, dragul meu. Aşa am gândit şi eu citind-o pe a ta, dar nu am apucat să-ţi şi scriu asta. 🙂
Pingback: Conjunctiv «
stii ce imi place foarte mult la tine? De fapt la poeziile tale. Au rimă, au ritm, sunt plăcut de citit, în ciuda mesajului complex. Și asta mă bucură, pentru că am citit multe poezii scrise fără ritm și rimă și, deși sunt „la modă”, nu prea imi plac. Deci, felicitări!
Mulţumesc, draga mea. 🙂 Scriu şi eu poezii fără ritm şi fără rimă, dar nu pentru că sunt la modă, ci pentru că aşa „vin”.
Uite, aici, de ex. : https://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/03/31/high-technology/
Şi mai sunt şi multe altele. Aştept părerea ta, chiar dacă te-ai antepronunţat asupra stilului. 🙂
am spus acolo 😀 . mai spun și aici? Părerea adică. Mă simt ca la ora de română 😆
Şi asta e rău? 😉
Nu, doar că e … emoționant. Îmi plac orele de română 🙂
Ştiam eu. 🙂
Pingback: Păi cam era timpul « Ada Pavel's Blog
„As fi vrut…” sa te mai caut, dar mi-ai deschis fereastra blogului cand gandul meu urzea sunetul buciumului tau fermecat, si, mi s-a indeplinit ce… As fi vrut…Bine te-am regasit intre prieteni, copile bland,in brate cu-n inger-poezia sufletului tau!
Visul meu spulberat in vulturii vremurilor, inca naste zborul spre everesturile poeziei, pentru a ma hrani cu argintul semanat in steaua mea, pana cand voi pierde imaginea vietii intr-o oglinda aburita de ultima suflare.
oglindă aburită
de Marian Nicolescu
tot mă rotesc privind în ochii tinereţii
oglindă spartă-n circ de must de stele
am fost un uragan pe-o mare a tristeţii
un vânt ce sfărâma iatacuri de castele
am răscolit senin de zbor în poezie
în scrum de aripi de colibri vitezişti
sălcii îndoliate pe-un ceas de erezie
când crezi că ai pierit sau mai exişti
am fost ca o oglindă aburită-n moarte
de la-nceput am râs de mine şi de voi
ce brize suntem noi când avem parte
de vânt la pupa făr’ a mai veni înapoi.
Bine ai revenit! 🙂
Esti putin cam trista Adela,mai sint si lucruri bune si frumoase! Fii mai optimista! Poezia e frumoasa dar poate are nevoie de mai mult soare si speranta! Te imbratisez- Marian
Uite, îmbrăţişarea ta este dintre lucrurile frumoase. 🙂 Mulţumesc pentru ea.
„Cu gandurile mele, zburdalnice si calde
Imbratisez usor, in „zumzet” de chitara
Sufletul si mintea-ti, gingase salbe
Sa simti ce simt si eu, o nesfarsita vara”
„Îmi plouă toamna în suflet” – parca imi citesti in suflet 😉 frumos si trist…
Mulţumesc.