Clipele
Muşc din timp, ca dintr-o piersică zemoasă şi simt clipele prelingându-mi-se pe buze, precum un nectar dulce-acrişor cu gust de copilărie. Sar coarda pe cadranul pendulei şi mă-mpiedic de clipele ce-mi julesc genunchii şi coatele sufletului, ca într-un joc din copilărie. Îmi scufund faţa în curgerea minutelor, iar clipele mi se lipesc de pleoape, precum petalele de trandafir, cu iz de copilărie.
Noaptebunacopii's Blog 
Pingback: Clipele - Ziarul toateBlogurile.ro
Cand am spus ca iubirea este minunea care opreste timpul,nemarginita copilarie,mi s-a reprosat ca exagerez si rezum totul numai la asta.Ma bucur ca ti-am citit randurile, ma simt mai împacat cu mine…
Cine a putut să facă un asemenea reproş, are o problemă de suflet. Mă bucur că rândurile mele te-au ajutat, Andrei. Aşa cum ţi-am mai spus, indiferent cine , ce zice, nu uita să fii tu însuţi. Te pup, cu drag.
Pingback: Ars poetica « Caius
Remarc:
Sar coarda
pe cadranul pendulei
şi mă-mpiedic de clipele
ce-mi julesc
genunchii şi coatele sufletului…
Mi-a plăcut foarte mult, gânduri bune!
Pupici pentru voi. Mulţumesc, dragul meu.
Pingback: DOR DE PLOAIE «
Uite, o astfel de poezie atât de încărcată de imagini, idei, gânduri, ar trebui pusă în manuale. Pentru că de aici ai ce să înțelegi și să înveți. Vorbesc serios și fără să laud în mod expres scriitorul 😀
Felicitări!
Dar scriitorul tot se simte lăudat şi-ţi mulţumeşte şi te-mbrăţişează, draga mea. 🙂
Câtă delicateţe, Adela!
Mă înclin, Diana!
frumoasa poezie. Clipele copilariei, lipite de cadranul pendulei in timp ce timpul se scurge lin, cu gustul unei piersici zemoase.
O zi frumoasa sa ai!
Mulţumesc, draga mea. Numai bine şi ţie!
Timpul ca o piersica zemoasa… Phii, ce imagine!
Nu-ţi place? 🙂
Pingback: De-a v-aţi ascunselea… « Link-Ping
Pingback: De vis « Blogul lui Teo Negură
Ce bine-ar fi daca am ramane cu gustul, jocul si izul copilariei, rasfatati de clipele pantalonilor scurti si a genunchilor semnelor purtarii!
Clipele, care gem in clepsidra sparta a vietii, aluneca, jucate in sotronul timpului, pana cand saltul spre nicaieri ingheata in cadranul anotimpurilor intepate in ultima limba numita durere, pe niste alei pierdute in niciunde si cautate in niciodata.Am fost ce sunt, voi fi ce nu mai sunt:clipa d’intai+clipa de pe urma-suferinta= OM=clipa efemera a timpului pe/sub pamant=doar suflet.
TIMPUL
de Marian Nicolescu
Ţi-a bătut sub geană orologiul verde
În simţirea nopţii cu ‘nverziţi copaci,
Rămuraţi în braţe,prin ecou se pierde
Bucuria clipei, când nu vrei s-o’mpaci.
Se mai mişcă limba cu tăcut izvor
Peste bolta nopţii ‘nourată-n vise
Să-i mai punem vieţii, inimii zăvor,
Orare de gânduri tot mereu închise.
Geana tremurată-n orologiul stat
Mai încinge toamna arsă-n brume reci,
Când se-opreşte timpul ce ni l-am postat
Peste-alei, pe care nu mai poţi să treci.
Ne bucuram ca mai exista oameni sensibili la ceea ce este frumos si curat!
Iar eu mă bucur că m-ai vizitat. Mulţumesc, te mai aştept. 🙂
Timpul trece ireparabil si ne hrănim cu amintirile copilăriei atunci când fruntea ne este prea încreţită de griji. Amintirile nu ni le poate lua nimeni. O seară frumoasă!
Ţi-am simţit lipsa. 🙂 O seară frumoasă şi, mai ales, răcoroasă. 🙂
Pingback: Şi mă întorc la tine… « Cristian Dima
Pingback: Mutaţii | Caius
foarte frumos!
Mulţumesc frumos. Bine ai venit! Te mai aştept şi altă dată. 🙂