Cu oameni, printre oameni, despre oameni


În week-end, am fost la Obârşia Lotrului.  Despre loc, vă voi povesti altă dată. Vreau, acum, să redau două întâmplări cu oameni, despre oameni, pe care le-am trăit la un interval de câteva ore, două întâmplări despre două categorii opuse de oameni: cei înveninaţi, răi, în mod gratuit, intoleranţi, nesimţiţi,  şi cei care ar face orice să dea o mână de ajutor.

Totul a început după ce am ajuns la locul de campare (ştiţi: varianta „cortul” 🙂  ). Am tot căutat un loc unde să nu fie nici prea aglomerat, dar nici unde să fim singurii. În fine, după ce am tot căutat – pentru că erau foarte aglomerate locurile de campare – am găsit locul perfect. Cel puţin, aşa am crezut. Pădure de brazi, râu, loc pentru campat – chiar părea perfect. Mai erau acolo, două grupuri: unul de tineri din Cluj şi Bistriţa Năsăud, cu trei corturi şi încă o familie din Vâlcea: părinţii şi trei tineri  – o d-şoară şi doi d-şori, cu vârste între 20 şi 30 de ani. Care îşi împrăştiaseră lucrurile într-un mod dezordonat, fără să dea de înţeles cam ce „areal” vor să ocupe şi care nu montaseră niciun cort. Ceea ce ne-a făcut să presupunem că, dacă nu o facuseră, deşi era ora 17,  aproape şi după lucrurile împrăştiate, erau de ceva vreme acolo, nici nu o vor face, deci veniseră doar la „iarbă verde”, urmând să plece. Acesta, precum şi faptul că, lângă, erau două indicatoare care anunţau „proprietate privată” (deşi nu era niciun loc îngrădit şi nici ţăruşi sau alte semne de limită de proprietate, pentru a-ţi da seama cât se întindea  suprafaţa privată) ne-au făcut să ne aşezăm lângă familia vâlceană, la o distanţă decentă, am presupus noi. Toţi citeau câte ceva. Chiar ne-am bucurat că nu am „dat” peste nişte manelişti. Cel puţin, nu aparent. Dar cine a zis că aparenţele înşeală? Că tare deştept trebuie să fi fost!

Mă rog, am început să descărcăm bagajele de la maşină şi să întindem corturile. Victor a început să se joace şi pentru că nu o făcea chiar în şoaptă, aveam grijă să-i mai temperez entuziasmul (deşi, la naiba, eram la pădure şi era momentul lui de „descătuşare”), pentru a nu deranja. La un moment dat, am surprins nişte priviri de-a dreptul ucigătoare din partea doamnei  familiei lângă care am avut proasta inspiraţie să ne aşezăm. Deşi sunt foarte sensibilă la reacţiile celor din jur, am sperat că m-am înşelat. După instalare, fratele meu merge şi îi roagă să ne spună pe care dintre cele două vatre de foc  (pentru că se înşiraseră între cele două locuri pentru făcut focul existente pe locul cu pricina), au ales-o.

Ei şi s-a dezlănţuit furtuna!!!!!!!  A început big mother să ţipe la noi, secondată de d-şoara fiică, instalată la vre0 câţiva metri distanţă şi de unul dintre cavaleri, că suntem nişte nesimţiţi, nişte prost crescuţi, că i-am invadat şi-i deranjăm, că ne-am pus în capul lor, că, de când am venit, am făcut scandal – referire la Victor, care se juca, aruncând un cerc – că ei vor intimitate, că îşi vor întinde şi ei cortul  şi multe, multe astfel de replici care ne-au lăsat „mască”. Pe moment, nu am putut reacţiona, pentru că nu ne dădeam seama dacă este o glumă proastă sau nu. Am încercat să le spunem că nu asta a fost intenţia, că am presupus că nu vor rămâne acolo – nevăzând niciun cort  şi că, în fond şi la urma urmei, este un loc public, dar că, chiar şi aşa, dacă ar fi fost ei atât de bine crescuţi, pe cât se autoproclamau, dacă ne-ar fi spus, politicos, că ne roagă să găsim un alt loc, pentru că vor să „stăpânească” singuri acolo,   pe cuvânt de onoare, am fi făcut-o. Capul familiei încerca să-şi tempereze nebunii şi recunosc că l-am compătimit pentru familia pe care o avea. Până la urmă, ne-am mutat de acolo, spre sau pe „proprietatea privată” de lângă, neavând, după cum spuneam, nicio coordonată a limitelor acelei proprietăţi. Acum regret sincer – chiar dacă asta nu mă onorează – că nu am fost mai agresivi verbal – că ar fi trebuit să-i gratulăm după merite – şi că ne-am mutat. Dar, desigur, urăsc scandalurile, situaţiile de gen, pe de altă parte, însă, sunt sătulă de cei care se hrănesc cu propriul venin şi şi-l împrăştie în oricine se nimereşte, de răutăţi gratuite şi tupeu întinse la maxim. Am devenit alergică. Recunosc că încă nu ştiu cum să reacţionez în faţa unor astfel de oameni. Bineînţeles că, la maxim două ore după incident, după ce şi-au îngurgitat micii, au plecat, neexistând, aşa cum bănuiserăm, nici cea mai mică intenţie de a rămâne acolo.

Cea de-a două întâmplare avea să fie bomboana de pe colivă. Toţi ai mei s-au dus la râu, iar eu am rămas lângă cort, savurând o cafea şi uitându-mă spre stradă, încercând, încă, să diger întâmplarea cu „vâlcenii mei”.

Când, la un moment dat, văd o maşină zburând, pur şi simplu, de pe stradă, făcând zig-zag-uri pe marginea şanţului ce se afla lângă drum, cu partea laterală dreaptă, scoţând scântei la impactul cu solul şi sfârşind, în final, în şanţ, pe toate roţile. Nu vă pot descrie ce am simţit în momentul acela! 😦 Eram în transă, dar am înşfăcat telefonul şi am zbughit-o spre accident, rugându-mă să nu fie nimeni rănit. La fel au făcut şi vecinii noştri – tinerii cu corturile de lângă noi. Slavă Domnului, că, în afară de şoc, ocupanţii maşinii – o mamă şi doi băieţi – dintre care unul fusese cel de la volan, nu păţiseră nimic.  S-au oprit şi două maşini din trafic şi ne-am mobilizat cu toţii să vedem cu ce îi putem ajuta. Erau din Bacău, veneau de la Mănăstirea Cozia şi se îndreptau spre Haţeg.   Bărbaţii au încercat să scoată maşina din şant, lucru de-a dreptul imposibil şi care, oricum nu ar fi ajutat, pentru că avea roata din faţă dreapta ruptă, cu totul. Mă rog, au urmat telefoane la firmele de asistenţă rutieră, la cunoscuţi, pentru ca oamenii să-ţi poată lua maşina de acolo. Între timp, am încercat să-i facem să treacă peste şoc, să le oferim orice ar fi ajutat. Erau de-a dreptul jenaţi că „ne deranjaserăm” pentru ei. Nu-mi venea să cred. Oamenii aştia, care trecuseră printr-un accident, ce putea avea urmări tragice, se simţeau jenaţi că noi, ceilalţi, „ne-am deranjat” să-i ajutăm, iar ceilalţi…

Şi ar mai fi şi o altă povestioară, să zicem. Tinerii cu corturile, de lângă noi,  ne-au rugat să le împrumutăm un vas de fiert apă – şi, nu numai că am făcut-o din toată inima, dar le-am dat şi butelioara noastră, să nu se chinuie să fiarbă pe grătar – când au venit să restituie obiectele împrumutate, au adus, ca să ne „omenească” (să ne mulţumească)- cum s-a exprimat unul dintre ei şi tare mi-a plăcut cum a sunat (pe de altă parte, mi-a adus aminte de bunica mea, care-l folosea şi ea) un pahar de vin de casă, extrem, extrem de bun. 🙂

Trageţi voi singuri concluziile.

Anunțuri

17 comentarii

Din categoria călătorii, de suflet..., eveniment, gânduri

17 răspunsuri la „Cu oameni, printre oameni, despre oameni

  1. pe de o parte nici nu ma mai mira povestea cu valcenii… „oameni” ca ei intalnim din ce in ce mai des, peste tot in jurul nostru…. 😦

  2. dmd

    Nu l-am placut pe Octavian Paler cand traia,pentru pesimismul lui.Acum cateva zile am fost aproape de Lisa lui natala.Superba zona.Citind si vazand ce este cu noi si cu tata noastra,il respect din ce in ce mai mult si ii dau dreptate.Numai ganduri bune pentru tine.Cand revin voi deschide un blog nou http://dmd-suflet.blogspot.com/

  3. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 30) « Blogul lui Teo Negură

  4. Ati avut o iesire la iarba verde de-a drpetul palpitanta dar totul e bine cand se termina cu bine.M-a impresionat cel mai mult comportarea victimelor accidentului…probabil si ei intalnisera doar „oameni „ca aceia de care ziceati mai sus, care uita sa fie si oameni …Era firesc, ar fi firesc ca toti sa reactionam asa uman in fata unei asemenea intamplari ce din fericire nu a avut un deznodamant tragic.Vreme buna si vremuri bune in continuare!

    • Mulţumesc, Maria – sper că nu te superi că am renunţat la formalism – şi bine ai venit! Da, firesc, într-o ţară firească. La noi, însă, sunt din ce în ce mai rare reacţiile umane pozitive, de compasiune, toleranţă, empatie.

  5. Marian

    Adela, Romania a fost, si ramine tara extremelor! De la ridicol la sublim nu’i decit un pas! Asta e! Lumea isi varsa necazul si frustrarile,fara probleme, pe cine’o fi si daca te afli la timpul nepotrivit si la locul nepotrivit risti experiente destul de neplacute!Imi pare rau de experienta ta si te admir pentru stapinirea de sine si pentru faptul ca nu te’ai coborit la nivelul lor! De fapt ma asteptam la asta considerind finetea, bunul simt si educatia ta superioara!Te imbratisez, iti doresc toate cele bune, si mai mult noroc in alegerea unui loc, si vecini mai buni, cind pleci la munte data viitoare!

    Te pup- Marian

  6. Faine patanii, pana la urma, fiecare isi are farmecul ei, zic eu. E bine c-ai incheiat ziua cu un pahar de vin bun 🙂

  7. Imi amintesc cum era odata, taticule…mergeam noi sa campam si ne trezeam cu vecinii de camping gramada pe noi, vorbeam cu ei vrute si nevrute, nu se simtea nimeni jenat, eram sociabili si plini de viata…
    Cred ca avem nevoie de inca un regim comunist ca sa devenim ce-am fost. 🙂
    Ei, acuma, Adela, nu poti sa ai fiecare crampei de vacanta perfect! Putin piper, putina sare, mai un ardei iute…;)

  8. Pai scorul este de 2-1, daca nu chiar 3-1 fapte bune vs fapte rele, oameni vs neoameni. deci este de bine.

    Daca ai sterge prima parte a articolului poate ca a doua nu ar mai conta asa mult pentru ca ar parea normalitate.

    Si scuze daca spun niste rautati: eu ma feresc de urmatoarele masini: GR, VL, AG, CT in trafic si VL, AG, DB, CT in campare. Am uitat…in trafic ma feresc si de B simplu, daca este cu 3 cifre mai ales 😉

    PS: Si eu sunt B… m-am rugat sa nu imi dea 3 cifre, ca m-as fi ferit si de mine…

  9. Bine, eu vorbeam statistic… de exemplu un foarte bun prieten este din CT si locuieste in Olanda… Sau un bun coleg de servciu este din GR. dar cate am patimit de la masinile de VL cu manelele pe geam si in parcare, cate de la AG si GR care taie calea fara probleme de semnalizare…offfff….
    Peste tot sunt insa si oameni buni, zic eu, dar daca nu cunosc omul ma feresc… ca deh…

    Oricum totul se rezuma, in ultima instanta la oameni… la cum vad ei lucrurile… la cum vor sa „te faca” sau nu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s