Astăzi, împlinesc 36 de ani

UPDATE:  Am vrut să scriu şi asta, dar am uitat (vârsta, deh!): „Vârsta nu este nici meritul şi nici vina nimănui”. Nu mai ştiu unde am citit-o, acum… o mie de ani, dar mi-a plăcut atât de mult, încât mi-am făcut un principiu de viaţă din asta.

Mult, puţin? Nu ştiu. Depinde pe cine întreb, nu? 🙂  Ştiu că nu mă simt de 36 de ani. Pe de altă parte, nu ştiu cum ar trebui să te simţi la 36 de ani. Când eram mică, mi se părea că cineva la vârsta asta este… deja bătrân. Ştiţi voi la ce mă refer. 🙂 Câteodată, mă simt matusalemică.

Ce am făcut în ultimii… 36 de ani? Categoric, de un infinit de ori mai puţine decât mi-aş fi dorit. Ce am învăţat ? Am învăţat să iubesc şi, din păcate, să urăsc, am învăţat să dăruiesc şi să primesc, să ajut şi, uneori, să cer ajutor, să cad şi să mă ridic, am învăţat că prietenia şi încrederea se câştigă greu şi se pierd foarte uşor, am învăţat să îngenunchez şi să mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am, am învăţat că a te ruga pentru prieteni şi, chiar, pentru simplii necunoscuţi – despre care auzi că ar avea nevoie – e la fel de important ca a te ruga pentru tine şi familie, am învăţat că o îmbrăţişare, un cuvânt bun şi o mână întinsă pot vindeca, am învăţat că nepăsarea poate ucide, am învăţat că un zâmbet poate face minuni, am învăţat să uit şi să iert.

Ce n-am învăţat? N-am învăţat cum să mă iert şi să mă împac, mai uşor, cu mine însămi. Poate voi reuşi în următorii 36 de ani. (Să mai spună cineva că nu sunt optimistă.)