Poveste din prezent


Alerg desculţă pe ţărmul vieţii.
În jurul meu, scoici eşuate
mă privesc cu ochi goi.
„- Ştii? Noi năşteam perle,
dar ne-au impozitat
dreptul la viaţă.
Fugi! Opreşte-te doar
când va răsări soarele!”

Mă arde la tălpi tristeţea lor.
Şi alerg şchiopătând.

„- Noi suntem prezentul,
ha, ha, ha, vei ajunge ca noi!”
Alge putrede
îmi înfăşoară gleznele.
Şi alerg.
Caut punctul în
care va răsări soarele.

O geană de lumină
îmi clipeşte şiret
în depărtare.
Şi alerg.

„- Degeaba!
Acolo-i apusul.
N-ai auzit?
S-a dat ordonanţă de urgenţă:
Soarele nu mai răsare.
Doar apune!”

Anunțuri

23 comentarii

Din categoria poezii

23 de răspunsuri la „Poveste din prezent

  1. adakiss

    foarte interesantă… O poveste din prezent care doare.

  2. Cat imi place !
    Inspiratia nu numai ca s-a intors,dar pe vremuri de criza la tine prospera 🙂

    Daca ar fi noapte tot timpul cred ca eu as fi mai fericit.Teama de a nu ajunge „scoici esuate” ar trebui sa ne framante pe fiecare.
    Eu ma tot „laud” de-atata timp ca lucrez la cateva versuri in care principalul scop e impozitarea sufletului,ma tem sa nu devina realitate ideea mea pana sa termin poezia 😦

  3. extrem de frumoase cuvintele tale… mi-a placut enorm! Hmmmm… inca mai simt un gust dulce-amarui dupa lecturare. 😉 … cred totusi ca viziunea ta este cea care m-a cucerit. cred ca exprimarea doar a ajutat! Felicitari, felicitari, felicitari!

  4. dmd

    Frumoasa poveste.Multumesc.Cu bine.

  5. Frumoasă povestea. Şi bine prezentată. Felicitări, Adela, mie mi-a plăcut foarte mult! Zi bună!

  6. impresionante versurile tale, dar resimt in ele nu numai tristete, dar o doza de pesimizm 😦 si eu care credeam ca pe tine nu te poate invinge/atinge aceasta stare… dar poate gresesc?.. oricum o astept pe Adele cea care, cand ma gandesc la ea, vad un rasarit…

  7. crude adevaruri spuse in metafore.
    Soarele s-a suparat si el, asa ca in rasarit, va scoate flacari..totul arde, omul ramane un fir neputincios de nisip in uriasul ocean de durere..

  8. Diana Alzner

    Of, Adela, nu-ţi strica poeziile cu taxele şi impozitele lor! Scrii prea frumos pentru aşa ceva. Poezia e atingere divină, nu lăsa guvernul să tropăie acolo!
    Altfel, ai mare dreptate, din păcate. 😦

    • E doar viaţă, Diana. Cu bune şi mai puţin bune. Ceea ce ni se întâmplă tropăie nu numai în mintea noastră, ci şi în suflet. Asta e. Poezia e ceea ce simţi. Iar eu asta simt acum – nefiltrat. 😦

  9. Nu stiu daca iti place numele Adelaida. Dar citindu-ti postarea mi-a venit sa te numesc asa. Adelaida fuge dupa lumina din zare, nu-i pasa de ordonanta de urgenta

    • 🙂 La un moment dat, în viaţă, am fost alintată şi aşa. De fapt, Adelaide. Îmi place, aşa că îţi mulţumesc pentru alint. De păsat, îmi pasă, numai că încerc, cum spui, să scap. Ca noi toţi, de altfel. Pupici, draga mea.

  10. Pingback: Înainte de artificii în Orasul PA « Călin Hera. PA-uri şi mirări

  11. Cred ca nici dreptul de a privi apusul nu il vom mai avea… Deocamdata speram sa mai vedem rasaritul, insa trebui sa ne obisnuim cu gandul ca aceste vremuri au trecut!Incepe sa se lase tot mai greu intunericul.

  12. Pingback: Înviere – Sânge balcanic (97) poem « Cosmin Stefanescu's Blog

  13. marian

    Povestea din viitor sper sa fie mai optimista! Si in privinta ordonantei inca soarele se incapatineaza sa… rasara! Adele, chin up!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s