Când copacul vieţii îşi scutură florile,
cerul demisionează din infinit
iar Dumnezeu îşi cere tributul.
Când stelele adulmecă suflete
şi luna îşi caută chiriaşi,
când ploaia îşi cântă povestea
gonind peste visuri şi dorinţi,
timpul apasă brusc pedala secundei
ce uită drumul înapoi.
Când copacul vieţii îşi scutură florile,
când stelele adulmecă suflete,
când ploaia îşi cântă povestea,
prezentul se pierde în trecut.
Noaptebunacopii's Blog 
Tăcerea are ultimul cuvânt…
Pingback: LA CAPĂT DE LINIE, SPERANŢA… (4) «
Dragii mei, vă mulţumesc şi vă doresc primăvară!
sa avem cu totii primavara, atunci:) melancolica si trecatoare
Imi place poezia ta,imi place cantecul si cantecul ploii,imi place copacul vietii,imi place o secunda de fericire.
Ţi-o dăruiesc, cu drag! Poart-o la rever să te ridice, de te mai împiedici…