Jurnalul unei dimineţi de mai (capitolul I)


Dimineaţa asta i se părea cea mai frumoasă din ultimii… o sută de ani. Aşa se simţea, ca având o sută de ani.
Dar, azi nu voia să se simtă copleşită de nimic; a dormit bine, s-a trezit bine; cum nu se mai întâmplase de mult. Deschise fereastra. Păsările ciripeau, care de care mai gălăgioase, la geamul ei şi cântecele lor îi sporeau starea de bine. Ce bine ar fi fost dacă ar fi putut lipsi azi de la birou! Dar nu putea. Şi-ar fi pus ginşii, tricoul de bumbac preferat, şi-ar fi prins părul, neglijent, într-o coadă de cal, după care ar fi plecat în parc! Să citească sau, pur şi simplu, să stea pe o bancă şi să privească vrăbiile, scăldându-se în praf, sau oamenii care ar fi trecut pe lângă ea, sau copiii, jucându-se. Iubea copiii. Mult. Şi faptul că avea, deja, aproape patruzeci de ani şi că lăsase timpul, iubiţii, jobul să-i răpească această bucurie, era cea mai mare tristeţe a ei. Nici faptul că era singură acum, nici că, până la urmă, aşa-zisa carieră nu-i mai oferea, din păcate, satisfacţiile de altădată, nu reuşeau să o demoralizeze mai mult decât că nu avea copii. Da, e adevărat, teoretic, încă nu era prea târziu.
Doar sunt atâtea, fată, care au făcut copii la 40 de ani, îi spuneau prietenele. Tu ce ai?!
Hei, de-ar fi aşa de simplu… Câteodată, se ura că nu putea gândi mai puţin complicat, fără să despice firul în patru. Dar, dacă o făcea ea pentru lucruri mai puţin importante, pentru un asemenea pas…
La toate astea, se gândea în timp ce urma ritualul din fiecare dimineaţă premergător plecării la birou. Din ceaşca de cafea, aburii răspândeau o mireasmă familiară, jucăuşă. Miţi rostogolea un pluş pe parchetul din living şi, din când în când, se mângâia, torcând, de picioarele ei încălţate în papucii de casă, albi şi pufoşi.
Începu sa fredoneze o melodie veche, veselă, pe care o asculta, în copilărie, la radioul bunicii. Bunica… Ciudat cum lucruri care, în mod normal, o întristau, în dimineaţa asta le putea „privi” cu zâmbetul pe buze, cu o nevoie acută de a şi le aminti şi analiza.
„- Ilenucă, mamă, îi spunea bunica ei, cu puţin timp înainte să plece dincolo, discret şi liniştită, aşa cum a trăit, să nu rămâi singură, mamă, că-i rea singurătatea! Ascultă, aci, la mine, e rău cu rău, da’ mai rău fără rău. Uite eu, după ce a murit bietu’ bunicu-tău, nu m-am învrednicit să-mi refac viaţa şi m-am chinuit singură cu cinci copii, că mă gândeam că cine mă ia pe mine cu cinci copii şi cum poate cineva să vrea să crească şi să iubească odoarele altuia. Mare prostie am făcut, muică, mare prostie că şi copiii au crescut fără tată şi eu m-am ostenit singură cu toate. Dar dacă aşa a vrut bunul D-zeu, să mi-l ia pe Costel!

Şi bunica işi ştergea ochii cu colţul baticului de pe cap. Trecuseră cincizeci de ani de atunci, dar amintirea soţului ei tot îi seca sufletul, cum zicea ea. Îl iubise, fugise cu el de la şaisprezece ani, că deh, părinţii ei, „chiaburi” fiind, nu-l puteau accepta pe sărăntoc, chit că era „înalt ca bradu’ şi frumos, muică, frumos, de se-nvârteau toate în jurul lui, la horă în sat şi, mai ales, bun, ca pâinea caldă”. Făcuseră cinci copii. Erau tineri, dar vrednici şi cu „minţile la locul lor”. Reuşiseră să-şi încropească o gospodărie frumuşică: o casă cu trei camere – „casa mare” – , o bucătărie de vară – „cunia” unde Ileana dormea cu bunica şi cu fratele ei, Ştefan, când erau mici şi părinţii fuseseră nevoiţi,  să-i dea ei să-i crească, până când au început şcoala – „de, mumă, ei au servici, cine să stea cu voi?”. Îşi aminteşte şi acum, cu nostalgie, de gutuiul de lângă casa mare, în care se urcau ca într-un leagăn…
„- Şi i-am spus, Ilenucă, în sâmbăta aia, să nu se mai ducă la lucru, i-am spus, parcă aveam aşa, un cui în inimă. I-am zis: nu te mai duce azi, Costele, lasă că pot ăia să sape la drumuri şi fără tine, că nu degeaba eşti şeful lor. Nu te mai duce că, uite, e târg la Pleniţă şi avem atâtea de luat, copiii aştia sunt desculţi, nu mai am boabe pentru păsări… Dar nu m-a ascultat, că zicea că el nu poate să stea acasă să-şi rezolve problemele şi oamenii lui să sape la şanţuri. Că tocmai de-aia e şeful lor, să fie acolo, cu ei – aranjau drumurile că-şi anunţase vizita, în sătucul lor de câmpie, Gheorghe Gheorghiu Dej şi trebuia totul terminat repede. <Lasă, Tanţo, că o să mergem duminică în târg, că nu pleacă târgul nicăieri, tot acolo o să-l găsim.> Şi a plecat râzând, după ce şi-a pupat „puradeii”, cum le zicea el, copiilor – toţi erau micuţi – maică-ta avea trei ani, unchi-tu, care era ăl mai mic, avea un an iar a mai mare avea zece ani. Dacă aş fi ştiut, Ilenucă, mamă, că atunci va fi utima oară când o să-l mai văd în viaţă, nu ştiu ce aş fi fost în stare să fac să-l opresc. Când m-am dus la amiază cu coşul cu mâncare, m-am întâlnit cu Vasile a lu’ Mutu, venea spre mine să mă anunţe că pe Costel al meu a căzut malu’. Pe el şi pe Nicu a’ lui Bâzdoacă, numai că pe ăla l-au putut scoate viu, era mai la suprafaţă. Costel era pe fundul şanţului, că aşa era el, se băga unde era mai greu. Şi, când au reuşit să-l scoată, era prea târziu…”
De ce imi amintesc toate astea azi? – se întreba Ileana, în timp ce-şi aşeza laptopul în geanta lui. Nu-şi putea răspunde, dar un lucru era cert: astăzi, pentru prima oară, după zece ani, putea, oarecum, să accepte moartea bunicii. Nu că acum i-ar fi mai puţin dor… Numai că, în sufletul ei, începuse să prindă rădăcini ideea că cei doi bunici s-au reîntâlnit şi că, în sfârşit, îşi trăiesc povestea de dragoste, departe de orice i-ar mai putea despărţi. Zâmbi din nou. Şi-i închipuia îmbrăţişaţi, într-un tangou vechi, privindu-se în ochi, fără să-şi vorbească. Îşi surâdeau şi era de ajuns.

– va urma –

Capitolul II

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria proză

5 răspunsuri la „Jurnalul unei dimineţi de mai (capitolul I)

  1. Pingback: Poveşti intrate la apă – Hoaţa « Link-Ping

  2. Ne prinseși în vâltoarea unei zile superbe cu personaje interesante.
    Evident că aștept continuarea.
    Pupici geaninoși peste normă!

  3. Diana Alzner

    Adele, eşti o surpriză! 🙂 Mai ai scrieri pe blog? Ia să căutăm! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s