Azi, e trist artistul. Şi-a pus sufletul în cui. Nimeni nu mai vrea să ştie care e povestea lui.
Nici lacrimi nu mai are, le-a dus la amanet. Se-ncuie în visare, se ascunde-ntr-un sonet. Ar mai avea multe de spus, dar nu mai are spectatori, căci ei, pe rând, cu toţi, s-au dus, spre alte lumi, spre alte zări.
Şi-a aşezat sufletul în palme şi l-a dăruit mereu. N-a simţit sete, n-a simţit foame, tot timpul „voi”, mai deloc „eu”.
Azi, bietul artist e trist. Îşi lasă, încet, fruntea în palmă, pe ecran, scrie „SFÂRŞIT”, iar el nu vrea decât să doarmă.
Noaptebunacopii's Blog 
în vremurile noastre, trebuie să îți calci pe inimă și să fie mai mereu „eu”.
Cine poate…
așa e… E greu.
Multa suferinta si adevar in poezia ta, Adela. Amaratii, ce situatie au si ei. Pe langa altii. Unii se duc in tarana si nu mai sufera dar altii asteapta dupa cortina si plang tristi.
@VirtualKid, Daniela: cand am scris „artist”, m-am gândit, nu numai la „actori”, ci la artişti, în general. La cei al căror „instrument de lucru” este sufletul şi, care, sunt din ce în ce mai trişti, mai singuri, mai goi…
Vă îmbrăţişez, cu drag!
Artist fara spectatori?
Nu este, deloc(!), anacronic.
Ar trebui sa duca povestea pana la final, chiar si numai pentru… el!
Ai prins durerea cea mai mare a artistului:
lipsa spectatorilor.
Tie, Adela, iti doresc muuulti cititori! 🙂
Mulţumesc la fel, draga mea! Pupici!
Artiştii trăiesc drame mari în România… Şi nu se face nimic pentru ca această stare de lucruri să fie schimbată…
Cultura e un lux în România.
Artistul moare pe scena!
Artistul moare…
Să le pună impozit pe talent, artiştilor ăştia! Că au talent cu caru’ şi nu plătesc la fisc!
Adela, ai grijă cu drepturile de autor… 🙂
Ai grijă şi tu, că tu pe acolo te învârteşti. 🙂
toata lumea este un teatru si noi – actori… iar cand spectatorii nostri pleaca( aceiasi actori din alt spectacol) este trist; inseamna ca, cortina sta sa cada…
Te-ai gandit cumva la cineva anume? Sau doar descrii un fenomen general? Fiindca in ambele situatii drama este aceeasi…
În general…
Pingback: Negociere fara granite – Sange balcanic (98) poem « Cosmin Stefanescu's Blog
Pingback: Va vand un pont « Ҩ Gabriela Elena
artistul nu mai are voce,
e beat si ragusit de sete,
s-a infruptat din ganduri pline,
din sani lasati, atzosi, de fete.
gargara a facut cerneala,
prins cu urechea-n hor’ de muze
e beat si insetat usturator,
nici bard, nici cantaretz asurzitor.
stoarce din carpe trei dileme,
le joaca pe degete,
le suprapune,
nimic nu-i iese bun in lume,
dar el compune… si compune.
te superi daca te voi mai comenta?
Atâta vreme cât o faci decent, de ce m-aş supăra? Bine ai venit!
Avem atata nevoie de artisti!
Viata fara voi ar fi gri…
Doar cu voi mai uitam de ale noastre…
Este adevărat, draga mea. Fără artă, fără cultură, suntem nimic.
Eu nu sunt un artist, dar îţi mulţumesc din suflet că mă consideri aşa.
Te îmbrăţişez.
E cam greu de inteles cum poate cineva sa nu iti dea 5 * pentru versurile astea…
Si nu vreau sa cred ca ai disparut si tu 😦
Dragul meu, Andrei, îţi mulţumesc pentru aprecierile tale, dar ştii şi tu, „de gustibus non disputandum”. 🙂
Nu, n-am dispărut, sunt puţin plecată din Bucureşti, atâta tot. Nu scăpaţi voi aşa uşor de mine. 😛
Te pup, cu drag.
viata a fost intotdeauna cea mai ‘jucata” piesa vreodata!
Perfect adevărat, Orry. Numai actorii sunt mereu alţii.
Pingback: Dintr-un colţ de blogosferă – 4 « Link-Ping
Pingback: Ce pana mea? « Blogul lui Teo Negură
Ce faceti?
Sunteti bine? Am dat cererea pe mess dar ai respins-o din cauza de ID (mai este unul agatat si nu siu sa-l scot). Va pupam dulce.
Bună, Daniela. Da, suntem bine, mulţumim. Într-o mică vacanţă, cu Victor, la bunici, o să povestesc eu. Nu, n-am respins nimic pe mess. Dimpotrivă… Stai că deschid mess-ul acum. Te pup.