La curte-i mare bal, cu toţii suntem invitaţi
şi tineri şi bătrâni şi săraci şi bogaţi,
obligatoriu, însă, e să fim mascaţi.
Nu-i timp de îmbrăţişări, avem normă de tristeţe,
să ai măşti cât mai multe – e un semn de nobleţe.
Regulile sunt simple şi exacte:
ne salutăm distant şi ne zâmbim dozat –
ca la carte – ,
iar cel ce, doar şi pentru o clipă, masca-şi scoate,
e condamnat, pe loc, la moarte…
Noaptebunacopii's Blog 
„obligatoriu, însă, e să fim mascaţi…
…iar cel ce, doar şi pentru o clipă, masca-şi scoate,
e condamnat, pe loc, la moarte”…
O, da.
Din păcate, cel mai adesea, „o, da!”.
Cu prietenie.
Uuu, cred c-am s[ refuz politicos invitaţia.;)
Ştiu şi eu dacă ţine?
Cu bine.
Trecem prin viata infasurati in straturi de masti – un teatru de control , cum spunea James R – care ne ajuta, uneori, sa rezistam. Important e sa stim cand sa renuntam la ele. Din pacate, ne lipseste increderea.
Nu ne acceptam slabiciunile si Doamne feri sa vorbim despre ele. Nu ne dam seama ca abia ASTA ne-ar face mai puternici.
Zi frumoasa tuturor.
„ne salutăm distant şi ne zâmbim dozat –
ca la carte”… Ca-n viaţa de zi cu zi, aş spune…
Da, ca-n viaţa de zi cu zi, Cristian. De fapt, iniţial, am vrut să dau ca titlu „Lumea – un bal mascat”. Am zis, însă, că e prea evident. 🙂
O săptămână frumoasă, îţi doresc!
„să ai măşti cât mai multe – e un semn de nobleţe.”- ooo, avem o sumedenie de „nobili”. Si asa, ajungem sa intilnim tot mai rar, un suflet sincer, o fire calda si prietenoasa
Da, trist balul, din păcate, asta e lumea în care trăim, cu „nobilii” ei cu tot.
trist, balul…
Pingback: Povestea plăcintarului « Ioan Usca
Frumoasă poezie, deși puțin cam tristă.
Balul e ca viața, mereu porți o mască. iar când ai curajul să ți-o dai jos, tot tu suferi.
Păi asta a fost şi ideea. Lumea – ca un bal mascat.
Te îmbrăţişez.
Pingback: Aprilie învolburat « Ioan Usca